Bustul „Enfant”, prima sculptură a lui Brâncuși dedicată copilăriei, expus pentru prima dată în România

×
Codul embed a fost copiat

Lumea artei îl celebrează pe Constantin Brâncuși. În mai multe orașe, din București și până la New York, Beijing, Londra ori Paris, în marile muzee, au loc expoziții și evenimente, în ziua în care s-a născut marele sculptor.

„Ceea ce este real nu este forma exterioară, ci esența lucrurilor."  Cu un citat al artistului român își încep cei de la Centrul Pompidou, din Paris, o postare omagială despre Constantin Brâncuși. Aici, la Paris, sculptorul și-a desăvârșit arta și și-a lăsat o mare parte dintre lucrări.

În țară, la Palatul Cesianu-Racoviță a fost adus pentru prima dată un bust de copil realizat de Constantin Brâncuși.

"Enfant" este prima sculptură dintr-o serie dedicată copiilor și realizată de Constantin Brâncuși după ce, în 1904, s-a stabilit în Franța.

Horia-Roman Patapievici: „Asta se vede în urmele pe care, în modelaj, le-au lăsat degetele lui Brâncuși. Vopsit cu o culoare maro închis, negru, ulterior e șlefuită suprafața de mâna artistului”.

Citește și
p
Interviu cu organizatorii Book to Screen: când literatura întâlnește filmul

Doina Lemny, istoric de artă: „Creează după modele ale unor copii săraci din cartierul lui din Paris, unde tocmai se mutase. Îl surprinde pe acest copil cu capul puțin culcat. E începutul busturilor pe verticală, cu capul puțin aplecat, și e primul pas spre "Supliciul", copilul bolnav care suferă”.

Festivități au avut loc și la Târgu Jiu, dar și la Craiova, unde Brâncuși a studiat în liceu. 

În România, Muzeul Național de Artă găzduiește o expoziție amplă.

Cu toate acestea, mare parte din arta lui Brâncuși a fost expusă în permanență la Muzeul Pompidou, în Paris, până în 2024, când acesta s-a închis pentru renovare. Pavilionul Brâncuși se va redeschide în 2030, la finalizarea lucrărilor.

Statul român a avut, în anii trecuți, o încercare ratată de cumpărare a uneia dintre cele mai importante lucrări ale artistului, Cumințenia Pământului. A fost lansat și un apel la donații, însă statul nu a avut, în final, 11 milioane de euro, cât au cerut proprietarii.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Interviu cu organizatorii Book to Screen: când literatura întâlnește filmul
Interviu cu organizatorii Book to Screen: când literatura întâlnește filmul

Inițiativa Book to Screen a reușit, în doar câțiva ani, să devină un spațiu de întâlnire și colaborare între două lumi creative esențiale – cea editorială și cea audiovizuală.

 

Proiecte promițătoare la Drama Room 2025. PRO TV oferă premiu un acord de dezvoltare a proiectului câștigător
Proiecte promițătoare la Drama Room 2025. PRO TV oferă premiu un acord de dezvoltare a proiectului câștigător

A cincea ediție a Drama Room, program dedicat regizorilor, scenariștilor și producătorilor interesați de dezvoltarea de seriale sau mini-serii, și-a anunțat proiectele selecționate.

 

Titu Maiorescu - viața și cariera. Între gândire critică și reformă
Titu Maiorescu - viața și cariera. Între gândire critică și reformă

Titu Maiorescu a fost o personalitate reprezentativă a culturii române, om politic, critic literar, filosof, profesor, scriitor, eseist, dar și membru fondator al Academiei Române.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.