Salvamont Prahova: Atenţionările noastre nu au avut efect. Unii turişti se încăpăţânează să parcurgă trasee nerecomandate

salvamont prahova
salvamont prahova

Salvamontiştii prahoveni avertizează asupra riscurilor producerii unor avalanşe în Masivul Bucegi, în contextul unor temperaturi destul de ridicate pentru această perioadă a anului şi al ninsorilor prognozate pentru zona montamnă înaltă.

Potrivit salvatorilor montani, atenţionările lor „par a nu fi avut efectul scontat”, întrucât unii turişti au ignorat avertismentele şi s-au aventurat pe trasee dificile, nerecomandate iarna, rămânând blocaţi şi având nevoie de ajutorul echipelor Salvamont. Ultima intervenţie a avut loc duminică, pentru sprijinirea unui grup de 12 turişti, printre care şi cinci copii.

„Atenţionările noastre se pare că nu au avut efectul scontat pentru unii turişti care se încăpăţânează să parcurgă trasee care nu sunt recomandate în sezonul de iarnă. Două intervenţii sunt derulate acum de către salvatorii montani pentru recuperarea a cinci tineri care au urcat pe Jepii Mari şi au rămas blocaţi în zona Şaua cu piloni, iar cea de-a doua este realizată de către salvatorii de la Baza Baba Mare, care recuperează un turist plecat spre Vârfu Omu, au anunţat în weekend salvatorii montani pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova.

Potrivit aceleiaşi surse, duminică, salvatorii montat au acordat sprijin unui grup de 12 turişti din Constanţa, printre care şi cinci copii. Turiştii solicitaseră asistenţa Salvamont Prahova pentru a se putea deplasa în siguranţă de la Cabana Caraiman la staţia de telecabină Babele.

Citește și
criminal uber
Motivul crimei din Prahova, unde un șofer de ridesharing a fost ucis de un client. Cursa nu a fost înregistrată în aplicație

„Vă rugăm să vă informaţi în prealabil asupra traseelor pe care doriţi sa le parcurgeţi în sezonul de iarnă şi să vă limitaţi doar la cele de la baza muntelui, pentru a nu pune viaţa în pericol, atât a dumneavoastră, cât şi a salvatorilor. Nu vă aventuraţi pe traseele turistice montane de mare altitudine, asumându-vă riscuri inutile!”, mai avertizează Salvamont Prahova.

Salvamontiştii avertizează că zăpada este depusă în cantităţi mari, mai ales pe văile de abrupt, iar pericolul declanşării unor avalanşe este de gradul 4 din 5, în condiţiile în care în weekend a nins puternic în Bucegi, iar zăpada „curge” pe pantele înclinate.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Șoferul de ridesharing și clientul care l-a ucis, în Prahova, se cunoșteau. Victima avea doi copii de 3 și 7 ani
Șoferul de ridesharing și clientul care l-a ucis, în Prahova, se cunoșteau. Victima avea doi copii de 3 și 7 ani

Ancheta în cazul șoferul de ridesharing din Ploiești înjunghiat mortal de un client scoate la iveală faptul că victima și agresorul se cunoșteau.

Motivul crimei din Prahova, unde un șofer de ridesharing a fost ucis de un client. Cursa nu a fost înregistrată în aplicație
Motivul crimei din Prahova, unde un șofer de ridesharing a fost ucis de un client. Cursa nu a fost înregistrată în aplicație

Bărbatul suspectat că a ucis cu zeci de lovituri de cuțit un șofer din Ploiești care făcea transport tip ride-sharing a fost reținut.  

Filmul crimei din Prahova, unde un șofer de Uber a fost ucis de un client. Ce l-a dat de gol pe făptaș
Filmul crimei din Prahova, unde un șofer de Uber a fost ucis de un client. Ce l-a dat de gol pe făptaș

Întâmplare șocantă, petrecută în Prahova. Șoferul unei firme de transport, de tip „ride-sharing”, a fost ucis de un tânăr de 21 de ani. Agresorul i-a incendiat apoi mașina și a ascuns cadavrul într-o pădure de lângă Snagov.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.