Studiu: Unul din trei supravieţuitori ai unei forme severe de Covid, diagnosticat cu o afecţiune mintală

coronavirus
Getty

Unul din trei supravieţuitori ai unei forme severe de Covid-19 a dezvoltat o afecţiune psihiatrică sau neurologică după şase luni, arată rezultatele celui mai amplu studiu de acest fel realizat până în prezent, informează The Guardian, conform News.ro. 

Cercetarea observaţională a folosit fişele medicale electronice a 236.379 de pacienţi, majoritatea din SUA, şi a conchis că 34% dintre aceştia au prezentat afecţiuni neurologice şi de sănătate mintală. Cea mai comună este anxietatea, cu 17% dintre pacienţi.

Experţii au avertizat că sistemele sanitare au nevoie de resurse pentru a se ocupa de pacienţii afectaţi de asta, ceea ce ar putea fi „considerabil” având în vedere amploarea pandemiei. Ei anticipează că impactul va putea fi resimţit la nivelul serviciilor sanitare mulţi ani.

Diagnosticele neurologice precum demenţa şi atacul cerebral au fost rare, dar nu neobişnuite în cazul celor care au fost grav bolnavi de Covid-19. Dintre cei care au fost internaţi la terapie intensivă, 7% au suferit un atac cerebral şi aproximativ 2% au fost diagnosticaţi cu demenţă.

Studiul, publicat în Lancet Psychiatry, a descoperit că aceste diagnostice au fost mai comune la pacienţii Covid-19 decât în cazul celor care au avut gripă şi infecţii ale tractului respirator în aceeaşi perioadă.

Citește și
coronavirus
Creștere dramatică a numărului deceselor cauzate de COVID pe glob. S-a atins pragul de 3 milioane de morți

După ce au fost luate în calcul caracteristici precum vârsta, sexul, etnia şi afecţiuni preexistente, riscul de diagnostic neurologic şi afecţiuni mintale este de 44% mai mare după Covid-19 decât după gripă.

Un studiu realizat anterior de aceeaşi echipă de cercetare arată că oamenii sunt mai predispuşi tulburărilor de dispoziţie şi anxietăţii în primele trei luni după infectarea cu SARS-CoV-2.

Conform noului studiu, cele mai frecvente diagnostice după Covid-19 au fost anxietate (17% dintre pacienţi), tulburări de dispoziţie (14%), tulburări cauzate de abuzul de substanţe (7%) şi insomnie (5%). Incidenţa efectelor neurologice a fost mai scăzută, inclusiv 0,6% - hemoragie cerebrală şi 0,7% - demenţă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Actorul britanic Benedict Cumberbatch crede că a fost
Actorul britanic Benedict Cumberbatch crede că a fost "pacientul zero" al pandemiei, în 2019

Actorul britanic Benedict Cumberbatch crede că este posibil ca el să fi fost "pacientul zero" al pandemiei de coronavirus, informează DPA, conform Agerpres. 

Creștere dramatică a numărului deceselor cauzate de COVID pe glob. S-a atins pragul de 3 milioane de morți
Creștere dramatică a numărului deceselor cauzate de COVID pe glob. S-a atins pragul de 3 milioane de morți

Numărul deceselor provocate de COVID-19 la nivel global a depăşit, marţi, pragul de 3 milioane, noul val de infecţii în pline eforturi de vaccinare.

Țara europeană în care doar lucrătorii esențiali mai pot folosi transportul în comun
Țara europeană în care doar lucrătorii esențiali mai pot folosi transportul în comun

Bilanțul deceselor asociate pandemiei de coronavirus a depășit pragul de 3 milioane, în condițiile în care un nou val de infectări pune în dificultate majoritatea țărilor care fac eforturi pentru a accelera vaccinarea.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.