Radu Marinescu, aviz favorabil pentru funcția de ministru al Justiției. A apărat o persoană acuzată de proxenetism

Radu Marinescu
Foto: Facebook

Radu Marinescu a primit, luni, aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Justiţiei din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

El a vorbit despre faptul că a apărat ca avocat o persoană acuzată de proxenetism și a susținut că oricine are dreptul la apărare şi este exclus ca un avocat ajuns într-o funcţie de ministru să favorizeze şi nici nu are instrumente să favorizeze nicio persoană.

El a explicat după aviz că este un profesionist al dreptului cu o carieră de 30 de ani, ca avocat şi a apărat foarte multe persoane, multe cu notorietate publică.

„Misiunea mea profesională este să apăr un cetăţean, un justiţiabil, care se află în faţa justiţiei. Dacă ne dorim o justiţie a normalităţii, justiţia nu va trebui să constea în etichete lipite pe frunţile unor oameni ci în hotărâri judecătoreşte de condamnare definitivă a unor persoane, de abia în acel moment acea persoană putând fi numită un infractor sau o persoană condamnată”, a explicat el.

Despre persoana care era acuzată de trafic de persoane şi proxenetism, ministrul propus a răspuns: „Şi nu are dreptul la un avocat? Este exclus ca un avocat ajuns într-o funcţie de ministru să favorizeze şi nici nu are instrumentele, să favorizeze nicio persoană şi aşa ceva trebuie categoric exclus”.

Citește și
Alina Gorghiu
Gorghiu: Înlocuirea lui Iohannis cu un preşedinte interimar este ultima greşeală pe care o putem face în politica românească

„Faptul că în calitate de avocat am apărat nu doar pe domnul ci foarte multe persoane, cu notorietate publică, este o obligaţie profesională pe care mi-o impune legea. Trăim într-un stat de drept, fiecare persoană, că este acuzat de crimă, de loviri (..) fiecare dintre persoanele care sunt sunt şi prezumate ca nevinovate. Apropo de domnul respectiv, nu am cunoştinţă să existe o hotărâre de condamnare”, a mai spus Radu Marinescu.

Reacția lui Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, după stabilirea listei miniştrilor din viitorul Cabinet, că cel propus să ia funcţia de ministru al Justiţiei, Radu Marinescu, este un avocat de Înaltă Curte, cu multă experienţă în domeniu, dar că nu a urmărit activitatea lui profesională.

„Ce societate vrem să construim? O societate în care nimeni nu are drept la apărare sau trebuie să judecăm un avocat pentru că... Nu ştiam, pentru că eu nu am urmărit activitatea profesională a viitorului ministru al Justiţiei. Repet, ce vreţi, ce fel de Românie vreţi să construim. Eu vreau o Românie în care să fie zero corupţie, să nu existe niciun fel de corupţie şi să se ia toate măsurile şi zero încălcări ale drepturilor omului. Eu cred că trebuie să dăm şanse şi altor oameni, decât celor care au fost până acum. Aţi văzut cu toţii că societatea românească se schimbă. Nu sunt un prieten, am vorbit cu domnul viitor ministru doar la telefon”, a mai spus Ciolacu.

Ce își propune Radu Marinescu

Radu Marinescu a susținut că „Justiţia are nevoie în momentul de faţă categoric de independenţă. Eu sunt un adept al independenţei justiţiei. Ministrul Justiţiei este un factor politic, dar justiţia este apolitică, aşa trebuie să fie, aşa trebuie să rămână. Are nevoie de resursă, resursă umană, resursele materiale - bineînţeles, în condiţiile legii. Cunoaştem unde sunt bugetele şi cum sunt, are nevoie de asemenea de calitatea normei".

El a adăugat că ministerul pe care urmează să îl conducă va căuta să implementeze toate deciziile CCR, CJUE şi CEDO.

"Vom axa preocupările noastre pe aceste coordonate, vom insista pe dezvoltarea infrastructurii, avem în vedere şi digitalizarea şi (...) dialogul permanent al Ministerului Justiţiei cu toţi factorii implicaţi în actul de justiţie, atât din Executiv, Legislativ, mediul judiciar şi partenerii europeni, pentru că vom căuta să implementăm toate deciziile CCR, ale CJUE, ale CEDO în legislaţie, ca revizuirea aceasta să fie una substanţială şi să avem normele care să ne permită să fim cu mândrie un stat de drept", a mai spus el.

Articol recomandat de sport.ro
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Citește și...
China cere Washingtonului să reducă rolul armelor nucleare: SUA poartă războaie în mod ilegal
China cere Washingtonului să reducă rolul armelor nucleare: SUA poartă războaie în mod ilegal

China a cerut Statelor Unite, o ţară pe care a descris-o ca fiind "dependentă de război", să "reflecteze" şi să "reducă rolul armelor nucleare" în politica sa de apărare.

 

Gorghiu: Înlocuirea lui Iohannis cu un preşedinte interimar este ultima greşeală pe care o putem face în politica românească
Gorghiu: Înlocuirea lui Iohannis cu un preşedinte interimar este ultima greşeală pe care o putem face în politica românească

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu (PNL), a declarat vineri că mandatul preşedintelui Klaus Iohannis nu expiră pe data de 21 decembrie şi că înlocuirea acestuia cu un interimar ar fi ultima greşeală care ar putea fi făcută în politica românească.

Pîrvulescu: Ne adâncim într-o criză de care nu aveam nevoie și care este o criză a lipsei de maturitate a actorilor politici
Pîrvulescu: Ne adâncim într-o criză de care nu aveam nevoie și care este o criză a lipsei de maturitate a actorilor politici

Politologul Cristian Pîrvulescu a vorbit, joi seară, într-un interviu pentru Știrile ProTV despre situația de pe scena politică, după anunțul PSD de a se retrage de la negocieri.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, după retragerea PSD de la negocieri: ”Îi rog pe toţi colegii mei să ia un lighean cu apă rece”
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, după retragerea PSD de la negocieri: ”Îi rog pe toţi colegii mei să ia un lighean cu apă rece”

Liderul UDMR Kelemen Hunor a făcut un apel la calm către liderii partidelor așa-zis europene, după criza politică provocată de retragerea PSD de la negocierile pentru formarea viitorului Guvern.

Criză politică în România. Președintele Klaus Iohannis face apel: ”Nu este momentul unor certuri mărunte” între politicieni
Criză politică în România. Președintele Klaus Iohannis face apel: ”Nu este momentul unor certuri mărunte” între politicieni

Președintele Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, a anunțat că va convoca consultări cu partidele politice ”foarte repede”, pentru a rezolva criza politică: ”Ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă guvernamentală și parlamentară”.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.