Cum „a închis ochii” statul la frauda Nordis. Autoritățile au observat neregulile, dar nu au făcut nimic

×
Codul embed a fost copiat

Dosarul „Nordis” scoate la iveală noi informații revoltătoare. Potrivit procurorilor DIICOT, autoritățile statului nu și-au făcut treaba, deși au observat nereguli.

Anchetatorii nominalizează Poliția Locală Năvodari, Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța, ANPC, Ministerul Economiei și Turismului, plus ANAF. Unii inspectori s-au făcut că amendează, alții că merg în controale, ori au emis autorizații fără să verifice și situația din teren.

La solicitarea DIICOT, Poliția Locală din Năvodari a prezentat toate documentele întocmite în urma controalelor făcute pe șantierele Nordis. Culmea, în procesele-verbale scrie că polițiștii au fost împiedicați să intre și nici nu li s-au prezentat autorizațiile de construcție.

Prin urmare, „(…)reprezentanții Poliției Locale Năvodari nu au luat măsurile subsecvente care se impuneau, sesizarea I.S.C. Constanța și a Primăriei Năvodari. S-a constatat aplicarea unor sancțiuni cuprinse între 6.000 și 20.000 lei”, transmite DIICOT.

Citește și
Via Transilvanica
Via Transilvanica ajunge pe Insula Șimian. A fost prezentată o bornă specială. „E impresionant cum au gândit"

Procurorii DIICOT au constatat că, deși Poliția Locală Năvodari a constatat că Nordis construise fără autorizații patru etaje în plus, Primăria nu a luat nicio măsură. Potrivit legii, era obligată să dispună sistarea lucrărilor și să sesizeze prefectul și organele penale, dar nu a făcut nimic din toate acestea.

I.S.C. Constanța este o altă instituție acum în vizor. Potrivit procurorilor, inspectorii de acolo au așteptat să fie invitați de Nordis la controale.

„Deși este principala instituție cu competențe în construcții, nu a efectuat niciun control din oficiu în perioada 2019-2024 la șantierul Nordis Mamaia, dincolo de controalele stabilite pe etape de execuție, care se notifică de beneficiar către I.S.C.” - potrivit DIICOT.

Iar Ministerul Economiei și Turismului „(...) a eliberat cu „ușurință” o autorizație de clasificare provizorie fără să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor.” - mai transmite DIICOT

Suspecții au avut grijă să fie foarte convingători în ochii clienților, investind peste 8 milioane de lei într-un program de marketing. Inclusiv Federația Română de Fotbal a fost sponsorizată cu o sumă importantă, spun procurorii, astfel încât arbitrii au purtat tricouri inscripționate cu Nordis.

Pe de altă parte, cel puțin patru fotbaliști au recunoscut că au investit și ei în proiect.

Unii dintre păgubiți, peste 1.000 la număr, au cerut ajutorul Protecției Consumatorului. Iată ce a făcut autoritatea conform procurorilor:

„A.N.P.C. s-a rezumat la aplicarea unei amenzi pentru nerespectarea termenelor de predare, iar cu privire la clauzele abuzive, deși le-a observat în mod direct, nu a urmat pașii legali, respectiv sesizarea instanței de judecată sau aplicarea de sancțiuni. Unele plângeri au fost respinse ca ‘neconcluzionabile’.” - transmite DIICOT.

Primii funcționari ai statului care vor trebui să dea socoteală pentru că au închis ochii la presupusele fraude de la grupul Nordis sunt cei patru inspectori ai Direcției Generale Antifraudă. Procurorii DIICOT îi vor acuza de favorizarea făptuitorului, pentru că încă de acum trei ani, când au făcut mai multe controale, ar fi descoperit dovezi legate de o posibilă delapidare cu consecințe deosebit de grave prin externalizarea banilor plătiți de clienți în conturile lui Vladimir Ciorbă și ale altor apropiați, dar și de o posibilă evaziune fiscală de proporții. Niciunul dintre ei nu a sesizat atunci nici Poliția, nici Parchetul.

În tot acest timp, inculpații se distrau pe banii oamenilor. Procurorii spun că ar fi cheltuit 800 de mii de lei doar în cluburi de la mare și de la munte. La una dintre petreceri a fost văzută în compania Laurei Vicol și ministrul Sorin Grindeanu. Acesta a precizat că și-a plătit singur consumația.

În fața instanței, Laura Vicol a declarat că este nevinovată și că are încredere că soțul ei nu a înșelat pe nimeni. Dar ite că a fost răsfățată de Vladimir Ciorbă din banii de la Nordis.

„Am fost o femeie cheltuitoare și până să îl cunosc pe soțul meu. Într-adevăr, soțul meu mi-a dat bani de mai multe ori și asta pentru că este soțul meu. Poate am făcut cheltuieli extravagante, în sensul că mi-am cumpărat bijuterii, genți și pantofi, pe care, oricum, le cumpăram și înainte să mă căsătoresc. (...) Singura mea calitate în Compania Nordis este aceea de soție a unuia dintre asociați.” - a declarat Laura Vicol la Curtea de Apel.

 
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Via Transilvanica ajunge pe Insula Șimian. A fost prezentată o bornă specială. „E impresionant cum au gândit
Via Transilvanica ajunge pe Insula Șimian. A fost prezentată o bornă specială. „E impresionant cum au gândit"

Via Transilvanica, drumul care unește diverse regiuni ale țării, împlinește 7 ani de existență. Pentru a marca momentul, a fost prezentată o bornă specială pe Insula Șimian, din apropiere de Drobeta-Turnu Severin.

Doi polițiști de frontieră din Arad, arestați pentru că ar fi furat țigări din camera de probe
Doi polițiști de frontieră din Arad, arestați pentru că ar fi furat țigări din camera de probe

Doi polițiști de frontieră din județul Arad au fost arestați preventiv, pentru că ar fi furat țigări de contrabandă dintr-o cameră de probe.

Un bărbat din Baia Mare a căzut de la etajul 7 direct în puțul liftului. A fost transportat la spital cu multiple traumatisme
Un bărbat din Baia Mare a căzut de la etajul 7 direct în puțul liftului. A fost transportat la spital cu multiple traumatisme

Un bărbat de 60 de ani din Baia Mare a supraviețuit ca prin minune, după ce a căzut în gol, de la etajul 7, pe puțul liftului.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.