Donald Trump, ultimatum pentru Vladimir Putin. Kremlinul e gata de discuții directe cu Casa Albă

×
Codul embed a fost copiat

Deși vor să meargă la o nouă rundă de negocieri cu ucrainenii, la Istanbul, rușii nu au trimis un memorandum în care să își spună condițiile pentru un armistițiu.

Asta sugerează că este „probabil plin de ultimatumuri nerealiste”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev.

Între timp, Donald Trump a stabilit un termen de două săptămâni pentru ca Vladimir Putin să demonstreze că este cu adevărat hotărât să pună capăt războiului.

Reporter: „Mai credeți că Putin chiar vrea să pună capăt războiului?”

Donald Trump: „Nu vă pot spune asta, dar vă voi anunța în aproximativ două săptămâni. Vom afla foarte curând. Vom afla dacă ne duce cu vorba, și dacă este așa, vom răspunde puțin diferit. Dar va mai dura circa o săptămână și jumătate, două săptămâni.”

Citește și
Donald Trump
Președintele SUA, „foarte dezamăgit” de escaladarea violenței Rusiei împotriva Ucrainei, avertizează că pacea e incertă

De duminică încoace, Trump a transmis mai multe mesaje pe rețeaua lui de comunicare, afirmând, între altele, că Putin a „înnebunit complet” după ce Rusia și-a intensificat atacurile asupra Ucrainei cu valuri de drone și rachete.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Putem conveni să organizăm o astfel de convorbire telefonică (Trump - Putin) foarte rapid. Dacă este nevoie, aceasta poate avea loc în orice moment, dacă este necesar. Dar acum, principalul lucru este continuarea procesului de negocieri directe între Rusia și Ucraina.”

Rușii vor noi negocieri la Istanbul

Kremlinul a propus o a doua rundă de negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, pe 2 iunie, dar nu a dezvăluit încă documentul care prezintă condițiile sale pentru un armistițiu.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: „Delegația noastră, condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinski, este pregătită să prezinte acest memorandum delegației ucrainene și să ofere explicațiile necesare în timpul celei de-a doua runde de negocieri directe.”

Dmitri Peskov: „De aceea Rusia a propus să ne întâlnim la Istanbul luni (n.r. 2 iunie) și să începem să discutăm aceste proiecte (n.r. ale memorandumurilor). A cere să dezvăluim memorandumul imediat sau treptat este neconstructiv. Tot ce este necesar în acest moment este fie să confirmăm disponibilitatea de a continua negocierile, fie contrariul.”

Potrivit unor surse apropiate negocierilor de pace, Vladimir Putin vrea ca statele occidentale să ofere un angajament scris prin care să se stipuleze că NATO nu se va extinde spre est și că Ucraina va rămâne neutră.

General (r) James "Spider" Marks, expert în geopolitică: „Din partea noastră ar fi o prostie să presupunem că își dorește un acord scris sau o declarație din partea cuiva și că va semna la rândul lui un asemenea acord. De asemenea, liderul de la Kremlin solicită ridicarea sancțiunilor; deblocarea activelor rusești din Occident; și un tip de protecție nespecificată pentru vorbitorii de limbă rusă din Ucraina. Teama rușilor de a trimite "memorandumul" Ucrainei sugerează că, cel mai probabil, acesta este plin de ultimatumuri nerealiste și că le este teamă să dezvăluie că, de fapt, tergiversează procesul de pace - a transmis Ministerul de Externe de la Kiev.”

Reporter: „Ce v-a împiedicat să impuneți noi sancțiuni Rusiei?”

Donald Trump: „Un singur lucru, cred că sunt aproape de a obține un acord, nu vreau să dau peste cap totul impunând sancțiuni. Dă-mi voie să-ți spun, eu sunt mult mai dur decât toți acești oameni, dar trebuie să știi când să folosești severitatea asta.”

Noi atacuri cu drone între Rusia și Ucraina

Între timp, valurile de drone lansate de ambele părți în ultimele zile sunt un semn de intensificare a conflictului, în ciuda presiunilor exercitate de Statele Unite pentru a se ajunge la un acord de pace. Efectele sunt disproporționate, însă. Atacurile rusești provoacă incendii, distrugeri și victime în diferite locuri ale Ucrainei.

De partea cealaltă, azi-noapte, apărarea antiaeriană rusă a interceptat aproximativ 50 de drone explozive ucrainene, câteva deasupra Moscovei. Resturile unei drone doborâte au căzut peste un bloc dintr-o suburbie a capitalei ruse.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Secretele nucleare ale lui Putin, la „liber” după o scurgere masivă de informații. Cum își pregătește Rusia armele atomice
Secretele nucleare ale lui Putin, la „liber” după o scurgere masivă de informații. Cum își pregătește Rusia armele atomice

Breșă de informații majoră în Rusia. Peste două milioane de documente legate de modernizarea armamentului nuclear al Kremlinului au fost făcute publice.

Președintele SUA, „foarte dezamăgit” de escaladarea violenței Rusiei împotriva Ucrainei, avertizează că pacea e incertă
Președintele SUA, „foarte dezamăgit” de escaladarea violenței Rusiei împotriva Ucrainei, avertizează că pacea e incertă

Donald Trump spune că eforturile americane de a aduce Rusia și Ucraina la pace merg „bine”, dar pare conștient de faptul că președintele rus Vladimir Putin s-ar putea preface doar că se angajează cu bună credință.

Kremlinul nu exclude discuțiile între Putin și Zelenski, dar pune condiții. Ce transmite Kievului și aliaților occidentali
Kremlinul nu exclude discuțiile între Putin și Zelenski, dar pune condiții. Ce transmite Kievului și aliaților occidentali

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că o întâlnire între liderul rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski este posibilă, dar numai ca urmare a unor acorduri specifice între delegațiile celor două părți.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO

Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat.