Ce i-a interzis Coreea de Nord fiicei lui Kim Jong Un. „Un impact negativ asupra societăţii”

Kim Jong Un fiica
Profimedia

Coreea de Nord a interzis locuitorilor săi să adopte o tunsoare şi să poarte anumite haine, în special cele popularizate de fiica lui Kim Jong Un, a transmis postul de radio american Radio Free Asia (RFA) preluat de RTL.

În cadrul unei videoconferinţe organizate pentru locuitorii din zonă, autorităţile au descris coafura de cocoş şi hainele care „arată pielea” drept „fenomene antisocialiste” care „subminează sistemul” şi „trebuie eradicate”, potrivit RFA. Ei au anunţat că cei care încalcă dispoziţia se vor confrunta cu pedepse de până la şase luni într-un lagăr de muncă sau chiar închisoare. Cei care poartă coafura interzisă vor fi, de asemenea, tunşi.

Tunsoarea „cocoşului” constă în legarea părului în partea de sus a capului, lăsând o şuviţă mare să cadă pe frunte. Fosta cântăreaţă nord-coreeană Hyon Song Wol, în prezent consilier al lui Kim Jong Un, a lansat moda în ţară. A fost adoptată şi de Ri Sol Ju şi Kim Ju Ae, soţia şi fiica dictatorului, potrivit Straits Times.

Aceasta din urmă, cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, a apărut în luna mai purtând o bluză cu mâneci transparente. Acest tip de îmbrăcăminte a devenit popular printre tinerii nord-coreeni, dar are „un impact negativ asupra societăţii”, potrivit autorităţilor nord-coreene, citate de RFA.

În 2023, Phenianul le-a interzis locuitorilor săi să le dea copiilor numele Kim Ju Ae, care i-ar putea succeda tatălui său la conducerea ţării, potrivit serviciilor de informaţii sud-coreene. De asemenea, nord-coreenilor le este interzis să poarte trench-uri de piele, un articol de îmbrăcăminte rezervat doar lui Kim Jong Un.

Citește și
putin kim
Vladimir Putin l-a asigurat pe liderul nord-coreean Kim Jong Un de sprijinul său după inundaţiile din iulie

Coreea de Nord este unul dintre cele mai represive state din lume, conform ONG-ului Human Rights Watch. Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt negate, iar presa independentă, organizaţiile societăţii civile şi sindicatele sunt interzise.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Coreea de Nord își redeschide granițele pentru turiști. Destinația: ”Utopia socialistă”, un oraș care apare doar pe timbre
Coreea de Nord își redeschide granițele pentru turiști. Destinația: ”Utopia socialistă”, un oraș care apare doar pe timbre

Coreea de Nord va relua în decembrie turismul internațional în orașul Samjiyon, au anunțat miercuri companiile de turism. Orașul denumit ”Utopia socialistă” este un proiect de suflet al lui Kim Jong Un, imaginile acestuia apărând doar pe timbre.  

Vladimir Putin l-a asigurat pe liderul nord-coreean Kim Jong Un de sprijinul său după inundaţiile din iulie
Vladimir Putin l-a asigurat pe liderul nord-coreean Kim Jong Un de sprijinul său după inundaţiile din iulie

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a asigurat sâmbătă pe liderul nord-coreean Kim Jong Un de sprijinul său după inundaţiile care au afectat în iulie Coreea de Nord, informează Kremlinul într-un comunicat preluat de AFP.

Inundații apocaliptice în Coreea de Nord. Seul: 1.500 de morți, elicoptere de salvare prăbușite. Kim Jong Un refuză ajutorul
Inundații apocaliptice în Coreea de Nord. Seul: 1.500 de morți, elicoptere de salvare prăbușite. Kim Jong Un refuză ajutorul

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat presa sud-coreeană că a răspândit un "zvon fals" cu privire la amploarea inundaţiilor care au afectat nordul ţării sale, a relatat sâmbătă agenţia oficială de presă KCNA.

 

Kim Jong Un vrea să reia discuţiile cu Statele Unite, dacă va fi ales Trump. „Nu ştie prea multe despre diplomaţie”
Kim Jong Un vrea să reia discuţiile cu Statele Unite, dacă va fi ales Trump. „Nu ştie prea multe despre diplomaţie”

Coreea de Nord doreşte să redeschidă negocierile nucleare cu Statele Unite, dacă Donald Trump este reales preşedinte.

Coreea de Nord caută disperată în străinătate medicamente noi pentru Kim Jong Un. De ce boală suferă dictatorul
Coreea de Nord caută disperată în străinătate medicamente noi pentru Kim Jong Un. De ce boală suferă dictatorul

Coreea de Nord caută în străinătate medicamente noi pentru Kim Jong Un, care are probleme de sănătate după ce s-a îngrășat din nou foarte mult. Dictatorul nord-coreean are acum 140 de kilograme și suferă de diabet și hipertensiune.

 

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați
Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați

Zece persoane au fost reținute pentru fapte de corupție, descoperite de anchetatori la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara.  

LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum contra selecționatei similare a Italiei, la Campionatul European din Slovacia. Meciul din Trnava este transmis în direct pe PRO TV și pe VOYO.