Benjamin Netanyahu promite să aducă înapoi toţi ostaticii în ajunul intrării în vigoare a armistiţiului din Gaza

Benjamin Netanyahu
Agerpres

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis, sâmbătă, să aducă înapoi „toţi ostaticii” deţinuţi în Fâşia Gaza, în ajunul intrării în vigoare a unui acord de încetare a focului în teritoriul palestinian, relatează Le Figaro.

„Aceasta este o încetare temporară a focului” şi ”ne păstrăm dreptul de a relua războiul dacă este necesar şi cu sprijinul Statelor Unite”, a declarat el într-o alocuţiune televizată, iar dacă este necesar ”o vom face cu mai multă forţă”.

Armistiţiul urmează să înceapă duminică la 08:30 (06:30 GMT), în ajunul învestirii preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, după cum a anunţat sâmbătă Qatarul, unul dintre mediatorii cu Egiptul şi Statele Unite, care a reuşit să obţină acordul după mai mult de un an de negocieri laborioase.

„Aşa cum v-am promis, am schimbat faţa Orientului Mijlociu şi, ca urmare, Hamas rămâne învinsă şi singură”, a adăugat Netanyahu, promiţându-le israelienilor că îi vor aduce înapoi pe ”toţi ostaticii”.

În conformitate cu termenii acordului, ostilităţile vor înceta şi 33 de ostatici israelieni vor fi eliberaţi, într-o primă fază care se va desfăşura pe parcursul a şase săptămâni.

Citește și
Netanyahu, mesaj la un an de război cu Hamas: „Israelul se apără pe şapte fronturi împotriva duşmanilor civilizaţiei”
Benjamin Netanyahu amână adoptarea acordului de armistițiu în Gaza și acuză Hamas de „încercări de şantaj de ultim moment”

În schimb, Israelul va elibera 737 de prizonieri palestinieni, potrivit Ministerului israelian al Justiţiei, în timp ce Egiptul raportează că „peste 1 890 de prizonieri palestinieni” urmează să fie eliberaţi în această primă fază.

Anunţat miercuri de mediatori, acordul urmăreşte, potrivit Qatarului, să ducă la încetarea definitivă a războiului, care a fost declanşat de un atac sângeros asupra Israelului de către mişcarea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie 2023.

Din cele 251 de persoane răpite în acea zi, 94 sunt încă ostatice în Gaza, dintre care armata israeliană afirmă că 34 sunt moarte.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Benjamin Netanyahu cere lista ostaticilor destinaţi să fie eliberaţi înaintea oricărui schimb de prizonieri
Benjamin Netanyahu cere lista ostaticilor destinaţi să fie eliberaţi înaintea oricărui schimb de prizonieri

Benjamin Netanyahu a cerut sâmbătă seara să i se trimită "lista" cu ostaticii destinaţi să fie eliberaţi duminică, înainte de a proceda la primul schimb de prizonieri în virtutea acordului de încetare a focului cu gruparea Hamas, relatează AFP.

Benjamin Netanyahu amână adoptarea acordului de armistițiu în Gaza și acuză Hamas de „încercări de şantaj de ultim moment”
Benjamin Netanyahu amână adoptarea acordului de armistițiu în Gaza și acuză Hamas de „încercări de şantaj de ultim moment”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat joi Hamas că renunţă la anumite puncte ale acordului de încetare a focului pentru Fâşia Gaza.

Trump își trimite emisarul în Israel. Noi negocieri între israelieni și Hamas pentru eliberarea ostaticilor din Gaza
Trump își trimite emisarul în Israel. Noi negocieri între israelieni și Hamas pentru eliberarea ostaticilor din Gaza

Steve Witkoff, trimisul preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, pentru Orientul Mijlociu, s-a întâlnit sâmbătă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, în contextul eforturilor de a obţine o încetare a focului în Gaza, a anunţat biroul lui Netanyahu, relatează Reuters.

Președintele Poloniei a cerut Guvernului să nu-l aresteze pe Netanyahu dacă vine la evenimente comemorative de la Auschwitz
Președintele Poloniei a cerut Guvernului să nu-l aresteze pe Netanyahu dacă vine la evenimente comemorative de la Auschwitz

Președintele polonez Andrzej Duda a făcut apel la guvernul țării cu o cerere de a garanta șederea nestingherită a premierului israelian Benjamin Netanyahu în țară.

Benjamin Netanyahu a părăsit spitalul, după operația la prostată. Mesajul premierului de 75 de ani
Benjamin Netanyahu a părăsit spitalul, după operația la prostată. Mesajul premierului de 75 de ani

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital după o operație la prostată. Procedura a fost finalizată cu succes, a anunțat biroul său.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.