Netanyahu a ordonat amânarea eliberării deţinuţilor palestinieni prevăzută pentru joi. „Privesc cu groază la scenele şocante”

benjamin netanyahu
Imago

Guvernul israelian a anunţat joi după-amiază că a ordonat "amânarea" eliberării a 110 deţinuţi palestinieni, prevăzută în cursul serii, în schimbul a trei ostatici israelieni, aflaţi în captivitate în Fâşia Gaza, relatează AFP.

În timp ce ostaticii din Gaza au fost eliberaţi, autocare cu deţinuţi palestinieni care se îndreptau spre enclavă s-au întors din drum, revenind la închisoarea israelian Ofer, au transmis medial israeliene.

"Premierul Benjamin Netanyahu a ordonat amânarea eliberării teroriştilor prevăzută pentru astăzi până când nu va fi garantată eliberarea în deplină siguranţă a ostaticilor noştri în etapele următoare", indică un comunicat al biroului lui Netanyahu după haosul care a dominat anterior eliberarea unei ostatice israeliene, Arbel Yehud, la Khan Yunus, în sudul Fâşiei Gaza.

Anterior, postul de radio al armatei israeliene a transmis că Israelul suspendă "până la noi ordine" eliberarea a 110 palestinieni programată pentru joi în schimbul a opt ostatici. "Eşalonul politic a anunţat suspendarea operaţiunii de eliberare a teroriştilor până la noi ordine", a relatat postul de radio militar, citând o sursă de securitate.

"Privesc cu groază la scenele şocante din timpul eliberării ostaticilor noştri. Aceasta este o dovadă suplimentară a cruzimii inimaginabile a organizaţiei teroriste Hamas", a transmis premierul israelian într-un comunicat.

Citește și
Benjamin Netanyahu
Benjamin Netanyahu promite să aducă înapoi toţi ostaticii în ajunul intrării în vigoare a armistiţiului din Gaza

Predarea către Crucea Roşie a lui Gadi Moses, un german-israelian în vârstă de 80 de ani, şi a lui Arbel Yehud, o israeliancă de 29 de ani, împreună cu cinci ostatici thailandezi, după 482 de zile de captivitate, a avut loc într-un haos total, după peste trei ore de la eliberarea într-o atmosferă mult mai calmă a unui tânăr soldat israelian, Agam Berger, în Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza.

Un fotoreporter al AFP prezent la faţa locului a surprins privirea înspăimântată a lui Arbel Yehud, care a fost escortată minute în şir de o echipă de luptători mascaţi ai Jihadului Islamic şi Hamas printr-o mulţime agresivă şi surescitată, care era la un pas să o linşeze.

Armata israeliană a anunţat în jurul orei locale 13:40 (11:40 GMT) că i-a recuperat, prin intermediul Crucii Roşii, pe Gadi Moses şi Arbel Yehud, precum şi pe cinci thailandezi răpiţi la 7 octombrie 2023 în timpul atacului Hamas asupra sudului Israelului care a declanşat războiul.

"Le cer mediatorilor să se asigure ca astfel de scene de groază să nu se mai repete şi să garanteze securitatea ostaticilor noştri", a insistat Netanyahu, referindu-se la Qatar şi Egipt, mediatori pentru punerea în aplicare a acordului de încetare a focului. "Oricine îndrăzneşte să le facă rău ostaticilor noştri va plăti pentru asta", a avertizat Netanyahu. 

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Israelul anunţă că 8 ostatici vor fi eliberaţi joi şi 3 sâmbătă, ca parte a acordului de încetare a focului în Gaza
Israelul anunţă că 8 ostatici vor fi eliberaţi joi şi 3 sâmbătă, ca parte a acordului de încetare a focului în Gaza

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a anunţat miercuri că opt ostatici reţinuţi în Gaza, cinci thailandezi şi trei israelieni, vor fi eliberaţi joi şi alţi trei israelieni vor fi eliberaţi sâmbătă, relatează AFP.

Benjamin Netanyahu promite să aducă înapoi toţi ostaticii în ajunul intrării în vigoare a armistiţiului din Gaza
Benjamin Netanyahu promite să aducă înapoi toţi ostaticii în ajunul intrării în vigoare a armistiţiului din Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis, sâmbătă, să aducă înapoi „toţi ostaticii” deţinuţi în Fâşia Gaza, în ajunul intrării în vigoare a unui acord de încetare a focului în teritoriul palestinian, relatează Le Figaro.

Benjamin Netanyahu cere lista ostaticilor destinaţi să fie eliberaţi înaintea oricărui schimb de prizonieri
Benjamin Netanyahu cere lista ostaticilor destinaţi să fie eliberaţi înaintea oricărui schimb de prizonieri

Benjamin Netanyahu a cerut sâmbătă seara să i se trimită "lista" cu ostaticii destinaţi să fie eliberaţi duminică, înainte de a proceda la primul schimb de prizonieri în virtutea acordului de încetare a focului cu gruparea Hamas, relatează AFP.

Benjamin Netanyahu amână adoptarea acordului de armistițiu în Gaza și acuză Hamas de „încercări de şantaj de ultim moment”
Benjamin Netanyahu amână adoptarea acordului de armistițiu în Gaza și acuză Hamas de „încercări de şantaj de ultim moment”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat joi Hamas că renunţă la anumite puncte ale acordului de încetare a focului pentru Fâşia Gaza.

Trump își trimite emisarul în Israel. Noi negocieri între israelieni și Hamas pentru eliberarea ostaticilor din Gaza
Trump își trimite emisarul în Israel. Noi negocieri între israelieni și Hamas pentru eliberarea ostaticilor din Gaza

Steve Witkoff, trimisul preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, pentru Orientul Mijlociu, s-a întâlnit sâmbătă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, în contextul eforturilor de a obţine o încetare a focului în Gaza, a anunţat biroul lui Netanyahu, relatează Reuters.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.