Temperaturile o iau razna. Suntem într-o situație de urgență climatică. Avertismentul meteorologilor

×
Codul embed a fost copiat

Suntem într-o situație de urgență climatică. Potrivit raportului Copernicus, 2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor, mai cald decât 2023, care deținea recordul.

În România, temperaturile au fost, luni, și cu 10 grade mai mari decât ar fi normal, iar iarna pe care o știam se lasă din nou așteptată.

Datele serviciului Copernicus arată că temperaturile din ianuarie - noiembrie 2024 au depășit deja cu 0,14 grade Celsius media temperaturilor din 2023, care a fost până acum cel mai călduros an din istorie. Tot acest an este și primul în care media temperaturilor globale depășește cu 1,5 grade Celsius temperaturile din secolul al XIX-lea, așa-numita perioadă preindustrială.

Roxana Bojariu, climatolog: "Ce se întâmplă acum este un semnal de alarmă. Ne apropiem destul de rapid de aceste borne climatice. Se mai pot face multe, însă suntem în situație de urgență climatică, adică nu prea mai avem o fereastră de oportunitate foarte mare. Va trebui să reducem substanțial emisiile la nivel global, pe de o parte, și, pe de altă parte, va trebui să ne adaptăm la aceste schimbări pe care deja le-am produs".

Schimbările climatice se reflectă și în vremea de la noi. În sudul țării, temperaturile au fost mult mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă. De pildă, la Constanța și Mangalia au fost 15 grade, cu 10 peste temperatura obișnuită.

Citește și
toamna românia
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. ANM anunță temperaturi în scădere și precipitații semnificative

Suntem într-o zi de decembrie care seamănă mai degrabă cu o toamnă târzie decât cu începutul iernii. După multe zile mohorâte, astăzi își face apariția și soarele. Termometrele din București au indicat 11 grade, o temperatură anormală pentru această perioadă. Potrivit meteorologilor, anul acesta, peisajul de toamnă va ceda cu greu locul celui de iarnă.

Oana Păduraru, ANM: "În mod obișnuit, temperaturile maxime ar trebui să ajungă până la cel mult 5 grade Celsius în partea de sud-est. Temperaturile nocturne ar trebui să fie negative în aproape toate zonele țării, mai puțin zona litoralului, iar deocamdată chiar și temperaturile din cursul nopților sunt pozitive în jumătatea sudică a țării, valori ușor negative și în restul teritoriului, chiar și în depresiuni".

Potrivit meteorologilor, acest episod de toamnă târzie va dura până la sfârșitul săptămânii. De sărbători va ninge însă doar la munte.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Flori de iarnă care vor prospera în anotimpul rece. Sfaturi pentru plantarea și îngrijirea grădinii în sezonul rece
Flori de iarnă care vor prospera în anotimpul rece. Sfaturi pentru plantarea și îngrijirea grădinii în sezonul rece

Iarna poate părea un sezon dificil pentru grădinărit, dar există multe plante care prosperă și își păstrează frumusețea chiar și la temperaturi scăzute.  

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. ANM anunță temperaturi în scădere și precipitații semnificative
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. ANM anunță temperaturi în scădere și precipitații semnificative

Intervalul următoarelor două săptămâni va sta sub semnul precipitaţiilor însemnate cantitativ, iar din punct de vedere termic, valorile medii de temperatură vor fi oscilante, cu tendinţă de răcire, de la o zi la alta, arată prognoza ANM.

Salvamont Prahova: Atenţionările noastre nu au avut efect. Unii turişti se încăpăţânează să parcurgă trasee nerecomandate
Salvamont Prahova: Atenţionările noastre nu au avut efect. Unii turişti se încăpăţânează să parcurgă trasee nerecomandate

Salvamontiştii prahoveni avertizează asupra riscurilor producerii unor avalanşe în Masivul Bucegi, în contextul unor temperaturi destul de ridicate pentru această perioadă a anului şi al ninsorilor prognozate pentru zona montamnă înaltă.

Cum va fi vremea de sărbători. Unde va ninge și cum vor fi temperaturile
Cum va fi vremea de sărbători. Unde va ninge și cum vor fi temperaturile

La munte, de sărbători va ninge, spun meteorologii, care au făcut primele estimări pentru sfârșitul anului. Vor fi temperaturi mai scăzute, care vin inclusiv cu zăpadă.  

Vremea se schimbă radical de la o zi la alta. Vor fi 19 grade, apoi vin ninsori
Vremea se schimbă radical de la o zi la alta. Vor fi 19 grade, apoi vin ninsori

Meteorologii prognozează, pentru următoarele trei zile, o vreme frumoasă, cu temperaturi maxime întimpul zilei ce pot ajunge până la 19 grade.

 

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.