Cod galben și portocaliu de ploi torenţiale în mai multe judeţe şi în Capitală

Vreme ploioasă

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru 11 judeţe din centrul şi estul ţării, inclusiv în Capitală, valabilă până sâmbătă dimineaţa.

Astfel, în intervalul 9 octombrie, ora 3:00 - 10 octombrie, ora 3:00, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 35 litri/mp şi izolat 40 - 50 litri/mp.

Judeţele atenţionate sunt Bacău, Vrancea, Covasna, Braşov, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Dâmboviţa, Argeş şi Giurgiu.

Pentru Bucureşti, specialiştii ANM estimează o vreme închisă cu ploi şi descărcări electrice, în intervalul 9 octombrie, ora 11:00 - 10 octombrie, ora 3:00. Totodată, vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, când la rafală se vor atinge viteze în general de 45 - 50 km/h, apoi va slăbi în intensitate.

Temperatura maximă prognozată va fi de 21 - 22 de grade, în timp ce minima nu va depăşi de 13 - 15 grade Celsius.

Citește și
canicula
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Cod portocaliu, în trei județe

 

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru 3judeţe. Astfel, în intervalul de 09 octombrie, ora 03:00 - 09 octombrie, ora 21:00, în județele Ialomița, Călărași, Constanța va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40...70 l/mp.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Vremea azi, 9 octombrie. Ploi și cer înnorat în mare parte din țară
Vremea azi, 9 octombrie. Ploi și cer înnorat în mare parte din țară

Ziua de vineri ne-aduce înnorări şi ploi în sudul, estul şi parţial în centrul țării, iar în Muntenia şi Dobrogea cantităţile de apã vor depăşi local 35 l/mp şi izolat 70 l/mp.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.