Val de pensionări în rândul magistraților și al polițiștilor. Banca Mondială cere pensii mai mici

×
Codul embed a fost copiat

Val de pensionări, în justiție și poliție, după ce Banca Mondială a recomandat modificarea vârstei de pensionare, dar și recalibrarea pensiilor de serviciu ale magistraților, militarilor și polițiștilor.

Astăzi, un magistrat primește o pensie de serviciu mai mare decât indemnizația lunară în plată, iar un angajat din sistemul de apărare și ordine publică, aproximativ jumătate din leafa brută lunară. Sumele sunt cu mult mai mari fața de pensiile obișnuite, iar Guvernul s-a angajat prin PNRR să reglementeze problema.

Secția de judecători din Consiliul Superior al Magistraturii a analizat un număr record de cereri de pensionare. Aproape 70 de magistrați, într-o singură zi, inclusiv de la Instanța Supremă, sau chiar din CSM, vor să se retragă din activitate pentru că au cel puțin 25 de ani de vechime în sistem.

Judecător Andreea Chiș, membru CSM: „Pe tapet au fost aduse imediat salariile și pensiile noastre, și acest măr otrăvit a șters tot creditul de imagine pe care l-am obținut în acel moment. A fost de-ajuns să nu ne mai simțim respectați.”

Totuși, judecători și procurorii primesc o pensie de serviciu egală cu 80% din ultimul venit brut încasat în activitate. Şi astfel, pentru că se aplică la brut, pensia, majorată în timp cu procentul inflaţiei, poate ajunge să fie mai mare ca salariul net. Prea mult, recunosc unii judecători.

Citește și
Cum a reușit Marcel Boloș să adune un milion de lei și să cumpere două apartamente din veniturile de bugetar
Boloş: România nu se poate comporta ca o ţară sălbatică, aceste pensii speciale există în toată Uniunea Europeană

Judecător Bogdan Mateescu, membru CSM: „Da! Statutul judecătorului trebuie păstrat, dar, da, anomaliile trebuie eliminate. O pensie mai mare decât salariul în plată este o invitare la pensie și o frustrare pentru judecătorii care rămân în acest sistem.”

Cereri de pensionare cu miile - susțin sindicatele - ar fi făcut și polițiștii. Ei se pot pensiona dacă au 25 de ani vechime și minimum 15 de activitate la Interne. Spre deosebire de un angajat obișnuit căruia i se calculează contribuţiile din toţi anii de activitate, un polițist, la fel ca un militar, primește o pensie de serviciu calculată din media veniturilor brute pe cele mai bune șase luni din ultimii cinci ani. Veniturile sunt mai mari în acele șase luni, pentru că poliţiştii fac atunci ture suplimentare, adică îşi majorează volumul de muncă şi implicit salariul. Iar baza de calcul a viitoarei pensii de serviciu o reprezintă 65% din această medie, pentru ca în final, pensia propriu-zisă să fie egală cu 80 de procente din baza de calcul.

Gabriel Gârniță, SIDEPOL: „În momentul de față, un polițist pensionat la limită de vârstă are media pensiei undeva în jurul sumei de 3.500 de lei net. Niciodată nu va putea să depășească salariul aflat în plată. Dimpotrivă, pensia, în general este cu 25-30% mai mică decât salariul aflat în plată pe perioada de activitate.”

Sumele sunt oricum mai mari decât ale pensionarilor obișnuiți. Potrivit Casei Naţionale de Pensii, luna trecută, pensia medie de stat în România era de 1.736 de lei.

Valurile de pensionări din justiție și sistemul de ordine publică vin după ce Banca Mondială a emis un set de recomandări, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. România are de îndeplinit câteva obligații, pentru a nu pierde finanțări de miliarde de euro. Așa că prima recomandare este ca pensia să nu mai fie mai mare decât venitul aflat în plată, formula de calcul să fie unitară pentru magistrați și polițiști, iar pensia de serviciu să fie egală cu 65% din media veniturilor brute lunare încasate pe cei mai buni cinci ani succesivi din ultimii zece ani de activitate. Aceste schimbări ar trebui făcute procentual, în următorii zece ani. O altă recomandare a Băncii Mondiale este ca, tot în următorii zece ani, vârsta de pensionare să crească treptat până la 65 de ani, dar și vechimea minimă în specialitate, până la 25 de ani în cazul polițiștilor, și la 30 de ani, în cazul magistraților.

Ministerul Muncii trebuie să adopte oficial schimbările recomandate, până la finalul acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Pensiile speciale ar putea fi recalculate. Ministerul Muncii a făcut împreună cu Banca Mondială un plan de reformare
Pensiile speciale ar putea fi recalculate. Ministerul Muncii a făcut împreună cu Banca Mondială un plan de reformare

Cele peste 200 de mii de pensii speciale ar putea fi recalculate. Ministerul Muncii a făcut împreună cu Banca Mondială un plan de reformare a veniturilor unor categorii precum militarii, poliţiştii sau magistraţii.

Boloş: România nu se poate comporta ca o ţară sălbatică, aceste pensii speciale există în toată Uniunea Europeană
Boloş: România nu se poate comporta ca o ţară sălbatică, aceste pensii speciale există în toată Uniunea Europeană

România nu se poate comporta ca o ţară sălbatică, aceste pensii speciale există în toată Uniunea Europeană, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. 

Năsui: Pensia specială medie a crescut de 160 de ori mai mult decât pensia obişnuită, în primele șase luni ale 2022
Năsui: Pensia specială medie a crescut de 160 de ori mai mult decât pensia obişnuită, în primele șase luni ale 2022

Deputatul USR Claudiu Năsui susţine că pensia specială medie a crescut, în doar şase luni, „de 160 de ori mai mult” decât pensia medie a românilor obişnuiţi.

Eliminarea pensiilor speciale ale aleşilor locali a fost respinsă în Comisia de Muncă din Senat
Eliminarea pensiilor speciale ale aleşilor locali a fost respinsă în Comisia de Muncă din Senat

Comisia de muncă a Senatului a acordat, miercuri, raport de respingere propunerii legislative a USR PLUS de abrogare a Legii privind pensiile speciale ale aleşilor locali.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.