Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

×
Codul embed a fost copiat

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear z le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Deși proprietățile curative sunt incontestabile, zona și-a pierdut statutul de stațiune balneoclimaterică. Nici primăria și nici concesionarii nu au fost în stare să istreze, în ultimii 35 de ani, bogăția din curtea lor.

Turiștii vin aici ca să se trateze de reumatism, nevralgie, anxietate și anemie. Apa din cele două lacuri conține 300 de grame de sare la litru. Adică, maximum de concentrație salină pe care o poate avea.

Localnică: „Eu vin de 25 de ani și sunt dependentă. Dacă nu fac câteva băi, nu mă descurc iarna cu oasele.”

Salinitatea lacurilor este atât de mare încât apa îi ține pe oameni la suprafață.

Citește și
urs
„Întâi omoară și apoi cară”. Locuitorii unei comune din Prahova sunt terorizați de urși. Animalele umblă libere pe străzi

Turistă: „Are aproape 21 la sută sare. 24 e maxim. E ca la Marea Moartă.

Reporter: Deci e alb pe aici, asta înseamnă salinitate.

Unul dintre lacuri aparține primăriei și a fost din nou concesionat. Celălalt este deținut de mai multe persoane.

Sunt mai multe lucrări din lemn care au ajuns degradate, sunt putrede, nu se poate sta pe nicăieri, au aruncat aici de la scaune, cârpe, cutii, resturi alimentare; e o groapă de gunoi aici.

Înainte de '89, băile de la Telega erau istrate de stat. După '90 au fost date de mai multe ori în concesiune. Autoritățile spun acum că cei care le-au preluat nu și-ar fi respectat promisiunile.

Localnic: „Acolo era un podeț care înconjura tot lacul și mergea lumea pe acolo. Era cu intrare, cu băi calde, cu medici...”

Oamenii veneau în trecut la Telega cu trenul. Astăzi, gara nu mai există. Calea ferată a ajuns să treacă prin curțile unor proprietari care au cumpărat terenurile de la CFR.

Proprietar gară: „Am lăsat-o așa, ca dacă vine cineva din regională, să vadă că nu este furată, nu este nimic...”

Dacă totuși ajungi la băi, locuri de cazare nu găsești. O construcție, de pildă, a vrut să fie cândva un hotel, care să le ofere oamenilor posibilitatea de cazare chiar aici, lângă băile Telega. Nici astăzi nu s-a finalizat acest proiect.

Localnic: „Arată dezolant!”

Turist: „Eu n-am văzut așa ceva pe nicăieri!”

Localnic: „Nici dacă bombardai nu arata așa!”

Noul concesionar a semnat contractul cu primăria pentru 49 de ani. Este vorba despre Bogdan Hossu, fiul liderului de sindicat cu același nume. Firma sa - Wise Finance Solution SRL – a primit o suprafață de aproape 9.000 de metri pătrați - însemnând unul din cele două lacuri și mai multe terenuri. În schimb, Hossu trebuie să plătească statului o redevență de 2 milioane de lei în 8 ani.

Turist: „Păi presupun că o să facă unități locative să aducă sindicaliștii la baie la Telega.”

Conform contractului de concesiune, Bogdan Hossu are obligația ca într-un an să reintroducă în circuitul turistic lacul primit de la primărie. Iar în patru ani să construiască aici un complex balnear.

L-am at pe Bogdan Hossu pentru detalii. Până în momentul difuzării reportajului nu ne-a oferit niciun punct de vedere.

Oficial, zona este închisă… Dar oamenii continuă să vină pentru proprietățile apei.

Turistă: „Fiecare intră pe riscul lui! Deja nu ne mai uităm la crăci, la nimic. Venim pentru apă; o iubim, ne vindecăm”

Întreaga regiune este, de altfel, extrem de atrăgătoare pentru turiști. La doar 25 de kilometri de Telega se află Valea Doftanei. Oamenii poposesc aici la un picnic și stau să se recreeze la Barajul Paltinu.

În localitatea Băicoi, de exemplu, unde există sonde de petrol, am descoperit chiar și bălți cu nămol, ca la Techirghiol.

Localnic: Eu cred că e mai bun asta. E ca untul!”.

Primarul din Băicoi spune că nămolul său este special datorită infiltrațiilor de gaze și petrol, dar și a compoziției mari de sare, care provine din filonul de sub pământ.

Marius Constantin, primar Băicoi: „În toamnă o să îmbunătățim această zonă pe care o să o lăsăm tot cu acces gratuit pentru bătrâni”

Reporter: Până acum n-ați putut face cumva o amenajare? Niște dușuri, niște toalete?

Marius Constantin: „Ba da; au fost dușuri și s-au furat”

Promisiuni mari pentru dezvoltarea zonei vin însă de la primarul din Telega. Costel Brezeanu se află la al doilea mandat. În fața consătenilor, edilul dă vina pe foștii concesionari. Dar nu spune că de la rezilierea ultimului contract și până la preluarea zonei de către noua firmă au trecut aproape doi ani… Și că în tot acest timp autoritățile locale nu au făcut nimic.

Reporter: N-ați putut să curățati mai mult? Să mai luați din gunoaiele astea?

Costel Brezeanu, primar Telega: „N-am putut; am patru oameni, am de făcut multe. Cu ăștia igienizez școlile, cosesc vegetația, repar drumuri...haideți că mai am și alt program!”

Costel Brezeanu susține că nu a identificat nici fonduri europene ca să reamenajeze lacul. Și nu a rezolvat nici măcar problema canalizării, fără de care comuna nu poate recupera nici măcar statutul de stațiune balneoclimaterică. Telega rămâne, așadar, săraca zonă bogată!

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Băile Telega au ajuns o ruină care pune în pericol mare viețile celor care încă se scaldă acolo. Explicațiile autorităților
Băile Telega au ajuns o ruină care pune în pericol mare viețile celor care încă se scaldă acolo. Explicațiile autorităților

Un lac sărat din Prahova despre a cărui apă se spune că tratează reumatismul, anxietatea și infertilitatea, are nevoie urgentă de vindecare.

„Întâi omoară și apoi cară”. Locuitorii unei comune din Prahova sunt terorizați de urși. Animalele umblă libere pe străzi
„Întâi omoară și apoi cară”. Locuitorii unei comune din Prahova sunt terorizați de urși. Animalele umblă libere pe străzi

Oamenii din Telega, o mică localitate din Prahova, spun că de două săptămâni nu mai au liniște din cauza urșilor care pot fi întâlniți ziua în amiaza mare, fie pe ulița principală, fie prin grădini.  

Închisoarea Doftana va deveni obiectiv turistic. Un cunoscut om de afaceri se va ocupa de proiect după câștigarea licitației
Închisoarea Doftana va deveni obiectiv turistic. Un cunoscut om de afaceri se va ocupa de proiect după câștigarea licitației

Considerată Bastillia României și distrusă cu totul în ultimii 30 de ani, închisoarea Doftana va deveni obiectiv turistic. Cel puțin, așa speră primăria Telega din Prahova, care a concesionat monumentul unui om de afaceri.

Fântânile dintr-un sat din Prahova au secat din cauza secetei. Oamenii beau apă adusă cu mașina de pompieri
Fântânile dintr-un sat din Prahova au secat din cauza secetei. Oamenii beau apă adusă cu mașina de pompieri

Temperaturile ridicate din ultimele două luni au afectat pânza freatică, iar în comuna Telega, satul Meliceşti, zeci de familii nu mai au sursă de apă, după ce apa din fântâni a scăzut foarte mult sau chiar a secat.

Stațiuni cu ape sărate, tămăduitoare, sunt lăsate în paragină. Lacul Telega arată ca după taifun
Stațiuni cu ape sărate, tămăduitoare, sunt lăsate în paragină. Lacul Telega arată ca după taifun

În țara unde peste 600 de mii de oameni suferă de boli reumatismale, stațiuni cu ape sărate, tămăduitoare, sunt lăsate în paragină.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.