Primul festival în aer liber după perioada de restricții are loc la Iași

×
Codul embed a fost copiat

Primul festival în aer liber după perioada de restricții are loc, în aceste zile, la Iași.

Concertele sunt posibile, însă cu respectarea măsurilor de prevenție. Participanții poartă mască, stau pe scaune sau perne speciale, în grupuri de doi sau de patru și păstrează distanța. 500 de persoane este numărul maxim is.

Roc-another-world, festival de muzică, artă și gastronomie, are loc în Iași, în pădurea de la Ciric. Ediția de anul acesta a putut fi pusă în scenă doar cu respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii cu COVID-19.

Roxana Butucel, directorul festivalului: „Anul acesta este total schimbat prin prisma faptului că numărul de partidianți este limitat la 500. În același timp, avem foarte măsuri de protecție pe care le-am abordat și le-am luat în considerare, de la purtarea măștii obligatorii, luarea temperaturii la intrare, distanțarea socială”.

În fiecare seară, până pe 28 iunie, atmosfera va fi întreținută de câte trei trupe. Însă, din cauza pandemiei, programul artisitic este limitat la patru ore.

Citește și
„Acasă”, povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcăreşti, ar putea fi nominalizat la Oscar
„Acasă”, povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcăreşti, ar putea fi nominalizat la Oscar

Reporter: „Cum a fost această perioadă fără festivaluri, de trei luni?”
Vladimir Ivanov, trupa Pinholes: „A fost o perioada foarte dificilă, pentru noi ca formație, pentru mine ca inginer de sunet. Am încercat să depășim situația compunând muzică nouă. Când am văzut că am fost invitați la festivaluri, ne-am bucurat foarte tare, ne bucurăm că socializăm, că întâlnim oameni, dincolo de muzică, dincolo de spectacol. Este o situație destul de grea, dar trebuie să acceptam și să facem față, o mască nu o să ne deprime”.

Nici pe participanți nu i-au nemulțumit restricțiile, ba dimpotrivă, s-au bucurat că, în sfârșit, au putut socializa.

Mamă cu copil în brațe: „Este un festival aparte. Am fost la fiecare ediție, în fiecare an, mă bucur enorm că se ține anul asta, ne temeam că nu vom avea parte de bucuria de a participa. E cu totul atlceva față de ce am avut până acum, când veneam cu gașca de prieteni, aveam libertatea de mișcare”.

Spectator: „Ne protejăm cu măști, încercăm să stăm la distanță unii față de ceilalți, cred că este singurul festival de anul acesta care se ține”.
Reporter: „Cum e să ieșiți din casă după 3 luni?”
Spectator: „Avem o distanță unii față de ceilalți, mă refer la socializare, dar cred că este un prilej foarte OK să ieșim în weekend și să ne bucurăm de aceste zile”.

Cu banii strânși, organizatorii anunță că vor susține artiștii care urcă pe scenă și 500 de familii sărmane, din comună Lungani.

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Bomboanele cu rubarbă, vedetele unui festival cu tradiție, organizat în Mureș
Bomboanele cu rubarbă, vedetele unui festival cu tradiție, organizat în Mureș

Bomboanele cu rubarbă au fost vedetele unui festival cu tradiție, organizat în Mureș.

„Acasă”, povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcăreşti, ar putea fi nominalizat la Oscar
„Acasă”, povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcăreşti, ar putea fi nominalizat la Oscar

Documentarul „Acasă”, în care regizorul Radu Ciorniciuc spune povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcăreşti, a fost recompensat cu marele premiu la Festivalul de la Cracovia şi este acum eligibil pentru nominalizare la Oscar.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.