Prețurile locuințelor vor continua să crească în 2025. Chiar și așa, dezvoltatorii nu duc lipsă de clienți

×
Codul embed a fost copiat

Anul acesta va fi unul plin de provocări pentru piața imobiliară. Specialiștii cred că prețurile vor crește din cauza eliminării facilităților fiscale, dar și pentru că materialele de construcții nu dau semne de ieftinire, dimpotrivă.

Chiar și așa, clienții nu vor lipsi. Intrarea totală în Schengen, investițiile mari în infrastructură, prețurile încă reduse comparativ cu alte țări și faptul că tot mai mulți români din diaspora se întorc acasă vor asigura cererea.

Și în 2025 cererea de locuințe va fi mai mare decât oferta, cred cei din domeniu. Se bazează inclusiv pe faptul că suntem în Schengen.

Gabriel Blăniță, specialist imobiliare: „În București, Cluj, Iași și Timișoara sunt 70% din noile construcții de apartamente, și nu este o întâmplare, pentru că creșterea populației în ultimii 2 ani, inclusiv pe fondul imigrației, a adus populație nouă în aceste centre urbane mari. Iar, de regulă, populația nouă vine întâi în apartamente închiriate și apoi se uită și la achiziții de apartamente.”

Eliminarea facilităților fiscale pune presiune pe industrie

Însă eliminarea facilităților fiscale din construcții pune presiune pe preț. Așadar, clienții ar urma să plătească mai mult pentru o locuință.

Citește și
Cele mai noi tendințe pe piața imobiliară. Românii au devenit mai exigenți și caută locuințe spațioase, aproape de metrou
Tensiunile politice şi economice au influențat piața imobiliară. Interesul românilor pentru locuințe a scăzut simțitor

Adriana Iftime, Federația Patronatelor Societăților din Construcții: „Sectorul imobiliar trece printr-o criză chiar la nivel european de ceva mai multă vreme. Lucrurile nu văd a se îmbunătăți în perioada următoare, cel puțin anul următor. Evident că retragerea facilităților fiscale va afecta direct creșterea prețului, și la materialele de construcții.”

Construcții mai puține înseamnă bani mai puțini trimiși spre bugetul statului.

Cristian Erbașu, antreprenor în construcții: „În 2024 am avut o scădere și în domeniul construcțiilor, lucru care s-a văzut inclusiv la nivelul creșterii economice în general, care a scăzut foarte mult. Rămâne de văzut dacă alte sectoare vor reuși să acopere ceea ce se va întâmpla în domeniul construcțiilor.”

Mai multe spații comerciale și de birouri

În schimb, comparativ cu anii trecuți, sunt așteptate mai multe lucrări în sectorul clădirilor de birouri și al celor comerciale.

Anul acesta vom vedea tot mai mulți angajați care vor fi nevoiți să se întoarcă să muncească de la birouri, fie că e vorba doar de câteva zile pe săptămână. Un lucru pozitiv pentru proprietarii de astfel de clădiri, pentru că în ultimii ani au fost livrate mai puține spații noi de birouri, ceea ce înseamnă un număr mai mic de birouri disponibile.

Victor Coșconel, departamentul de leasing, office și industrial: „În anii următori pare să repornească ritmul dezvoltărilor, dar mai degrabă pe 2027.”

Simina Niculiță, director retail: „Începând de anul trecut am început să vedem din nou mall-uri de mari dimensiuni. Am văzut la Pitești, la Craiova și urmează orașe mari – Cluj, Constanța – unde vom avea din nou mall-uri de peste 100.000 de metri pătrați.”

Potrivit INS, în primele 11 luni din 2024 volumul lucrărilor de construcții a scăzut la nivel național cu 5% față de 2023.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Piața imobiliară din Europa va fi marcată de incertitudine în acest an. Chiriile vor continua să crească
Piața imobiliară din Europa va fi marcată de incertitudine în acest an. Chiriile vor continua să crească

2025 a început cu multă incertitudine pe piața imobiliară din Europa. Cu toate că prețurile au crescut în ultimii 14 ani cu peste 50 de procente la nivel european anul acesta am putea vedea stagnări în unele state.

Tensiunile politice şi economice au influențat piața imobiliară. Interesul românilor pentru locuințe a scăzut simțitor
Tensiunile politice şi economice au influențat piața imobiliară. Interesul românilor pentru locuințe a scăzut simțitor

Piața imobiliară trece printr-o perioadă sensibilă din cauza instabilității politice și economice.

Schimbări pe piața imobiliară după investigația Recorder privind Nordis. Ce avansuri pot cere dezvoltatorii
Schimbări pe piața imobiliară după investigația Recorder privind Nordis. Ce avansuri pot cere dezvoltatorii

Se vor face schimbări legislative pe piața imobiliară din România. Autoritățile vor să limiteze avansul dat garanție la cumpărarea unui apartament, când blocul NU este încă ridicat.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.