Ciucă, despre certificatul verde la locul de muncă: Vrem să găsim soluţii ca să fie reintrodus în dezbaterea Parlamentului

Nicolae Ciuca
Agerpres

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru a găsi soluţiile prin care actul normativ privind certificatul verde la locul de muncă să fie reintrodus în dezbaterea Parlamentului.

Șeful Guvernului vrea ca în momentul în care certificatul verde la locul de muncă va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să meargă la promulgare şi să poată să fie aplicat, informează Agerpres.

"Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament. Şi în momentul în care va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să meargă la promulgare şi să poată să fie aplicat", a afirmat Nicolae Ciucă.

Premierul nu a precizat când ar putea fi adoptată legea. "Daţi-mi voie să nu estimez un timp", a spus el.

"Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia şi persoanele care au trecut prin boală", a mai declarat șeful Guvernului.

Citește și
nicolae ciuca
Ciucă, după recomandările CE: Vom anunța măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane

Întrebat despre posibilitatea eliberării certificatului verde şi la zece zile după prima doză, Nicolae Ciucă a arătat că ministrul Sănătăţii, împreună cu ceilalţi specialişti, va veni cu o propunere concretă în cuprinsul proiectului de lege care va fi supus dezbaterii Camerei Deputaţilor şi atunci se vor stabili soluţiile.

 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Nicolae Ciucă: România trimite o aeronavă Tarom la Pretoria pentru a repatria românii blocaţi în Africa de Sud
Nicolae Ciucă: România trimite o aeronavă Tarom la Pretoria pentru a repatria românii blocaţi în Africa de Sud

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că o aeronavă Tarom va zbura la Pretoria pentru a îi prelua pe cei 36 de cetăţeni români care sunt blocaţi în Africa de Sud, după ce mai multe curse aeriene au fost anulate, în contextul apariţiei variantei Omicron.

Ciucă, după recomandările CE: Vom anunța măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane
Ciucă, după recomandările CE: Vom anunța măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că a luat notă de recomandările Comisiei Europene şi ale OMS privind varianta sud-africană a coronavirusului şi va anunţa, după consultări cu factorii decizionali din România, măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea acesteia.

Premierul Nicolae Ciucă, în ședința de Guvern: 29 noiembrie va fi zi liberă pentru bugetari
Premierul Nicolae Ciucă, în ședința de Guvern: 29 noiembrie va fi zi liberă pentru bugetari

Guvernul va aproba, în şedinţa de vineri, rectificarea bugetară, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă şi i-a cerut ministrului de Finanţe să asigure continuitatea în activitate în vederea implementării rectificării, având în vedere acordarea unei zile libere pe 29 noiembrie.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.