Un pompier salvator nu a mai putut fi salvat după ce ajuns cu mașina sub un TIR. Ce au găsit colegii lui la fața locului

×
Codul embed a fost copiat

Sfârșit cumplit pentru un pompier de 33 de ani din Brașov. A murit pe loc după ce s-a izbit cu mașina de remorca unui TIR, parcat pe marginea drumului.

Chiar colegii lui au intervenit la fața locului și l-au scos din autoturismul făcut zob, însă nu l-au mai putut salva.

Accidentul a avut loc dis-de-dimineață pe Drumul Național 13, care leagă Brașovul de Sighișoara. Pompierul de 33 de ani mergea spre serviciu. Deocamdată, nu se știe din ce cauză a părăsit șoseaua și s-a înfipt, cu mașina, sub remorca staționată pe marginea drumului.

Impactul a fost unul extrem de puternic. pe șosea nu se văd urme de frânare, iar o bucată din plafonul mașinii a rămas pur și simplu lipită de spatele tir-ului."

Șoferul tirului dormea în cabină.

Citește și
Incendii Grecia
Un pompier român care participa la stingerea unui incendiu în Grecia a suferit răni superficiale

Neculai Vasile, şoferul tir-ului:M-am trezit din somn, m-a trezit impactul. Din pat am sărit între pat și bord. Nu ştiu nimic, era sub remorcă. m-am dat jos, o femeie a sunat la 112."

Ajunși de urgență la fața locului, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru a-și salva colegul. Poliția face cercetări pentru a stabili cauzele accidentului.

Bărbat: „Poate omul a vrut să intre în peco să își ia cafea, nu l-a observat și a intrat în el."

Femeie: „O fi avut şi viteză, dar tirul e parcat de aseară aici, nu a fost acum parcat”

Pompierul decedat lucra de aproape doi ani la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. Săptămâna trecută, a participat la o misiune de ajutorare a sinistraților din Galați. Bărbatul de 33 de ani urma să devină tată, în curând.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Imagini dramatice în mai multe țări din Europa, după dezastrul provocat de ciclonul Boris.
Imagini dramatice în mai multe țări din Europa, după dezastrul provocat de ciclonul Boris. "Situație extremă, fără precedent"

Ciclonul Boris continuă să facă prăpăd în Europa. Un pompier din Austria a murit în timpul unei operațiuni de salvare.

Un pompier român care participa la stingerea unui incendiu în Grecia a suferit răni superficiale
Un pompier român care participa la stingerea unui incendiu în Grecia a suferit răni superficiale

Un pompier român care participa la stingerea unui incendiu în Grecia a suferit răni superficiale, a anunţat, luni, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Incendiu de proporții la o fabrică din Vâlcea. Un pompier a leșinat, iar alte două persoane au avut nevoie de îngrijiri
Incendiu de proporții la o fabrică din Vâlcea. Un pompier a leșinat, iar alte două persoane au avut nevoie de îngrijiri

Un incendiu de proporţii a izbucnit, duminică, la o fabrică de mase plastice din comuna Mihăeşti, județul Vâlcea.

Povestea ei de viață bate orice film. O celebră jurnalistă și-a dat demisia pentru a deveni pompier, dar a sfârșit crunt
Povestea ei de viață bate orice film. O celebră jurnalistă și-a dat demisia pentru a deveni pompier, dar a sfârșit crunt

O fostă prezentatoare BBC, Beccy Barr, care a renunțat la cariera sa TV pentru a deveni pompier, a murit în urma unei lupte cu cancerul.  

„Este o catastrofă”. Inundațiile au făcut prăpăd în Germania. Mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele
„Este o catastrofă”. Inundațiile au făcut prăpăd în Germania. Mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele

Sudul Germaniei trece prin ore dramatice din cauza inundațiilor. Mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, de teamă să nu fie luați de ape. Cel puțin un pompier a murit, iar trei localnici au fost găsiți înecați.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Londra s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din India | FOTO
Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Londra s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din India | FOTO

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol.

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.