Iubitorii de schi și snowboard au dat năvală în stațunile de munte. În Poiana Brașov turiștii au stat la cozi interminabile

×
Codul embed a fost copiat

Ca să se bucure de zăpadă și aer curat iubitorii de schi și snowboard au dat năvală în stațunile de munte.

La Sinaia însă, instalațiile de transport pe cablu au fost oprite din cauza vântului. Iar în Poiana Brașov turiștii au avut parte de ceață, dar și de cozi uriașe la telegondolă.

Hotelurile și pensiunile sunt pline. În acest weekend gradul de ocupare este de aproape, 80 la sută.

În Poiana Brașov, turiștii și-au început ziua cu aglomerația de la telegondolă, la cozi interminabile.

În stațiunea montană, stratul de zăpadă măsoară 30 de centimetri, iar în Masivul Postăvarul 40 de centimetri.

Citește și
oradea
Balconul unei bijuterii arhitecturale din Oradea a devenit scenă pentru Filarmonică

Chiar dacă în partea superioară a muntelui termometrul a înregistrat -4 grade Celsius și a fost ceață, turiștii nu au ezitat să vină.

După ce și-au pus sângele în mișcare, mulți s-au oprit la petrecerea de la peste 1700 de
metri.

La Sinaia, nu doar cozile, ci și vântul le-au cam stricat planurile turiștilor care intenționau să ajungă
la pârtiile de mare altitudine. Instalațiile către cota 2000 nu au funcționat, astfel că schiorii și snowborderii au avut la dispoziție doar Pârtia Nouă, care coboară de la 1400 la cota 1000, sau pârtia pentru începători.

Snowborder:
"Primele două porțiuni sunt cu gheață, dar în rest e ok, doar că stăm foarte mult la coadă///Dacă ești pasionat se merită, dacă nu, nu".

Turist: "Un pic mai multă coadă oricum, dacă vedeți jos e mai mare".

De zăpada, chiar dacă puțină, s-au bucurat și cei veniți doar pentru aer curat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Balconul unei bijuterii arhitecturale din Oradea a devenit scenă pentru Filarmonică
Balconul unei bijuterii arhitecturale din Oradea a devenit scenă pentru Filarmonică

Balconul uneia dintre cele mai frumoase clădiri în stil art-nouveau din Oradea a fost transformat în scenă de orchestra Filarmonicii din oraș.

Stațiunile montane au fost pline în minivacanța de Rusalii. Un român a venit tocmai din Africa, cu autorulota
Stațiunile montane au fost pline în minivacanța de Rusalii. Un român a venit tocmai din Africa, cu autorulota

Destinațiile faimoase de pe Valea Prahovei și din județul Brașov au devenit locuri de evadare din larma orașelor. Problema este că mulți au plecat cam la aceeași oră și s-au blocat pe drum.

Vacanțele de vară din Italia devin tot mai scumpe. Cât ajunge să plătească o familie pentru o săptămână în Amalfi
Vacanțele de vară din Italia devin tot mai scumpe. Cât ajunge să plătească o familie pentru o săptămână în Amalfi

Organizațiile pentru protecția consumatorilor trag un nou semnal de alarmă: vacanțele la mare în Italia au devenit un lux pentru tot mai multe familii.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați
Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați

Zece persoane au fost reținute pentru fapte de corupție, descoperite de anchetatori la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara.  

LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum contra selecționatei similare a Italiei, la Campionatul European din Slovacia. Meciul din Trnava este transmis în direct pe PRO TV și pe VOYO.