Vremea azi, 9 octombrie. Ploi și cer înnorat în mare parte din țară

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de vineri ne-aduce înnorări şi ploi în sudul, estul şi parţial în centrul țării, iar în Muntenia şi Dobrogea cantităţile de apã vor depăşi local 35 l/mp şi izolat 70 l/mp.

În rest, găsim vreme mai bună şi un vânt insistent la munte şi în regiunile extracarpatic,e iar maximele termice pleacă de la 15 grade în depresiuni şi în Bucovina şi ajung până la 23 de grade în nordul Dobrogei.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan atmosfera va fi urâtă, plouă abundent, vor fi şi fenomene electrice şi se mai răcoreşte puţin.

Vreme neplăcută se anunţă şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Cerul va fi acoperit de nori, plouă, abundent şi vântul va avea intensificări. Temperaturile vor fi comparabile cu cele în ieri.

Citește și
Accident grav, din cauza vremii. Ce s-a întâmplat
Accident cu două victime în Maramureş, din cauza vremii. Ce s-a întâmplat

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se anunţă o zi închisă şi ploi din loc în loc. Vântul se înteţeşte şi maximele mai scad uşor.

În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, găsim vreme plăcută, apare soarele şi se încălzeşte cu 4-5 grade faţă de ziua trecută.

Cresc temperaturile şi în ţinuturile vestice. Atmosfera va fi plăcută şi doar pe la munte s-ar putea să picure puţin. Vântul va sufla tare în Munţi Banatului, la altitudini mari, iar la amiază se vor înregistra 18-19 grade Celsius.

În Transilvania, norii vor fi numeroşi şi o să plouă mai ales în zona Carpaţilor Orientali şi în estul Meridionalilor, pe unde izolat se vor strânge cantităţi mai mari de apă. Se încălzeşte şi după prânz se ating 19 grade în vestul provinciei.

În sud-vestul ţării, zărim soarele doar în zonele de munte dar în rest vremea va fi urâtă şi poua pe suprafeţe retrânse. Vântul va avea intensificări şi maximele vor ajunge până la 22 de grade.

În regiunile sudice, ploile continuă şi se pot strânge cantităţi mai mari de apă. Vântul se înteţeşte şi mai cresc puţin temperaturile.

Vremea în Bucureşti

 

În Capitală avem şi vineri vremea urâtă şi ploi temporare. Vântul va avea intensificãri pe parcursul zilei cu viteze de până la 50 km/h iar maximă va ajunge pe la 22 de grade.

Vremea la munte

 

Se anunţă ploi pe suprafeţe mari în Carpaţii Orientali şi în estul Carpaţilor Meridionali şi izolat se pot strânge cantităţi mai mari de apă. În restul zonei montane, o să plouă slab iar vântul se înteţeşte pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curburã dar şi în Munţii Banatului.

Prognoza pentru următoarele zile

 

Sâmbătă mai apar ceva înnorări şi ploi slabe prin est, sud-est şi pe la munte. În rest avem soare, vreme plăcută şi temperaturi normale pentru această dată.

Duminică soarele se arată peste tot şi se încălzeşte. La munte şi prin estul ţării e posibil să picure puţin iar maximele ajung pe la 25 de grade.

Luni ploua pe suprafeţe mari în regiunile vestice şi temperaturile scad uşor. În rest, se anunţă vreme bună şi doar pe la munte şi în est s-ar putea să plouă slab.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Septembrie 2020, cel mai fierbinte înregistrat vreodată. Temperaturi neobișnuite în jurul Mării Negre
Septembrie 2020, cel mai fierbinte înregistrat vreodată. Temperaturi neobișnuite în jurul Mării Negre

La nivel global, luna trecută a fost cel mai călduros septembrie de când sunt efectuate măsurători, fiind cu cu 0,05°C mai ridicată decât precedentul record, luna septembrie 2019.

Accident cu două victime în Maramureş, din cauza vremii. Ce s-a întâmplat
Accident cu două victime în Maramureş, din cauza vremii. Ce s-a întâmplat

Codul de ploi și vreme rea vine cu probleme și pe șoselele din țară.

Vremea 5 octombrie. Prognoza pentru București și țară: 33 de grade în Muntenia
Vremea 5 octombrie. Prognoza pentru București și țară: 33 de grade în Muntenia

Luni avem tot vreme neobişnuit de caldă, dar spre seară vin şi ploile în vest, nord-vest, sporadic şi prin nord şi centru. Maximele pleacă de la 21 de grade în nordul litoralului şi ating 33 de grade în sudul Munteniei.

Horoscop 4 octombrie 2020, cu Neti Sandu. Peștii primesc vești bune de la cineva care îi iubesc
Horoscop 4 octombrie 2020, cu Neti Sandu. Peștii primesc vești bune de la cineva care îi iubesc

Horoscop 4 octombrie 2020, prezentat de Neti Sandu. O zi lejeră şi frumoasă. O să luptăm pentru armonia în cuplu, în familie, să reglăm şi relaţiile profesionale câtă vreme suntem în balanţă.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.