Slovacia blochează pentru prima dată o serie de sancțiuni UE împotriva Rusiei. Anunțul premierului Fico

robert fico
Getty

Premierul slovac Robert Fico a declarat duminică că Slovacia va bloca orice sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei care afectează interesele naționale, potrivit Reuters.

Fico a declarat că Slovacia doreşte să rămână constructivă în cadrul blocului european, dar a numit rezoluţia un instrument politic cu un mesaj puternic.

„Dacă există o sancţiune care ne-ar dăuna, nu voi vota niciodată pentru ea”, a declarat Fico la o conferinţă de presă prezentată pe pagina de YouTube a partidului său.

Slovacia, membră a NATO şi a Uniunii Europene, s-a îndepărtat de aliaţii occidentali în ceea ce priveşte poziţia sa faţă de Ucraina sub conducerea lui Fico şi a coaliţiei sale guvernamentale naţionaliste de stânga şi a oprit ajutorul militar oficial acordat Kievului în lupta împotriva invaziei Rusiei.

Slovacia nu va susține sancțiuni care să oprească importul de combustibil rusesc

De asemenea, Fico s-a opus sancţionării Rusiei pentru războiul său împotriva Ucrainei, afirmând că măsurile comerciale afectează Slovacia şi UE mai mult decât Moscova.

Citește și
Volodimir Zelenski, soldati, armata
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Noua rezoluţie, aprobată în cadrul unei sesiuni parlamentare cu o prezenţă redusă, îi obligă pe membrii guvernului să nu voteze pentru noi sancţiuni şi limitări comerciale faţă de Rusia.

Nu este încă foarte clar în ce măsură rezoluţia este obligatorie din punct de vedere constituţional. Fico a declarat că nu ar putea susţine nicio măsură care să oprească importul de combustibil rusesc pentru centralele nucleare ale Slovaciei.

„Sunt interesat să fiu un actor constructiv în Uniunea Europeană, dar nu în detrimentul Slovaciei”, a precizat Fico.

Slovacia nu a blocat nicio sancţiune anterioară a UE, inclusiv un al 17-lea pachet care viza flota fantomă a Moscovei, adoptat în mai.

Încercările de a lovi sectoarele gazului şi nuclear ale Rusiei s-au lovit în mod constant de obstacole, cu opoziţia Slovaciei şi a altor ţări, precum Ungaria, care încă se bazează pe aprovizionarea cu energie rusească.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Polonia și-a activat avioanele de vânătoare pentru a asigura securitatea spaţiului aerian, după un atac rusesc în Ucraina
Polonia și-a activat avioanele de vânătoare pentru a asigura securitatea spaţiului aerian, după un atac rusesc în Ucraina

Avioanele poloneze şi aliate au fost activate luni dimineaţă pentru a asigura securitatea spaţiului aerian polonez după ce Rusia a lansat lovituri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţional.

Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc ”murdar și politic” în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP.

SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Recomandări
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023

Veniturile totale medii lunare în fiecare gospodărie din România au ajuns, în anul 2024, în termeni nominali, la valoarea de 8.270 de lei (+15,3%), din care 84,8% au mers către cheltuieli, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică

Barometru: 56,4% dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte implicat în viaţa publică
Barometru: 56,4% dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte implicat în viaţa publică

Peste jumătate dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte mai degrabă implicat în viaţa publică, arată Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai.

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.