România, lăudată de Organizația Mondială a Sănătății pentru lupta cu Covid-19

×
Codul embed a fost copiat

România a fost lăudată de un reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății pentru felul în care a gestionat pandemia de Covid-19 până acum.

Directorul regional al Biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, a fost prezent, miercuri, la Palatul Cotroceni, la un eveniment organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii.

"România este un exemplu pozitiv în regiune, luând măsuri cuprinzătoare şi oportune la timp, astfel încât să se poată gestiona această stare de urgenţă fără precedent. În ciuda faptului că această pandemie ridică în continuare probleme, România a reuşit foarte bine să îşi arate capacitatea instituţională, solidaritatea comunităţii şi devotamentul eroic al lucrătorilor din sănătate.", a spus oficialul OMS, potrivit Agerpres.

Reprezentantul OMS a vorbit în alocuţiunea susţinută la Palatul Cotroceni şi despre importanţa vaccinării anti-COVID-19, dar şi despre faptul că pandemia SARS-CoV-2 a adâncit diferenţele sociale.

"Cu vaccinarea şi lecţiile învăţate pe parcursul crizei, anul acesta vom putea sărbători ziua aceasta cu ceva mai multă speranţă şi optimism. Dar, de asemenea, cu mai multă prudenţă şi îngrijorare. Când a lovit COVID, a lovit o comunitate globală care era caracterizată de inegalitate, care între timp s-a exacerbat, dăunând societăţilor şi economiilor, ne forţează să facem faţă lipsurilor din stilul nostru de viaţă şi din sistemele pe care le-am construit", a arătat Kluge, potrivit traducerii oficiale.

Citește și
Benedict Cumberbatch
Actorul britanic Benedict Cumberbatch crede că a fost "pacientul zero" al pandemiei, în 2019

În contextul pandemiei, a spus el, comunităţile şi sistemele de sănătate au fost puse sub o presiune "fără precedent".

"Impactul se va resimţi luni şi ani de acum încolo. Sunt necesare abordări multidisciplinare şi sprijin suplimentar din partea comunităţilor şi sistemelor de sănătate şi asigurări sociale. Serviciile de sănătate au fost afectate destul de grav la nivel global. Au rămas milioane de oameni care ă costurile, în termeni de bunăstare emoţională, socială şi economică. Estimările sugerează că, din cauza pierderii locurilor de muncă şi a venitului, criza actuală împinge gospodării anterior stabile în direcţia sărăciei", a subliniat oficialul OMS.

El a subliniat că pandemia a cauzat şi inegalităţi de gen.

"Datele recente din mai multe ţări arată că femeile infectate cu COVID-19 care lucrează în sănătate sunt de două sau de trei ori mai multe decât bărbaţii", a spus Kluge

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Studiu: Unul din trei supravieţuitori ai unei forme severe de Covid, diagnosticat cu o afecţiune mintală
Studiu: Unul din trei supravieţuitori ai unei forme severe de Covid, diagnosticat cu o afecţiune mintală

Unul din trei supravieţuitori ai unei forme severe de Covid-19 a dezvoltat o afecţiune psihiatrică sau neurologică după şase luni, arată rezultatele celui mai amplu studiu de acest fel realizat până în prezent, informează The Guardian, conform News.ro. 

Actorul britanic Benedict Cumberbatch crede că a fost
Actorul britanic Benedict Cumberbatch crede că a fost "pacientul zero" al pandemiei, în 2019

Actorul britanic Benedict Cumberbatch crede că este posibil ca el să fi fost "pacientul zero" al pandemiei de coronavirus, informează DPA, conform Agerpres. 

Prostituatele dintr-un oraş din Brazilia cer să fie vaccinate cu prioritate împotriva coronavirusului
Prostituatele dintr-un oraş din Brazilia cer să fie vaccinate cu prioritate împotriva coronavirusului

Prostituatele din Belo Horizonte, oraş din sud-estul Braziliei, au început o grevă simbolică, organizând manifestaţii pentru a cere să fie incluse în grupurile de populaţie care trebuie vaccinate cu prioritate împotriva COVID-19, relatează AFP.

Țara europeană în care doar lucrătorii esențiali mai pot folosi transportul în comun
Țara europeană în care doar lucrătorii esențiali mai pot folosi transportul în comun

Bilanțul deceselor asociate pandemiei de coronavirus a depășit pragul de 3 milioane, în condițiile în care un nou val de infectări pune în dificultate majoritatea țărilor care fac eforturi pentru a accelera vaccinarea.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.