Titu Maiorescu - viața și cariera. Între gândire critică și reformă

Titu Maiorescu este fondatorul Societății literare Junimea și e considerat primul mare critic literar. El a fost implicat și în politică, ocupând funcții de de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, prim-ministru și ministru de Externe. În timpul domniei regelui Carol I, Maiorescu a fost cel care a condus echipele de negociere la Pacea de la București, în urma celui de-Al Doilea Război Balcanic.

Cine au fost părinții lui Titu Maiorescu

Titu Maiorescu s-a născut pe 15 februarie 1840 în Craiova și a fost prim-ministrul României între 1912 și 1914. A fost o personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea.

Mama lui Titu Maiorescu, Maria Popazu, a fost sora episcopului cărturar al Caransebeșului, Ioan Popazu. Familia Popazu venea din Vălenii de Munte și ar fi fost de origine aromână.

Tatăl său, Ioan Maiorescu, era fiul unui țăran din Bucerdea Grânoasă, o localitate din Transilvania, și se numea inițial Trifu. Mai târziu, și-a luat numele de Maiorescu pentru a arăta respectul (sau poate pentru a sugera o legătură de rudenie) față de protopopul greco-catolic din Reghin, Petru Maior.

Deși avea pregătire teologică greco-catolică, urmată la Blaj, Pesta și Viena, Ioan Maiorescu s-a remarcat ca un om cu o gândire deschisă și viziune largă. A fost profesor la Cernăuți, Craiova, Iași și București, dar și inspector al școlilor din Oltenia și profesor la Școala Centrală din Craiova.

Ioan Maiorescu a jucat un rol important în dezvoltarea învățământului românesc modern. A lucrat în mai multe orașe din București, iar familia lui s-a mutat des, locuind o perioadă mai lungă la Brașov, unde Titu a început gimnaziul. Mai târziu, stabilit la Viena, Ioan Maiorescu a scris în presa austriacă despre situația românilor. După Unirea Principatelor, s-a întors în țară și a ocupat funcții importante în istrația educației și culturii.

Educația lui Titu Maiorescu

Între 1846 și 1848, Titu Maiorescu a urmat cursurile școlii primare din Craiova. În zilele revoluției, tatăl lui a plecat în misiune la Frankfurt pe Main, iar mama lui se mută pe rând la București, Brașov și Sibiu.

Prin decembrie 1848, sub protecția lui Avram Iancu, familia lui Ioan Maiorescu ajunge la Blaj. Revenit la Brașov, Titu Maiorescu își continuă studiile la școala protodiaconului Iosif Barac, unde urmează două clase elementare.

Între 1850-1851, după ce a absolvit școala primară, Titu Maiorescu a fost înscris la Gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului, gimnaziu pe care unchiul său l-a înființat.

În septembrie 1851, familia lui Maiorescu se stabilește la Viena, unde tatăl ajunge salariat al Ministerului de Justiție, iar Titu Maiorescu își continuă studiile aici.

În această perioadă începe redactarea „Însemnărilor zilnice”, pe care le-a ținut până în iulie 1917, în 42 de caiete care astăzi se află la Biblioteca Academiei Române și la Biblioteca Centrală de Stat din București.

Conform însemnărilor sale, Titu Maiorescu avea un caracter puternic, era pasionat de cultură, ambițios, iubea ordinea și voia să se afirme prin capacitățile sale intelectuale în fața colegilor austrieci, care adesea veneau din familii aristocratice. În 1858 a absolvit ca șef de promoție Academia Tereziană.

De la Viena își continuă studiile la Berlin, unde obține doctoratul magna cum laude la Universitatea din Giessen, iar după an, își ia licența în litere și filosofie la Universitatea Sorbona din Paris, unde după încă un an de studii universitare își ia licența și în drept.

În anul 1858, în timp ce studia la Berlin, la doar 18 ani, Maiorescu preda psihologie în mai multe școli private și dădea lecții de limba ză în casa unui consilier juridic, Georg Kremnitz. Acolo, i-a învățat ză pe cei patru copii ai familiei, printre care se afla și Klara, viitoarea lui soție.

Revenit în România, a publicat un articol științific despre cum se poate măsura altitudinea folosind barometrul, în revista Isis sau natura.

În decembrie 1860 își ia licența în litere și filosofie la universitatea Sorbona.

Cariera universitară 

În vara lui 1862, Titu Maiorescu este numit mai întâi ajutor de judecător (supleant) la Tribunalul din Ilfov, apoi devine procuror. Tot în această perioadă se căsătorește cu fosta sa elevă, Klara Kremnitz. La finalul anului (noiembrie-decembrie), devine profesor la Universitatea din Iași și preia conducerea Gimnaziului central din oraș.

În 1863, începe să predea și un curs de istorie la Universitate, cu o temă amplă: istoria republicii romane, de la apariția tribunilor poporului până la moartea lui Iulius Cezar, analizată mai ales din punct de vedere economic și politic.

Între februarie și septembrie același an, este decanul Facultății de Filosofie. Pe 18 septembrie este ales rector al Universității din Iași, cu un mandat de patru ani.

În luna octombrie devine și directorul Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași, unde predă pedagogie, gramatică română, psihologie și redactare (compunere).

Aici introduce, pentru prima dată în România, practica pedagogică — adică pregătirea practică a viitorilor profesori. Printre cursanții săi s-a aflat și Ion Creangă.

Între octombrie 1864 și aprilie 1865, Titu Maiorescu a fost suspendat din funcția de profesor universitar, după ce a fost acuzat de comportament imoral.

Aceste acuzații au venit din partea unor rivali politici și colegi de la Școala Normală, în frunte cu profesorul N. Ionescu, care i-au înscenat un proces calomnios.

După ce instanța l-a declarat nevinovat, Maiorescu a fost reabilitat și a revenit în toate funcțiile și drepturile sale.

Titu Maiorescu și Societatea Junimea

În anii 1860, Titu Maiorescu a întemeiat Societatea Junimea, alături de prietenii săi: I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th. Rosetti.

1867

• Apare revista Convorbiri literare, la Iași, ca organ al societății „Junimea”, sub conducerea lui Iacob Negruzzi.

• Titu Maiorescu devine membru al Societății Academice Române (20 iulie).

• Vasile Alecsandri publică primele poezii în Convorbiri literare: „Tânăra creolă” (15 septembrie) și „Cânticèle comice” (15 octombrie).

• Revista publică două texte importante ale lui Maiorescu: În contra direcțiunii de astăzi a culturii române și Aforisme.

1868

• Publică articole precum Asupra poeziei noastre populare și Limba română în jurnalele din Austria, care provoacă dezbateri aprinse.

1869

• I se naște fiul, Liviu Maiorescu (9 august), care moare la doar 3 ani (1872).

• Demisionează din nou din Societatea Academică Română

• Publică Observațiuni polemice, un răspuns criticilor aduse studiului său Poezia română.

1870

• Este destituit temporar din învățământ pentru implicarea în procese (24 martie).

• Devine deputat în Parlament.

• În Convorbiri literare apare poezia Venere și Madonă de Mihai Eminescu (15 aprilie), marcând debutul colaborării poetului cu revista.

• Publică Despre reforma învățământului public.

1871

• Publică articolul Direcția nouă, care îl consacră pe Eminescu.

• Se întâlnește cu Eminescu la Botoșani, cel mai probabil pentru prima dată.

• Începe cariera sa politică, care va continua până la finalul vieții.

1872

• Traduce Aforisme asupra înțelepciunii în viață de Arthur Schopenhauer.

• Publică Direcția nouă în poezia și proza română.

1874

• Se mută la București, unde rămâne definitiv.

• Devine Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (7 aprilie).

• Propune reforme importante în educație: introducerea limbii române în licee și dezvoltarea învățământului rural și superior.

1876

• Revine ca ministru în guvernul Lascăr Catargiu.

• Susține școlile române din Ardeal, reface biserici și sprijină cercetarea istorică.

• Demisionează din cauza respingerii unei legi pe care o propusese (28 ianuarie).

• Este propus ca membru al Societății „România Jună” din Viena.

1877

• Devine conducător al ziarului conservator Timpul.

1878

• Este ales deputat în Parlament.

1879

• Redevine membru al Academiei Române (24 mai).

• Este ales deputat în Adunarea Constituantă.

• Ion Creangă retipărește, cu acordul său, Regulile limbii române pentru începători.

1883

• Publică articolul Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare.

• Editează prima ediție a poeziilor lui Eminescu – Poezii, la Editura Socec.

• Justifică publicarea ca o „datorie literară” față de un poet excepțional.

1884

• Revine în învățământ la Universitatea din București (10 octombrie).

• Predă logică și istoria filosofiei europene până în 1909.

1885

• Publică Comediile domnului Caragiale în Convorbiri literare.

• Revista se mută de la Iași la București.

1886

• Publică articolele Poeți și critici și În lături! (polemici cu Vasile Alecsandri și A. Densușianu).

• Începe divorțul de soția sa Klara, bolnavă de cancer, care părăsește România și moare curând.

1887

• Se recăsătorește cu Ana Rosetti.

1888

• Este din nou Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (23 martie).

1889

• Publică articolul Eminescu și poeziile lui în Convorbiri literare.

• Demisionează din funcția ministerială (29 martie).

1890

• Reia funcția de ministru al Cultelor (16 noiembrie).

• Traduce din nou Aforismele lui Schopenhauer.

• Publică articolul Asupra personalității și impersonalității poetului.

1891

• Demisionează definitiv din funcția de ministru (februarie).

1894

• Devine președinte al Academiei Române (10 martie).

• Susține modernizarea limbii literare române, dar cu echilibru între tradiție și inovație.

1895

• Publică o nouă serie de Critice, în care reunește articole de teorie literară și eseuri filosofice.

• Propune ideea de cultură organică, bazată pe autenticitate și evoluție firească.

1896

• În Convorbiri literare publică Despre cultura română – articol manifest al Junimii.

• Continuă să promoveze un spirit critic echilibrat în literatură și educație.

1897

• Sprijină publicarea unor lucrări semnate de Mihai Eminescu, Ion Creangă și I.L. Caragiale.

1898

• Devine președintele Partidului Conservator (octombrie).

• Se implică în reorganizarea partidului după modelul Junimii.

1899

• Este reales președinte al Academiei Române (mandat 1894–1899).

• Publică noi articole de estetică și critică literară.

1900

• Devine prim-ministru al României (27 iulie).

• Este și Ministru de Externe în același guvern.

1901

• Încheie mandatul de prim-ministru (13 februarie).

• Rămâne activ politic și cultural, cu influență în viața publică.

1902–1905

• Publică articole despre educație, politică și literatură.

• Participă la diverse conferințe și susține dezvoltarea învățământului superior.

1906

• Reeditarea poeziilor lui Mihai Eminescu, sub îngrijirea sa.

• Continuă să își exprime opiniile culturale în Convorbiri literare.

1907

• Se pronunță public cu privire la răscoala țărănească, pledând pentru reforme sociale echilibrate.

• Publică texte despre necesitatea organizării vieții rurale și educației țărănimii.

1909

• Se retrage oficial din cariera didactică, dar rămâne membru activ al Academiei Române.

• Este respectat drept una dintre cele mai importante figuri intelectuale ale epocii.

1910–1914

• Reia teme de filosofie, etică și estetică în articole și conferințe.

• Publică o nouă serie de Critice.

• Este prezent la toate marile evenimente culturale din București și Iași.

• Sprijină tinerii scriitori care se aliniază cu valorile Junimii.

1916

• Se declară împotriva intrării României în război de partea Antantei, fiind un adept al neutralității.

• Retras din viața politică, dar urmărește evenimentele internaționale cu atenție și luciditate.

1917

• Moare la 18 iunie, la București, în plin context de război.

• Este înmormântat cu onoruri la Cimitirul Bellu.

Opere incluse în programa de la Bac de Titu Maiorescu

Eseu Titu Maiorescu: Junimea și Convorbiri literare

Curiozități despre viața lui Titu Maiorescu

Titu Maiorescu a fost una dintre cele mai misogine personalități din istoria românilor. În mai multe declarații publice a vorbit despre faptul că femeile au creierul prea mic și că locul lor este la marginea societății.

Misogin declarat

„Cum am putea într-adevăr să încredințăm soarta popoarelor pe mâna unor ființe a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică? Abia ajung astăzi creierii cei mai dezvoltați pentru a putea conduce o națiune pe calea progresului și prosperității materiale... Din 1.000 de căpățâni măsurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la bărbat și numai 1.250 la femei“. „Cu cât înaintăm însă în civilizațiune, cu atât rolul bărbatului devine mai greu, cu atât el trebuie să-și muncească mai mult creierul ca să poată cuceri un loc în economia socială și să fie în stare a-și asigura existența și viitorul familiei sale. El trebuie să miște cultura, el să conducă sau să susțină statul, el să facă a înflori artele, el trebuie să lărgească câmpul ideilor, să înlesnească bunul trăi al omenirii prin descoperiri și perfecționări zilnice, aduse în sfera practică a vieții, pe când femeia e redusă la un rol cu mult mai mărginit în mișcarea societăților culte. De aici, nici îndoială, diferența craniană“.

La vârsta de 20 de ani, Maiorescu s-a logodit, iar la 22 de ani s-a căsătorit cu Klara Kremnitz, fosta lui elevă căreia îi preda za în privat.

Titu Maiorescu și Klara Kremnitz s-au căsătorit de două ori în vara anului 1862, odată la Berlin, într-o biserică protestantă, și din nou la București, în august 1862.

Din căsătoria cu Klara Kremnitz, Titu Maiorescu a avut doi copii: o fată, Livia, şi un băiat, Liviu, ambii născuți la Iași.

Relațiile extraconjugale 

A avut un copil nelegitim, Georg, născut din relația cu Mite Kremnitz, cumnata sa din partea soției. Mite era căsătorită cu unul dintre frații Karlei.

Din în 25 noiembrie 1871, când a fost îndepărtat din învăţământ, până în 1884, Maiorescu a profesat avocatura.