Risc de recesiune economică în cel mult 3 ani. Estimările analiștilor despre ROBOR și piața imobiliară

×
Codul embed a fost copiat

Indicele ROBOR a crescut din nou şi a ajuns vineri la cel mai mare nivel din ultimii trei ani, iar estimările analiştilor sunt sumbre.

Ratele românilor care au credite în lei vor creşte constant în următoarea perioada. Totuşi, cererea pe piaţă imobiliară e încă foarte mare, iar preţurile se umflă de la o luna la altă. Analiştii spun că am intrat deja într-o nouă bulă imobiliară.

Indicele ROBOR, în funcţie de care se calculează dobânzile la creditele în lei, a ajuns la cea mai mare valoare din ultimii 3 ani: 1,84%. A început iar să crească după ce Banca Naţională a împrumutat băncile comerciale şi asta a determinat o scădere timp de câteva zile.

Faţă de minimul istoric de anul trecut, atunci când ROBOR era 0,7%, rata în cazul unui credit de 50.000 euro, luat în lei, de exemplu, a crescut până acum cu 140 de lei. Şi dacă anul viitor indicele ar ajunge la 3,5%, aşa cum estimează specialiştii, rata ar mai creşte cu 350 de lei şi cu aproape 500 de lei dacă ar ajunge la 4,5%. Acum, băncile îi avertizează pe clienţi ce riscă în cazul unor astfel de scenarii negre.

Vlad Huțuleac, reprezentant banca: ”Facem nişte simulări atât din perspectiva profilului de risc şi a gradului de îndatorare. Practic îi informăm că în eventualitatea creşterii indicilor de piaţă şi rata lor va creşte.”

Citește și
imobiliare
Riscăm să intrăm într-o nouă ”bulă imobiliară”. Ce se întâmplă cu prețul caselor

Puţini români sunt însă atât de prevăzători. Creşterea ROBOR nu se vede încă pe piaţă imobiliară, acolo unde cererea este în continuare foarte mare.

În ultimii 3 ani, apartamentele şi casele s-au scumpit cu peste 30%, în medie, la nivel naţional, arată un studiu recent. Doar în ultima lună, majorarea a fost de 2%. Cel mai mult au crescut preţurile în Cluj- Napoca, odată cu dezvoltarea sectorului IT, cu aproape 80%, faţă de anul 2014.

Cum traduc asta specialiştii?

Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiștilor Financiari-Bancari din România: ”Cred că suntem într-o bulă imobiliară. Şi aceasta nu poate continuă mai mult de unul, maximum doi ani. Ea este susţinută de o creştere a veniturilor nesustenabilă, iar costurile de finanţare pentru creditele imobiliare urmează să crească din cauza avansului ROBOR.”

Târgurile imobiliare sunt în continuare aglomerate, mai ales că dezvoltatorii oferă reduceri.

Daniel Tudor, antreprenor imobiliar: ”Între 5 şi 10%. Mai avem un proiect etalon care acordă o reducere de 10.000 de euro acum şi o săptămâna după târg şi mai sunt tot felul de facilităţi: mobilier de bucătărie, abonament la spa.”

Specialiştii estimează că preţurile vor stagna abia anul viitor, dacă oferta va reuşi să egaleze cererea. Altfel riscăm să intrăm într-o etapă de recesiune economică, în cel mult trei ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
România intră într-o bulă imobiliară. Orașul în care prețurile locuințelor aproape s-au dublat în 3 ani
România intră într-o bulă imobiliară. Orașul în care prețurile locuințelor aproape s-au dublat în 3 ani

Prețurile apartamentelor au crescut cu peste 30%, față de 2014, cel mai mare avans înregistându-se în Cluj-Napoca.

Riscăm să intrăm într-o nouă ”bulă imobiliară”. Ce se întâmplă cu prețul caselor
Riscăm să intrăm într-o nouă ”bulă imobiliară”. Ce se întâmplă cu prețul caselor

România riscă să între într-o nouă bulă imobiliară, la fel de primejdioasă ca cea din 2008. Preţurile caselor cresc accelerat în marile oraşe.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.