Verdict dur al medicului Fauci, despre situația COVID-19 în SUA. "Ceva nu merge"

Fauci
Getty

Medicul american Anthony Fauci, principalul expert sanitar din SUA responsabil cu bolile infecţioase, a recunoscut într-un interviu că Statele Unite trebuie să-şi schimbe abordarea în vederea stăvilirii pandemiei COVID-19.

"Ceva nu merge (...) Putem să facem oricâte tabele vrem, nu va funcţiona niciodată'', ite Fauci, director al Institutului american de boli infecţioase şi membru al celulei de criză COVID-19 create la Casa Albă de preşedintele Donald Trump.

Statele Unite testează tot mai mult, numai joi fiind efectuate peste 640.000 de teste pentru depistarea noului coronavirus, dar numărul cazurilor de COVID-19 creşte de câteva săptămâni într-un ritm şi mai accentuat ca înainte. Statele foarte populate, precum Arizona, California, Texas sau Florida, au cele mai substanţiale creşteri ale îmbolnăvirilor.

''Trebuie să găsim penetrarea infecţiilor în societatea noastră. Singura modalitate prin care putem reuşi acest lucru este testarea pe scară largă'', consideră Anthony Fauci. O idee pe care el o sugerează este depistarea de grup, adică testarea unui eşantion de persoane dintr-un grup, ceea ce ar economisi resursele irosite prin testarea grupurilor fără persoane contaminate, iar în caz de rezultat pozitiv toţi membrii grupului sunt testaţi.

Conform estimărilor sale între 5% şi 8% din populaţia Statelor Unite a fost infectată cu noul coronavirus în perioada scursă de la începutul pandemiei, astfel că cea mai mare parte a populaţiei este în continuare susceptibilă să contracteze virusul.

Citește și
Oamenilor li se ia temperatura la intrarea în Piața Obor, din Capitală
Coronavirus, pe județe. Numărul cazurilor a explodat în București

De asemenea, în numeroase state care alcătuiesc SUA relaxarea măsurilor de izolare nu este însoţită de respectarea măsurilor preventive de către populaţie. De pildă, purtarea măştii este rară în statele din sudul şi vestul SUA, dar tot mai multe dintre acestea intenţionează să instituie purtarea obligatorie a măştii în încercarea de a frâna răspândirea virusului.

SUA este de departe cea mai afectată țară de coronavirus, cu 2.553.686 de cazuri și 127.649 de decese, potrivt datelor actualizate în timp real de Worldometer.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Radiografia COVID-19: Numeroasele probleme pe care le provoacă. Ce organe sunt atacate
Radiografia COVID-19: Numeroasele probleme pe care le provoacă. Ce organe sunt atacate

Oamenii de ştiinţă se află abia la începutul procesului de înţelegere a varietăţii uriaşe de probleme de sănătate cauzate de noul coronavirus, din care unele ar putea avea efecte persistente asupra pacienţilor.

Coronavirus, pe județe. Numărul cazurilor a explodat în București
Coronavirus, pe județe. Numărul cazurilor a explodat în București

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă că au fost în alte 325 noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, din mai puțin de 2.000 de teste prelucrate.

Încă 10 persoane infectate cu noul coronavirus au murit. Bilanțul GCS ajunge la 1.589
Încă 10 persoane infectate cu noul coronavirus au murit. Bilanțul GCS ajunge la 1.589

Încă 10 persoane infectate cu noul coronavirus au murit în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor ajungând la 1.589, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.