Motivul pentru care vârsta de pensionare în China este și de 50 de ani. În câțiva ani, Beijingul rămâne fără bani de pensii

china
Shutterstock

China intenţionează să crească treptat vârsta de pensionare pentru a face faţă îmbătrânirii rapide a populaţiei, a anunţat marţi publicaţia Global Times, citând un expert din Ministerul chinez al resurselor umane, relatează Reuters.

 

Potrivit lui Jin Weigang, preşedintele Academiei chineze de drept al muncii şi ştiinţele securităţii sociale, China are în vedere o "modalitate progresivă, flexibilă şi diferenţiată de a creşte vârsta de pensionare".

Astfel, "persoanele care se apropie de vârsta de pensionare vor trebui doar să amâne ieşirea la pensie cu câteva luni". La rândul lor, tinerii vor fi nevoiţi probabil să muncească ceva mai mulţi ani, dar vor dispune de o perioadă îndelungată de adaptare şi tranziţie, a precizat expertul chinez.

"Cea mai importantă trăsătură a acestei reforme este de a le permite oamenilor să aleagă când să se pensioneze, în funcţie de circumstanţele şi situaţia lor", a explicat acesta.

China încă nu a anunţat oficial o modificare a vârstei de pensionare, care în prezent este una din cele mai scăzute din lume, şi anume 60 de ani pentru bărbaţi, 55 pentru femeile care lucrează în birouri şi 50 pentru cele care lucrează în fabrici.

Citește și
protest franta
Proteste masive în Franța. Sute de mii de persoane au demonstrat împotriva controversatei reforme a pensiilor | VIDEO

Luni, noul şef al executivului chinez Li Qiang a indicat că guvernul va face studii şi analize riguroase pentru elaborarea unei politici prudente în acest sens.

Sistemul de pensii chinez rămâne fără bani de pensii până în 2035

În condiţiile în care populaţia Chinei scade şi îmbătrâneşte, în parte şi ca urmare a politicii copilului unic, din perioada 1980 - 2015, presiunea asupra bugetului de pensii creşte, precum şi asupra factorilor de decizie care trebuie să ia măsuri.

Comisia pentru sănătate naţională a Chinei se aşteaptă ca numărul chinezilor care au ajuns sau trecut de 60 de ani să crească de la 280 de milioane la peste 400 de milioane până în 2035, adică echivalentul întregii populaţii a Marii Britanii şi SUA la un loc.

Şi speranţa de viaţă de crescut de la circa 44 de ani în 1960 la 78 în 2021, mai mult decât în SUA, şi se prevede ca până în 2050 să ajungă la 80 de ani.

În momentul de faţă, un pensionar din China este susţinut de contribuţiile a cinci lucrători, jumătate faţă de cât era acum un deceniu, fiind de aşteptat ca în 2030 această proporţie să ajungă la 4 la 1, iar în 2050 la 2 la 1.

Actualul sistem de pensii, ce se bazează pe o forţă de muncă în declin pentru plata pensiilor unui număr tot mai mare de pensionari, este nesustenabil şi trebuie reformat, atenţionează demografi şi economişti.

Datele Ministerului de finanţe arată că 11 din 31 de istraţii provinciale ale Chinei înregistrează deficite ale bugetelor de pensii, iar Academia de ştiinţe a Chinei a estimat că sistemul de pensii va rămâne fără bani până în 2035.

 

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Franța, paralizată de greve și proteste. Sute de mii de zi pe străzi, nemulțumiți de reforma pensiilor
Franța, paralizată de greve și proteste. Sute de mii de zi pe străzi, nemulțumiți de reforma pensiilor

Manifestaţii, greve prelungite, străzi ocupate și spectacole anulate. Sindicatele ze vor încerca marţi să ”paralizeze ţara”, în semn de protest față de intenția Guvernului de a crește vârsta de pensionare de la 62 de ani la 64.  

Proteste masive în Franța. Sute de mii de persoane au demonstrat împotriva controversatei reforme a pensiilor | VIDEO
Proteste masive în Franța. Sute de mii de persoane au demonstrat împotriva controversatei reforme a pensiilor | VIDEO

Sute de mii de persoane au demonstrat sâmbătă în Franţa pentru a menţine presiunea asupra guvernului în legătură cu planurile de reformă privind pensiile, care includ şi măsura creşterii vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Protestele față de planurile lui Macron se intensifică în Franța. 500.000 de oameni au ieșit în stradă
Protestele față de planurile lui Macron se intensifică în Franța. 500.000 de oameni au ieșit în stradă

În Franţa a fost, marți, zi de grevă națională, cu manifestații masive în toată ţara. Oamenii sunt nemulţumiţi de planurile președintelui Emmanuel Macron de a crește vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Lege votată în Parlament. Dansatorii, balerinii, acrobații şi soliştii de balet se pot pensiona mai repede
Lege votată în Parlament. Dansatorii, balerinii, acrobații şi soliştii de balet se pot pensiona mai repede

Camera Deputaţilor, care este for decizional, a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede reducerea vârstei de pensionare şi a dansatorilor şi soliştilor de balet, alături de balerini şi acrobaţi.

 

Val de pensionări în rândul magistraților și al polițiștilor. Banca Mondială cere pensii mai mici
Val de pensionări în rândul magistraților și al polițiștilor. Banca Mondială cere pensii mai mici

Val de pensionări, în justiție și poliție, după ce Banca Mondială a recomandat modificarea vârstei de pensionare, dar și recalibrarea pensiilor de serviciu ale magistraților, militarilor și polițiștilor.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.