Ministerul Sănătății va reanaliza dacă se impune prezentarea unui test negativ PCR pentru persoanele care intră în ţară

teste
Shutterstock

Ministerul Sănătăţii şi Institutul de Sănătate Publică vor reanaliza dacă se impune prezentarea unui test negativ RT-PCR pentru toate persoanele care sosesc în ţară începând cu data de 5 decembrie 2021.

Referitor la informaţiile venite 'pe surse' privind 'disensiunile' care ar fi avut loc în cadrul şedinţei de guvern de astăzi, precizăm că ele sunt departe de a fi adevărate iar în urma prezentării propunerii iniţiale avizate de către specialişti, detaliată anterior, la nivelul Guvernului, în urma discuţiilor care au avut loc, s-a stabilit reanalizarea acestui aspect de către Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică", informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Potrivit sursei citate, pe 2 decembrie, având în vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum şi posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă, INSP a trimis către DSU şi către MS o adresă prin care propune ca "intrarea pe teritoriul naţional să se facă doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii".

Dată fiind această propunere venită din partea INSP, DSU a urmărit de o manieră prioritară ca acest aspect să fie discutat în cadrul şedinţei CNSU de astăzi, venind de asemenea cu un proiect de hotărâre, elaborat în baza propunerilor agreate atât de către Ministerul Sănătăţii, cât şi de către specialiştii din cadrul INSP", arată sursa citată.

DSU reiterează că, potrivit competenţelor instituţionale, încă de la debutul pandemiei de COVID-19, a elaborat direcţii de acţiune, în baza propunerilor venite din partea specialiştilor de sănătate publică, care mai apoi au fost discutate şi implementate sau nu în cadrul forului superior, respectiv Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Citește și
Alexandru Rafila
Alexandru Rafila, despre poziția Guvernului privind vaccinarea obligatorie: „Prefer să conving oamenii decât să-i constrâng”

Alexandru Rafila, despre testarea PCR a tuturor persoanelor care călătoresc în spaţiul UE, propusă de Raed Arafat în şedinţa de Guvern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, vineri, că în şedinţa de Guvern s-a discutat despre propunerea Centrului European de Control al Bolilor, care recomandă testarea tuturor persoanelor care călătoresc în spaţiul Uniunii Europene cu un test PCR, încât să reducă riscul de transmitere a acestei noi tulpini OMICRON, el arătând că nu a existat niciun conflict cu Raed Arafat şi că trebuie văzut dacă o astfel de măsură poate fi aplicată, ţinând cont şi că este perioada Sărbătorilor de iarnă.

Au fost analizate documentele şi propunerile Centrului European de Control al Bolilor, care recomandă testarea persoanelor care călătoresc în spaţiul Uniunii Europene cu un teste PCR, încât să reducă riscul de transmitere a acestei noi tulpini”, a spus Rafila.

Ministrul a precizat că este importantă şi aplicabilitatea unei măsuri.

”Dacă introduci o măsură pentru care nu te pregăteşti din punct de vedere logistic - dau un simplu exemplu: dacă acum, în perioada sărbătorilor de iarnă, trebuie să testăm în fiecare zi 100.000 de persoane, nu mă refer la testarea din aeroport, ci la faptul că pacienţii care vin din zona roşie ar trebui să se testeze în ziua a opta ca să iasă din carantină, nu poţi face acest lucru, dacă discuţi şi de prelevarea probei la domiciliul pacientului. Trebuie găsită o soluţie care să fie convenabilă din punct de vedere al protejării sistemului de sănătate publică şi care să poată fi şi aplicată”, a spus Rafila, după o întâlnire cu medicii de familie.

Despre discuţia din şedinţa de Guvern, ministrul Sănătăţii a spus că ”nu a avut niciun fel de dispută cu dl. Arafat”. ”Nu a exista niciun fel de dezbatere în contradictoriu”, a mai precizat el.


 

 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Va mai fi verificat certificatul de vaccinare în magazine, de sărbători? Răspunsul ministrului Rafila
Va mai fi verificat certificatul de vaccinare în magazine, de sărbători? Răspunsul ministrului Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, se gândește dacă mai menține obligativitatea certificatului de vaccinare în perioada sărbătorilor de iarnă, când magazinele sunt aglomerate din cauza numărului mare de cumpărături.

Alexandru Rafila, despre poziția Guvernului privind vaccinarea obligatorie: „Prefer să conving oamenii decât să-i constrâng”
Alexandru Rafila, despre poziția Guvernului privind vaccinarea obligatorie: „Prefer să conving oamenii decât să-i constrâng”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că nu este cazul ca vaccinarea să fie impusă românilor, având în vedere că există, la nivelul societăţii, o "sensibilitate crescută" în ceea ce priveşte vaccinarea.

Alexandru Rafila, despre posibile relaxări ale măsurilor de sărbători: Trebuie văzut contextul epidemiologic
Alexandru Rafila, despre posibile relaxări ale măsurilor de sărbători: Trebuie văzut contextul epidemiologic

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, marţi seară, referindu-se la posibile relaxări ale măsurilor de sărbători, că trebuie văzut contextul epidemiologic.

Ciucă, despre certificatul verde la locul de muncă: Vrem să găsim soluţii ca să fie reintrodus în dezbaterea Parlamentului
Ciucă, despre certificatul verde la locul de muncă: Vrem să găsim soluţii ca să fie reintrodus în dezbaterea Parlamentului

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru a găsi soluţiile prin care actul normativ privind certificatul verde la locul de muncă să fie reintrodus în dezbaterea Parlamentului.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.