Copiii din Coreea de Nord, trimişi în vacanţe de muncă forţată. Trebuie să ucidă 3 iepuri

eleva din Coreea de Nord
Getty

Dacă în aproape toată lumea vacanţa e un prilej de bucurie pentru cei mici. În Coreea de Nord, regimul de la Phenian a reuşit să o transforme într-un coşmar.

Pe lângă vacanţa de vară şi cea de iarnă, şcolarii au fost informaţi recent că vor beneficia şi de „vacanţă de plante comestibile” şi „vacanţă de ghinde” – în care sunt trimişi practic la muncă forţată, potrivit Daily NK. Elevii de gimnaziu şi de liceu au parte şi de „vacanţa de lemn de foc”.

În aceste vacanţe, copiii sunt trimişi în zonele de munte, unde trebuie să îndeplinească cote de colectare a plantelor sau, în cazul celor mai mari, a lemnelor pentru foc. În medie, ei trebuie să aducă 1 kilograme de plante sălbatice comestibile, 5 kilograme de ghinde, să ucidă 3 iepuri ca să aducă 3 piei de iepure şi, în cazul elevilor mari, să strâng 5 kilograme de lemne de foc.

De asemenea, unele şcoli le cer elevilor să aducă şi o pereche de mănuşi pentru „oamenii muncii de pe şantiere”.

Dacă nu reuşesc să realizeze cotele, trebuie să achite o amendă, echivalentă cu 2 dolari americani. Mulţi elevi săraci, care nu pot plăti această sumă, preferă să nu vină la şcoală până când nu au strâns cota sau să muncească ca zilieri pentru a strânge bani de amendă.

Citește și
coreea de nord, coreea de sud, mama, fiu, reuniune,
Momentul în care o mamă îşi îmbrăţişează fiul pentru prima dată după 7 decenii
Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Coreea de Nord ameninţă că reia înarmarea nucleară. Ultimatumul dat Statelor Unite
Coreea de Nord ameninţă că reia înarmarea nucleară. Ultimatumul dat Statelor Unite

Phenianul a transmis un mesaj dur Casei Albe, cerând renunţarea la sancţiunile economice.

Momentul în care o mamă îşi îmbrăţişează fiul pentru prima dată după 7 decenii
Momentul în care o mamă îşi îmbrăţişează fiul pentru prima dată după 7 decenii

Au curs lacrimi de emoţie şi fericire în Coreea de Nord, unde rude despărţite de război s-au reîntâlnit. O mamă de 92 de ani şi-a strâns în braţe fiul pe care nu l-a mai văzut de la începutul anilor '50.

De ce sunt taximetriştii printre cei mai bine plătiţi nord-coreeni. Mita pe care o dau lunar
De ce sunt taximetriştii printre cei mai bine plătiţi nord-coreeni. Mita pe care o dau lunar

Meseria de taximetrist a devenit una dintre cele mai căutate în Coreea de Nord, deoarece este privită drept un job stabil şi bine plătit.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.