Patru pompieri cu arsuri grave în urma unui incendiu la periferia Romei

incendiu grecia

Patru salvatori au suferit arsuri grave într-un ”incendiu uriaş de vegetaţie” într-un câmp, în cartierul Torre Spaccata, situat la est de Roma, scrie presa italiană.

”Starea celor patru salvatori grav răniţi, spitalizaţi la Secţia de Mari Arşi a Spitalului Sant'Eugenio este îngrijorătoare”, scria joi La Repubblica.

Incendiul a izbucnit miercuri şi a fost controlat în câteva ore.

Autorităţile anchetează în prezent cauza incendiului, a anunţat preşedintele regiunii Latium, sco Rocca, într-o vizită la Spitalul Sant'Eugenio din Roma, unde i-a vizitat pe răniţi.

Citește și
incendiu madeira
Insula Madeira este mistuită de flăcări. Un incendiu a distrus peste 4.000 de hectare într-o săptămână

Corpul Naţional al Pompierilor Salvatori italieni anunţă pe X că victimele sunt un şef de echipă de pompieri şi trei voluntari din cadrul Protecţiei Civile a Romei, inclusiv o femeie.

Potrivit La Repubblica, cel mai grav caz este al unui pompier în vârstă de 51 de ani, care ”prezintă arsuri pe 54% din suprafaţa corpului”.

”Starea unui bărbat în vârstă de 33 de ani, cu arsuri pe 31% din suprafaţa corpului şi a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, cu arsuri pe 19% sin suprafaţa corpului este gravă”, potrivit cotidianului de stânga.

O intervenţie chirurgicală este avută în vedere în vederea salvării unui salvator în vârstă de 29 de ani, cu arsuri pe 9% din suprafaţa corpului.

La 31 iulie, sediul grupului audiovizual public italian Rai de la Roma şi mai multe imobile au fost evacuate din cauza unui incendiu care făcea ravagii pe dealul Monte Mario, cel mai înalt în capitala italiană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Șapte morți și 11 răniți după ce un hotel a luat foc în Coreea de Sud. Oamenii au sărit de la etaj când au văzut focul
Șapte morți și 11 răniți după ce un hotel a luat foc în Coreea de Sud. Oamenii au sărit de la etaj când au văzut focul

Cel puţin şapte persoane au murit şi 11 sunt rănite în urma unui incendiu izbucnit joi într-un hotel din oraşul sud-coreean Bucheon, la vest de Seul, transmite agenţia Yonhap, citând serviciile de pompieri.

Insula Madeira este mistuită de flăcări. Un incendiu a distrus peste 4.000 de hectare într-o săptămână
Insula Madeira este mistuită de flăcări. Un incendiu a distrus peste 4.000 de hectare într-o săptămână

Un incendiu care arde intens pe înălţimile insulei portugheze Madeira de o săptămână a devastat o suprafaţă de 4.400 de hectare, a indicat miercuri observatorul european Copernicus (EMS).  

Incendiu violent în Craiova. Cinci spații comerciale au fost cuprinse de flăcări
Incendiu violent în Craiova. Cinci spații comerciale au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu violent s-a dezlănțuit miercuri dimineață în Craiova. Cinci spații comerciale au luat foc, iar flăcările păreau de nestăvilit.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO
Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei.

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.