Un milionar a murit după ce a căzut de pe o stâncă. S-a prăbușit într-o prăpastie, sub privirile prietenilor săi

Justin Bingham
Instagram

Un milionar american, CEO al unei companii de software, a murit după ce a căzut în gol peste 60 de metri, în timp ce se cățăra pe stânci, într-un parc național din statul Utah.

Justin Bingham, în vârstă de 40 de ani, făcea alpinism împreună cu alte trei persoane pe 5 octombrie, când a căzut, a declarat Serviciul Parcurilor Naționale, potrivit Daily Mail.

Peste 50 de salvatori din echipa tehnică de căutare și salvare a Parcului Național Zion și Biroul Șerifului din Washington County au lucrat pentru a încerca să îl salveze.

Bingham a fost scos din canionul abrupt cu ajutorul unui elicopter. Din păcate, nu a mai putut fi salvat. A fost declarat decedat până să ajungă elicopterul medical care să îl ducă la un spital.

Bărbatul era căsători și avea patru copii mici, cu soția sa Lindsay.

Citește și
masacru graz
Descoperirea Poliției la domiciliul atacatorului de la școala din Graz. Planul diabolic nu a funcționat

Acesta se declara un „entuziast al activităților în aer liber și al sporturilor” și obișnuia să posteze des imagini din timpul activităților sale sportive.

Compania sa de tehnologie, Opiniion, a transmis într-un comunicat, după moartea sa: „Justin a fost implicat într-un accident tragic în timp ce se bucura de una dintre cele mai mari pasiuni ale sale – explorarea naturii.- Justin a fost un vizionar care credea în puterea conexiunilor autentice, atât cu clienții noștri, cât și în cadrul echipei noastre. Devotamentul său pentru construirea de relații semnificative a lăsat o amprentă de durată asupra tuturor celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște. Spiritul său de aventură și dedicarea pentru a trăi viața din plin vor fi profund regretate.”

Cei trei colegi ai lui Bingham care erau cu el au fost salvați a doua zi dimineață. Doi au fost extrași cu elicopterul, iar al treilea a fost ajutat să coboare în rapel din canion.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
Citește și...
Descoperirea Poliției la domiciliul atacatorului de la școala din Graz. Planul diabolic nu a funcționat
Descoperirea Poliției la domiciliul atacatorului de la școala din Graz. Planul diabolic nu a funcționat

Planuri abandonate pentru un atac cu bombă au fost găsite la domiciliul autorului atacului armat de la o școală din Austria, a transmis poliția.

Irlanda se pregătește de o nouă noapte cu violențe. „Românii sunt cei care sunt vizaţi”
Irlanda se pregătește de o nouă noapte cu violențe. „Românii sunt cei care sunt vizaţi”

Violențele au erupt, a doua noapte la rând, într-un orășel din Irlanda de Nord din cauza acuzațiilor de agresiune sexuală care îi vizează pe doi băieți de 14 ani din România.

Statul din UE care va găzdui baze militare ale SUA. „Există riscul să se retragă şi să-şi mute trupele”
Statul din UE care va găzdui baze militare ale SUA. „Există riscul să se retragă şi să-şi mute trupele”

Parlamentul danez a aprobat miercuri un nou acord de apărare care va permite Statelor Unite să menţină baze militare în Danemarca şi să stocheze acolo echipamente militare, relatează agenţia EFE.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați
Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați

Zece persoane au fost reținute pentru fapte de corupție, descoperite de anchetatori la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara.  

LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22, pe PRO TV și pe VOYO. Echipele de start
LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22, pe PRO TV și pe VOYO. Echipele de start

Naționala U21 a României deubutează, astăzi, la Campionatul European de tineret  din Slovacia, competiție transmisă în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.