Culisele negocierilor de la Istanbul. Rusia refuză armistițiul, dar acceptă un nou schimb de prizonieri vulnerabili

×
Codul embed a fost copiat

După a doua rundă de negocieri la Istanbul, care a durat aproximativ o jumătate de oră, Rusia a respins principala solicitare a Kievului, un armistițiu necondiționat.

"Am primit memoradumul cu condițiile Rusiei pentru pace, vom decide pașii de urmat", a declarat ministrul ucrainean, al apărării. Și a confirmat, un nou schimb de prizonieri de război, cei răniți grav, sau mai tineri de 18 ani.

Delegația ucraineană a fost condusă de ministrul apărării Rustem Umerov, iar cea rusă, mai puțin numeroasă, de Vladimir Medinski, un consilier al lui Vladimir Putin.

Hakan Fidan, Ministrul turc de Externe: Continuăm discuțiile pentru un armistițiu și perspectivele pentru pace, așa cum le văd cele două părți. Vorbim despre alți pași pentru schimbul de prizonieri de război.Și sperăm, de asemenea, să discutăm despre pregătirea întâlnirii liderilor.

Ministrul turc al apărării a prezidat a doua rundă de negocieri Rusia-Ucraina de la Istanbul, desfășurate, în spatele ușilor închise, la palatul Ciragan.

Citește și
atac nuclear
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Rustem Umerov, ministrul apărării, Ucraina: Abia în cursul discuțiilor de azi, Rusia a predat memorandumul său (cu condiții de pace) delegației ucrainene. Îl vom studia o săptămână, înainte de a decide pașii următori. În privința eliberării prizonierilor de război, n-am concentrat pe categorii specifice - cei răniți grav sau foarte bolnavi, precum și prizonierii foarte tineri, cu vârste între 18 și 25 de ani.

Volosimir Zelenski: Punctul de plecare ar trebui să fie un armistițiu și acțiuni umanitare. Iar toate problemele esențiale pot fi rezolvate la nivel de lideri. Iar dacă Rusia subminează chiar și această agendă inițială, înseamnă, în mod clar, că sunt necesare sancțiuni noi, puternice – urgent, extrem de urgent – în special acele sancțiuni dure promise de președintele Trump.

Rusia a vorbit despre atacul de la bazele aeriene din Siberia

Pe de altă parte, Rusia a confirmat, fără să detalieze pierderile, atacurile cu drone ucrainene asupra unor baze aeriene din Siberia. Au fost utilizate 117 drone explozive - fiecare controlată, de la distanță de câte un operator.

Dronele au fost ascunse în containere transportate de camioane pe teritoriul Rusiei și parcate apoi în locuri strategice, aproape de baze aeriene. Prin comandă de la distanță containerele s-au deschis iar dronele s-au ridicat lovind locurile unde se aflau bombardierele strategice rusești.

Potrivit Kievului, cel puțin 13 avioane de luptă au fost distruse iar altele grav avariate, în operațiunea denumită „Pânza de Păianjen". Anterior șeful serviciilor secrete ucrainene a susținut că mai mult de 40 de avioane, inclusiv o treime din bombardierele strategice rusești, au fost lovite, provocând armatei ruse pierderi de aproape 7 miliarde dolari.

Indiferent de numărul avioanelor scoase din uz această operațiune reprezintă o breșă umilitoare în securitatea lui Vladimir Putin. Fără îndoială, asta va declanșa un răspuns furios, bloggerii pro-Kremlin descriind atacul drept "Pearl Harbor-ul Rusiei".

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Negocierile de pace dintre delegația rusă și cea ucraineană s-au încheiat. Discuțiile au durat mai puțin de o oră
Negocierile de pace dintre delegația rusă și cea ucraineană s-au încheiat. Discuțiile au durat mai puțin de o oră

A doua rundă de discuţii de pace între Ucraina şi Rusia s-a încheiat la nici o oră după începere luni, la Istanbul, au declarat oficiali turci, aceste discuţii intervenind la o zi după un atac masiv ucrainean cu drone asupra unor aerodromuri ruseşti.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Turcia: Sprijinul SUA pentru discuţiile de pace dintre Rusia şi Ucraina sunt extrem de importante
Turcia: Sprijinul SUA pentru discuţiile de pace dintre Rusia şi Ucraina sunt extrem de importante

Turcia a declarat luni că sprijinul Statelor Unite pentru dialogul dintre Ucraina şi Rusia este "extrem de important", în momentul începerii unei noi runde de negocieri la Istanbul, mediate de Turcia, între Kiev şi Moscova, relatează AFP.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.