Lista măsurilor propuse de USR pentru a intra la guvernare. „Susţinem clar şi reduceri de personal”

Uniunea Salvaţi România (USR) se opune creşterilor de taxe și susține eliminarea unor sporuri și bonusuri indecente, dar și comasarea unor instituții, a declarat, miercuri, preşedintele interimar al partidului, Dominic Fritz.
„Sunt multe variante şi discuţii care circulă în spaţiu public despre ce se discută în grupurile de lucru şi aş vrea să aduc câteva perspective şi clarificări, pentru că, din păcate, nu toate corespund cu adevărul. (...) În acelaşi timp, trebuie să fie clar pentru toată lumea că există şi pentru USR linii foarte clare de care ne ţinem în aceste negocieri. Nu vom permite ca aceste negocieri să ajungă un banc de Radio Erevan şi în sensul acesta, eu spun foarte clar că USR se opune creşterilor de taxe, nu propune creşteri de taxe. Pentru că am văzut anumite informaţii, cică pe surse, despre astfel de propuneri care clar sunt false", a spus Fritz într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că „acoperirea găurii de la buget" trebuie să fie făcută pe baza principiului dreptăţii, pentru că la asta se aşteaptă românii.
În același timp, Fritz a transmis că susține eliminarea unor sporuri și bonusuri „indecente”, comasarea unor instituții și chiar și reducerile de personal acolo unde au fost angajați sincecuri.
„Acest principiu al dreptăţii trebuie să fie la baza propunerilor şi discuţiilor şi măsurilor pe care le luăm pentru a controla deficitul. Este foarte clar de aceea ce este susţinut de USR. USR susţine eliminarea unor sporuri şi bonusuri indecente. USR susţine comasarea unor instituţii care nu îşi au rostul. Domnul preşedinte tocmai a menţionat că la Agricultură sunt şapte deconcentrate în fiecare judeţ. Ştiţi că există un inspectorat teritorial pentru calitatea seminţelor în fiecare judeţ? Nu există niciun motiv pentru care astea să nu poată fi făcute, de exemplu, în cadrul direcţiilor veterinar-sanitare, de exemplu. Deci, susţinem comasarea unor instituţii, tocmai ca să nu mai avem aparatul istrativ atât de umflat. Susţinem clar şi reduceri de personal, atenţie, acolo unde acum au fost angajaţi sinecuri, acolo unde există, nu ştiu, dau un exemplu la ANCOM, unde 70% sunt aparatul de pentru cei 30% care efectiv îndeplinesc atribuţiile instituţiei", a afirmat acesta.
Dominic Fritz a menţionat, de asemenea, că USR susţine şi listarea la bursă a participaţiilor unor companii de stat.
„Statul să păstreze majoritatea, dar nu există niciun motiv de ce, de exemplu, Hidroelectrica nu ar putea să crească pachetul scos pe bursă de la 20% la 30%, 40%, 45%. Şi chiar propunem ca veniturile din aceste listări la burse să fie folosite într-un fond pentru investiţii strategice, plătite, cofinanţate din bugetul de stat pentru care acum lipsesc banii. Dacă vorbesc de investiţii, bineînţeles că va trebui să avem şi o revizuire a listei de investiţi. Există investiţii foarte importante în infrastructură, în şcoli, în spitale, dar cu siguranţă s-ar putea să existe şi investiţii care nu sunt urgente şi care pot fi amânate, eşalonate şi aşa mai putem să acoperim o parte din gaură anul acesta", a conchis acesta.