Turcia: Sprijinul SUA pentru discuţiile de pace dintre Rusia şi Ucraina sunt extrem de importante

Zelenski, trump si putin
Pro TV

Turcia a declarat luni că sprijinul Statelor Unite pentru dialogul dintre Ucraina şi Rusia este "extrem de important", în momentul începerii unei noi runde de negocieri la Istanbul, mediate de Turcia, între Kiev şi Moscova, relatează AFP.

"Considerăm extrem de importante încrederea şi sprijinul Statelor Unite pentru aceste discuţii. Hotărârea lui (Donald) Trump pentru a obţine pacea a deschis o nouă fereastră de oportunitate", a declarat ministrul turc de externe, Hakan Fidan.

"Discuţiile pe care le veţi purta aici (la Istanbul) vor fi decisive pentru destinul nostru comun, atât la nivel regional, cât şi global", a adăugat Fidan, afirmând că "toate privirile" sunt aţintite asupra acestor negocieri.

"Suntem încrezători că veţi profita din plin de această oportunitate şi veţi obţine rezultate concrete care ne vor aduce cu un pas mai aproape de pace", a concluzionat şeful diplomaţiei turce.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Companiile aeriene care vor introduce amenzi pentru pasagerii care se ridică înainte ca avionul să oprească complet
Companiile aeriene care vor introduce amenzi pentru pasagerii care se ridică înainte ca avionul să oprească complet

Pasagerii companiilor aeriene din Turcia care îşi desfac centura de siguranţă, accesează compartimentele de bagaje din avion sau ocupă culoarul înainte ca avionul să se oprească complet la aterizare riscă să fie amendaţi, scrie publicaţia Daily Sabah.

Amenzi usturătoare pentru pasagerii zborurilor spre Turcia care îşi desfac centura înainte de oprirea avionului
Amenzi usturătoare pentru pasagerii zborurilor spre Turcia care îşi desfac centura înainte de oprirea avionului

Pasagerii zborurilor cu destinaţia Turcia care îşi desfac centura, ies pe culoar sau deschid compartimentele aflate deasupra capului înainte de oprirea completă a avionului sunt susceptibili să fie amendaţi.

Avion deviat de urgență în Germania, după ce o femeie a încercat să deschidă ușa în zbor. A strigat că e o bombă la bord
Avion deviat de urgență în Germania, după ce o femeie a încercat să deschidă ușa în zbor. A strigat că e o bombă la bord

Un avion EasyJet, care zbura din Turcia spre Manchester, a fost deviat în Germania, după ce o femeie reclacitrantă a încercat să deschidă ieșirea de urgență.

Noi arestări în Turcia în ancheta împotriva primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu. Ce rezoluţie iniţiază un senator SUA
Noi arestări în Turcia în ancheta împotriva primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu. Ce rezoluţie iniţiază un senator SUA

Poliția turcă a efectuat vineri 44 de arestări în ancheta de corupție care a dus, în martie, la încarcerarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, lider al opoziției, potrivit agenției Anadolu, citată de AFP.

Țara în care 10 milioane de oameni vor fi cântăriți până în iulie. Decizia, considerată invazivă și stigmatizantă
Țara în care 10 milioane de oameni vor fi cântăriți până în iulie. Decizia, considerată invazivă și stigmatizantă

Turcia a lansat o campanie națională de combatere a obezității. Autoritățile și-au propus ca, până în 10 iulie, să evalueze indicele de masă corporală a 10 milioane de cetățeni.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.