Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, arestat la Kiev, a intrat în greva foamei

Mihail Saakasvili - getty

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a intrat în greva foamei pentru a protesta faţă de arestarea sa de către autorităţile ucrainene care îl acuză că ar fi pus la cale o lovitură de stat cu sprijinul Rusiei. 

Marţi, acesta scăpase din mâinile poliţiştilor veniţi să-l aresteze, transmite EFE.

"Agenţii Poliţiei Naţionale au descoperit locul unde se ascundea Saakaşvili, în strada Otradnaya din Kiev, şi l-au reţinut. Arestatul se află într-un centru de detenţie temporară", a informat, într-un comunicat, procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko.

Partidul de opoziţie condus de Mihail Saakaşvili, Mişcarea Noilor Forţe, le-a cerut vineri simpatizanţilor să iniţieze o acţiune de protest şi să se adune la locul interogatoriului.

Potrivit unei relatări AFP de miercuri, 13 persoane fuseseră rănite în ciocniri la Kiev în timpul unei noi încercări a autorităţilor de a-l reţine pe fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili.

Citește și
steag tari baltice
Țările baltice semnează un acord pentru evacuări comune în cazul unei agresiuni. „Procedurile sunt esențiale”

Acesta este bănuit că a vrut să "preia puterea prin forţă" în timpul recentelor manifestaţii de la Kiev împotriva corupţiei, a indicat procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, care l-a acuzat pe Saakaşvili că este finanţat de fostul preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere în 2014 în urma manifestaţiilor proeuropene de la Kiev.

Fostul preşedinte al Georgiei, opozant declarat al lui Poroşenko după ce acesta i-a retras cetăţenia ucraineană, fusese reţinut pentru scurt timp marţi dimineaţă în urma unei percheziţii la domiciliul său din Kiev, în cadrul unei anchete penale despre care Saakaşvili susţine că este o înscenare făcută la ordinul preşedintelui ucrainean. El a fost eliberat sub presiunea sutelor de susţinători care au blocat furgoneta care îl transporta.

Georgia i-a cerut Ucrainei arestarea şi extrădarea lui Saakaşvili, acuzat de justiţia de la Tbilisi pentru ''abuz de putere'', acuzaţie despre care el afirmă că este motivată politic.

Mihail Saakaşvili, un reformator charismatic ajuns la putere în 2003, a condus Georgia timp de un deceniu, fiind criticat pentru stilul său autoritar şi mai ales pentru războiul dezastruos cu Rusia din 2008.

După ce şi-a părăsit ţara, unde a căzut în dizgraţie, Saakaşvili (49 de ani) a mers în Ucraina, unde a obţinut cetăţenia şi unde a fost numit în mai 2015 guvernator al regiunii Odesa (sud). El a demisionat din acest post în noiembrie 2016, acuzându-l pe preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, că îi 'jefuieşte' pe ucraineni. Poroşenko i-a retras în iulie 2017 cetăţenia ucraineană, făcându-l apatrid, deoarece Saakaşvili îşi pierduse deja şi cetăţenia georgiană. Tot cu ajutorul susţinătorilor săi, el a reuşit în luna septembrie să intre în Ucraina dinspre Polonia, autorităţile de la Kiev nereuşind să-l oprească la graniţă.

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Citește și...
Traficant internaţional de droguri, arestat în Bistriţa
Traficant internaţional de droguri, arestat în Bistriţa

Poliţiştii au arestat un temut traficant, dat în urmărire de autorităţile germane.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.