Fântânile dintr-un sat din Prahova au secat din cauza secetei. Oamenii beau apă adusă cu mașina de pompieri

fântâni secate Prahova
News.ro

Temperaturile ridicate din ultimele două luni au afectat pânza freatică, iar în comuna Telega, satul Meliceşti, zeci de familii nu mai au sursă de apă, după ce apa din fântâni a scăzut foarte mult sau chiar a secat.

În aceste condiţii, pompierii de la Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Prahova au dus, vineri, cinci tone de apă în sat.

Conform datelor furnizate de Prefectura Prahova, la Telega, în satul Meliceşti, 50 de gospodării din totalul de 301 nu mai au aprovizionare cu apă, după ce nivelul apei din fântâni a scăzut foarte mult. În aceste condiţii, autorităţile locale au cerut sprijinul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

În urma deciziei membrilor CJSU, pompierii de la Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Prahova au dus, vineri, cinci tone de apă în sat, notează News.ro. 

„Ca sursă alternativă de apă, în urma unui parteneriat încheiat între Primăria comunei Telega şi S.C. Hidro Prahova S.A., locuitorii au la dispoziţie şi o conductă supraterană, alimentată din reţeaua publică de apă”, transmit oficialii Prefecturii Prahova, într-o postare pe Facebook.

Citește și
faleza galati
Cea mai lungă faleză de la Dunăre va fi modernizată cu 165 de milioane de lei. Când vor fi gata lucrările

Aceştia precizează că Primăria comunei Telega „va avea în sarcină contractarea de servicii pentru aprovizionarea comunei cu apă, iar în situaţia în care se doreşte aprovizionarea cu apă potabilă, aceasta va face solicitare Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, în vederea prelevării probelor, cu area cheltuielilor aferente”.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Caniculă și furtuni puternice. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Caniculă și furtuni puternice. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Canicula și furtuni. Cam așa o să arate vremea în următoarele două săptămâni, conform prognozei pentru intervalul 16 - 29 august, publicată, luni, de istraţia Naţională de Meteorologie.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.