Kremlinul nu exclude discuțiile între Putin și Zelenski, dar pune condiții. Ce transmite Kievului și aliaților occidentali

volodimir zelenski, vladimir putin
Colaj foto: AFP

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că o întâlnire între liderul rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski este posibilă, dar numai ca urmare a unor acorduri specifice între delegațiile celor două părți.

"Nu a existat nicio schimbare în poziția privind posibilitatea fundamentală a unei astfel de întâlniri. Dar o astfel de întâlnire trebuie să rezulte din acorduri specifice între cele două delegații cu privire la diverse aspecte”, a transmis Peskov, citat de Ukrainska Pravda.

În plus, Peskov a declarat că nu au fost luate încă decizii cu privire la locul în care va avea loc următoarea rundă de discuții între Rusia și Ucraina - locația trebuie să fie convenabilă pentru ambele părți.

În cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, Zelenski a declarat că este pregătit pentru o întâlnire între liderii Ucrainei, Rusiei și SUA în orice format.

Anterior, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a precizat că în următoarea rundă de negocieri cu Ucraina, a cărei dată va fi anunțată în curând, Rusia va insista asupra eliminării „legilor discriminatorii” care restricționează limba rusă și asupra statutului de țară nealiniată și nenucleară al Ucrainei.

Citește și
dmitri medvedev
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Partea rusă continuă să respingă Vaticanul ca loc de desfășurare a „negocierilor de pace” cu Ucraina, invocând, printre alte pretexte, sancțiunile UE.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Zelenski: Putin îl irită mai mult pe Trump decât o fac eu. Eu spun lucruri neplăcute, dar măcar spun adevărul
Zelenski: Putin îl irită mai mult pe Trump decât o fac eu. Eu spun lucruri neplăcute, dar măcar spun adevărul

Volodimir Zelenski a declarat că, în ciuda relației tensionate cu Donald Trump, consideră că istrația de la Casa Albă este totuși mai iritată de Vladimir Putin decât de el.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.

În timp ce Trump îl avertizează pe Putin că ”se joacă cu focul”, analiștii vorbesc despre două scenarii cruciale pentru pace
În timp ce Trump îl avertizează pe Putin că ”se joacă cu focul”, analiștii vorbesc despre două scenarii cruciale pentru pace

Donald Trump a răbufnit din nou la adresa președintelui rus. Vladimir Putin „se joacă cu focul”, a scris președintele american într-o postare pe internet, după ce zilele trecute a spus despre liderul de la Kremlin că a „luat-o razna”.  

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.