Vânzarea telefoanelor incompatibile cu sistemul RO-ALERT, interzisă de sâmbătă

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile interzic vânzarea telefoanelor care nu sunt compatibile cu sistemul RO-ALERT, drept urmare, nu pot primi mesajele de alarmă emise de autorităţi, precum cele legate de incendii, viituri ori cutremure.

Vorbim despre dispozitive mai vechi, majoritatea fără ecran tactil și cu tehnologie 2G. Cei care vor continua să le comercializeze riscă amenzi de până la 75 de mii de lei.

Recent, o ploaie torenţială a făcut prăpăd în comuna Stăuceni, din Botoşani. În zonă, a fost transmis un mesaj RO-ALERT, ce anunţa codul roșu și iminența viiturilor. Totodată, populația era îndemnată să se adăpostească.

Localnicii spun, însă, că nu au primit informațiile, pentru că au - cei care au - telefoane mobile mai vechi. Așa că vestea s-a dat cu ajutorul tradiționalei strigături.

Vasile, localnic: "Este unul Dumitriu de pe la ISU, care a venit la ora 2 noaptea şi a anunţat prin sat să iasă lumea la deal, că e viitură".

Citește și
Fauci
Verdict dur al medicului Fauci, despre situația COVID-19 în SUA. "Ceva nu merge"

La fel ca nea Vasile și ai lui din comună, oameni din toată ţara sunt încă blocați în tehnologia trecutului. Sau ținuți pe loc de sărăcie. Telefoanele lor mobile nu pot primi mesajele de urgență de la autorități. Dispozitivele sunt fie prea simple, fie depășite.

Victor Kapra, blogger: "Erau telefoane cu funcţie limitată de voce, doar să primeşti apeluri şi să dai telefoane cunoscuţilor şi RO-ALERT necesita funcţii ceva mai complexe".

Lipsesc statisticile oficiale, însă vorbim categoric despre o bună parte a populației, dacă ținem cont că în jur de 20 de milioane de români aveau, la finalul lui 2019, telefoane înscrise în rețelele de la noi. De sâmbătă, mobilele incompatibile cu sistemul RO-ALERT nu se vor mai putea cumpăra. Legea interzice comercializarea lor.

Sorin Leoveanu, tehnician: "În momentul de faţă, cred că este vorba doar despre telefoanele care nu sunt cunoscute, producătorii nu-şi dau interesul pentru ele, garanţii în România nu găseşti pentru ele şi cred că valoarea telefonului nu sare de 400 de lei".

Vestea nu este deloc grozavă pentru cei care nu-și permit un telefon mai performant. Însă autoritățile marșează pe siguranța populației.

De altfel, ca să se asigure că cei care cumpără au toate datele la îndemână, firmele care vând telefoane SMART au fost obligate să posteze online informații despre activarea sistemului RO-ALERT la respectivul model. Ignorarea legii poate aduce amenzi usturătoare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Declarația epidemiologică. Ce este și de către cine trebuie completată la intrarea în țară
Declarația epidemiologică. Ce este și de către cine trebuie completată la intrarea în țară

Declarația epidemiologică. Aeroportul Internațional Sibiu informează că a implementat un chestionar on-line pentru completarea electronică a declarației epidemiologice, pentru cei care vin în țară.

Verdict dur al medicului Fauci, despre situația COVID-19 în SUA.
Verdict dur al medicului Fauci, despre situația COVID-19 în SUA. "Ceva nu merge"

Medicul american Anthony Fauci, principalul expert sanitar din SUA responsabil cu bolile infecţioase, a recunoscut într-un interviu că Statele Unite trebuie să-şi schimbe abordarea în vederea stăvilirii pandemiei COVID-19.

325 de cazuri noi de coronavirus în România. GCS face completări: au fost realizate peste 12.000 de teste
325 de cazuri noi de coronavirus în România. GCS face completări: au fost realizate peste 12.000 de teste

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă că au fost în alte 325 noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, astfel că numărul total al bolnavilor a depășit 26.000.

Recomandări
Iranul, un nou atac masiv asupra Israelului. Forțele Teheranului au lansat 50 de rachete balistice. IDF a zguduit Teheranul
Iranul, un nou atac masiv asupra Israelului. Forțele Teheranului au lansat 50 de rachete balistice. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.