Mihail Saakaşvili a intrat în greva foamei. Fostul președinte al Georgiei se află în închisoare

Mihail Saakasvili

Fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, în prezent liderul opoziţiei, a anunţat, luni, că va intra într-o nouă grevă a foamei, pentru a protesta împotriva condiţiilor sale de detenţie, după greva de 50 de zile pe care a ţinut-o anul trecut.

"Încep o grevă a foamei", a declarat Saakaşvili în faţa unui tribunal din Tbilisi, cerând să primească "îngrijiri medicale adecvate" în închisoare, informează AFP, citată de Agerpres.

Saakaşvili, care a condus această ţară din Caucaz din 2004 până în 2013, a fost arestat şi apoi plasat în detenţie în octombrie 2021, pentru a ispăşi o condamnare pentru abuz de putere, condamnare pe care el o califică drept politică.

Anul trecut, Saakaşvili a intrat într-o primă grevă a foamei pentru a denunţa plasarea sa în detenţie, grevă căreia i-a pus capăt după 50 de zile, pe 20 noiembrie, după ce a fost transferat într-un spital militar pentru a primi îngrijiri.

Fostul lider georgian, care are 54 de ani, a fost însă trimis din nou la închisoare pe 30 decembrie, în pofida îngrijorărilor anturajului său, care atenţionează că el este foarte bolnav.

Citește și
Mihail Saakasvili - getty
Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, arestat la Kiev, a intrat în greva foamei

Un consiliu al medicilor independent a anunţat în decembrie că fostul preşedinte georgian suferă de grave probleme neurologice, consecinţă, potrivit lor, a relelor tratamente la care a fost supus în detenţie.

Tocmai pentru a primi îngrijiri neurologice Saakaşvili a anunţat luni că intră într-o nouă grevă a foamei, precum şi pentru a denunţa decizia autorităţilor georgiene de a-l împiedica pe medicul său personal să-l viziteze în închisoare.

Arestarea lui Saakaşvili a exacerbat o criză politică ce a survenit după alegerile legislative din 2020, câştigate cu scor strâns de partidul puterii, Visul Georgian, şi pe care opoziţia le-a declarat fraudate.

Preşedinte prooccidental în perioada 2004-2013 şi considerat în prezent liderul opoziţiei, Saakaşvili a revenit în Georgia pe 1 octombrie după un exil de opt ani şi a fost imediat arestat.

Apărătorii drepturilor omului acuză guvernul georgian că a făcut uz de urmăriri penale pentru a-i sancţiona pe opozanţii săi politici.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Autoritățile ucrainene ar putea aproba extrădarea lui Saakașvili în Georgia
Autoritățile ucrainene ar putea aproba extrădarea lui Saakașvili în Georgia

Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili ar putea fi extrădat de autoritățile ucrainene, a declarat procurorul general al Ucrainei, Iuri Luțenko.

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, arestat la Kiev, a intrat în greva foamei
Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, arestat la Kiev, a intrat în greva foamei

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a intrat în greva foamei pentru a protesta faţă de arestarea sa de către autorităţile ucrainene care îl acuză că ar fi pus la cale o lovitură de stat cu sprijinul Rusiei. 

Mihail Saakaşvili, însoțit de sute de susținători, a forțat intrarea în Ucraina
Mihail Saakaşvili, însoțit de sute de susținători, a forțat intrarea în Ucraina

Scene incredibile la graniţa dintre Polonia şi Ucraina. Mihail Saakaşvili, fost preşedinte al Georgiei şi guvernator la Odessa, a forţat intrarea în Ucrainia cu ajutorul a sute de susţinători.

Recomandări
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni

Israel este de 75 de ori mai mic decât Iranul ca suprafață și are o populație de 10 ori mai puțin numeroasă, dar la nivel militar cele două state dispun, oficial, de forțe aproape similare. Realitatea arată însă că Israel este superior Iranului.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.