Preşedintele CNCD: "Paşaportul de vaccinare" nu poate fi considerat discriminare

×
Codul embed a fost copiat

Vaccinul anti-Covid poate deveni un pașaport de acces într-o țară străină, în sala de spectacole sau chiar la restaurant. Este sau nu discriminare? Csaba Asztalos a dat răspunsul la Ştirile ProTV ale dimineţii.

La nivel european, ideea a fost pusă pe tapet chiar de președinta Comisiei Europene. 

Ursula Von der Leyen s-a exprimat în favoarea unui pașaport de vaccinare, care să asigure libera circulatie în blocul comunitar.

Facilitățile oferite celor care se vaccinează ridică însă problema discriminării între cei imunizați și cei care refuză imunizarea, mai ales că, oficial, vaccinul nu este obligatoriu. Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, explică dacă impunerea unor restricții raportate la vaccinare este sau nu o discriminare.

-Este sau nu discriminare?

Citește și
OMS
OMS nu este de acord cu utilizarea certificatelor de vaccinare ca mijloc de control al accesului

- Impunerea condiției în sine nu înseamnă discriminare. Și până la pandemie, potrivit Directivei privind Libera Circulație în Uniunea Europeană, sănătatea publică este un motiv de restricționare într-un stat membru. Statul membru decide restricționarea dacă consideră că trebuie să protejeze sănătatea publică, dar asigurând anumite decizii, adică să fie transparent în decizie, să fie proporțională decizia și să nu fie discriminatorie, adică să o aplice în mod unitar tuturor.

-Ce șanse sunt sa devina obligatoriu un astfel de pașaport electronic, cu atât mai mult cu cat în UE fiecare țară impune deja diverse restricții de călătorie precum carantina sau testarea obligatorie pentru COVID-19?

-Noi și anul trecut, dacă voiam să călătorim, trebuie să prezentăm un test, unii trebuiau să stea în carantină, și în continuare există aceste condiții. Nu știu dacă se va numi pașaport de vaccinare, va fi un card unic la nivelul Uniunii Europene sau va fi o adeverință, dar juridic există această posibilitate de a impune această cerință fără ca ea să fie discriminatorie.

-S-ar putea cere un asemenea card, pașaport, la locul de muncă, și când îți cauți un loc de muncă să fie o condiție?

-Este greu de spus cum va evolua această cerință, dar noi când ne prezentăm la locul de muncă și în acest moment noi trebuie să prezentăm o adeverință de sănătate, deci și la locul de muncă trebuie să asigurăm sănătatea și integritatea oamenilor, deci cel care are o boală contagioasă nu poate să lucreze, deci acest lucru era valabil și până să apară COVID-19, desigur această afecțiune prezintă anumite efecte specifice având în vedere contagiunea. Dar cred că în acest moment mai mult trebuie să ne concentrăm asupra informării populație cu privire la importanța vaccinării, faptul că este un lucru sigur, să repetăm, să nu stigmatizăm pe cei care au o reținere și nu doresc să se vaccineze în acest moment ci să ne străduim să îi convingem, aducând argumentele obiective, potrivite și să evoluăm în acest proces.


Trebuie să evaluăm de la caz la caz, de aceea nu v-am dat un răspuns foarte clar, nu putem să generalizăm. Da, pot să existe fapte de discriminare, când se refuză acordarea unui serviciu sau unui drept pe considerentul că o persoană nu s-a vaccinat, dar trebuie să vedem circumstanțele cazului în concret, așa cum și pot să justific un refuz sau o restricție, prin prisma sănătății publice, pentru că vreau să protejez viața. Nu pun în contradictoriu viața privată a unei persoane împotriva vaccinării obligatorii, nu. Noi trebuie să înțelegem că dacă într-un anumit timp nu obținem într-o comunitate o imunizare, degeaba se vaccinează o proporție a populației, pentru că nu reușim să ne atingem scopul, deci cumva este un joc de echipă.

-Și în Romania au fost deja mai multe voci din HORECA în special, care susțin introducerea unui asemenea certificat de vaccinare sau a unei aplicatii prin care sa fie astfel controlat accesul în restaurante, de pildă. Vorbim de discriminare sau nu?

-Se poate justifica și o astfel de soluție, dar în acest moment, eu personal am rezerve și nu suntem la momentul la care să discutăm despre astfel de măsuri, pentru că suntem la începutul etapei de vaccinare. Dacă trece o anumită perioadă suficientă de timp în care oamenii au posibilitatea să opteze și să beneficieze de vaccin și vedem care este procentul de vaccinare, atunci putem să deschidem această discuție.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Nu mai sunt locuri disponibile pentru vaccinare în etapa 2 în Bucureşti şi Cluj
Nu mai sunt locuri disponibile pentru vaccinare în etapa 2 în Bucureşti şi Cluj

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat sâmbătă dimineaţă la Ştirile ProTV că în Capitală şi în Cluj-Napoca nu mai sunt locuri disponibile pentru vaccinare în acest moment, în etapa a doua.

OMS nu este de acord cu utilizarea certificatelor de vaccinare ca mijloc de control al accesului
OMS nu este de acord cu utilizarea certificatelor de vaccinare ca mijloc de control al accesului

Comisia de urgenţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) s-a pronunţat vineri împotriva utilizării certificatelor de vaccinare ca o condiţie pentru accesul străinilor în unele ţări, transmite AFP.

Ursula von der Leyen susține crearea unui pașaport de vaccinare. De ce ar putea fi o sursă de conflict
Ursula von der Leyen susține crearea unui pașaport de vaccinare. De ce ar putea fi o sursă de conflict

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a exprimat în favoarea unui pașaport de vaccinare care să le asigure deținătorilor libera circulație în blocul comunitar.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.