Schema prin care turiștii străini erau jefuiți în Centrul Vechi. Un american, ținut ostatic timp de o săptămână

×
Codul embed a fost copiat

16 barmani, animatoare, ospătari și i de la două cluburi din Centrul Vechi al Capitalei au fost trimiși în judecată pentru că au înșelat mai mulți turiști străini.

Anchetatorii susțin că suspecții le-ar fi luat telefoanele turiștilor și, după ce îi îmbătau, își transferau bani din aplicațiile bancare, pe care le accesau fraudulos. Un american a fost ținut ostatic aproape o săptămână, până când inculpații i-au retras de pe card zeci de mii de dolari.

ii a două baruri din Centrul Vechi, ajutați de barmani, ospătari și animatoare, sunt acuzați că au furat din noiembrie 2023 până în mai 2024 de la turiștii străini peste 400.000 de lei, adică 82.000 de euro.

Anchetatorii susțin că angajații cluburilor îi îmbătau pe străini, apoi le umflau considerabil nota de plată. Erau atenți când tastau codul PIN al cardurilor și făceau plăți în contul barului. Unora le deblocau telefonul cu ajutorul funcției de recunoaștere facială, îndreptând dispozitivul spre fața clienților băuți.

Turiștii străini, victime în Centrul Vechi

Patru străini ar fi devenit victime în barurile din Centrul Vechi. Printre ei se numără și un cetățean american care a fost chiar lipsit de libertate. La sfârșitul lunii aprilie 2024, suspecții ar fi pătruns în apartamentul său și i-au furat laptopul, bijuteriile, două telefoane mobile, un card bancar și pașaportul. Pentru a face plăți de pe cardul lui, suspecții l-au încuiat cinci zile într-un club din Centrul Vechi, spun procurorii.

Citește și
detinut evadat
Episod stânjenitor pentru Poliția Capitalei. Un deținut a fugit de lângă agenți și a gonit în Centrul Vechi

În fiecare zi, indivizii retrăgeau de pe cardul acestuia până la 2000 de dolari, limita impusă de banca americană.

„Inculpatul a efectuat 110 operațiuni financiare în valoare totală de aproape 210.000 de lei, fără consimțământul victimei (73 operațiuni de plată autorizate și 37 operațiuni de plată eșuate), utilizându-i cardul bancar”, după cum reiese din rechizitoriu. Abordat în același mod, un britanic a pierdut într-o singură noapte aproape 20.000 de euro, mai spun procurorii.

„În timp ce se afla în incinta clubului, inculpata a efectuat un număr de 13 tranzacții frauduloase în valoare totală de 93.000 lei prin tastarea codului de acces al telefonului victimei, profitând de starea sa de vulnerabilitate. Alte inculpate i-au distras atenția dansând lasciv în jurul acestuia și atingându-l în mod constant în zona abdomenului”, mai explică sursele judiciare.

Sute de mii de turiști străini, potențiale victime în Centrul Vechi al Capitalei

În cazul străinilor înșelați, suspecții sunt cercetați acum pentru acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, ambele în formă continuată, dar și pentru furt calificat și lipsire de libertate.

Unii inculpați se află și acum în arest preventiv. Iar dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul București. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au pus sechestru pe bunurile suspecților.

Centrul Vechi atrage anual sute de amii de străini. Numai în primele zece luni ale anului trecut, 860.000 de turiști din alte țări au vizitat Capitala, conform datelor Institutului Național de Statistică. Cei mai mulți vin din Germania, Italia, Israel și Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
i de baruri, barmani și ospătari, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști beți în Centrul Vechi
i de baruri, barmani și ospătari, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști beți în Centrul Vechi

i de baruri, barmani, ospătari și angajate hostess au fost trimiși în judecată de procurori sub acuzația că îmbătau turiști străini veniți în două localuri din Centrul Vechi al Capitalei, după care îi jefuiau sau le goleau conturile bancare.

Episod stânjenitor pentru Poliția Capitalei. Un deținut a fugit de lângă agenți și a gonit în Centrul Vechi
Episod stânjenitor pentru Poliția Capitalei. Un deținut a fugit de lângă agenți și a gonit în Centrul Vechi

Un individ reținut pentru mai multe infracțiuni a reușit să fugă din duba poliției care îl transportase la Tribunalul București. Forțele de ordine au fost alertate.

DIICOT a destructurat o grupare de cinci dealeri care vindeau droguri în Centrul Vechi al Capitalei
DIICOT a destructurat o grupare de cinci dealeri care vindeau droguri în Centrul Vechi al Capitalei

Procurorii DIICOT au destructurat o grupare formată din opt persoane care vindeau droguri, în zona Centrului Vechi din Bucureşti.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați
Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați

Zece persoane au fost reținute pentru fapte de corupție, descoperite de anchetatori la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara.  

LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum contra selecționatei similare a Italiei, la Campionatul European din Slovacia. Meciul din Trnava este transmis în direct pe PRO TV și pe VOYO.