Forțele israeliene au oprit nava de ajutor umanitar în care se afla Greta Thunberg. Cei 12 activiști, reținuți

×
Codul embed a fost copiat

Nava umanitară Madleen, în care se afla activista Greta Thunberg, a fost deviată duminică seară de autoritățile israeliene, care le-au cerut pasagerilor să se întoarcă în țările de origine.

Nava „se îndreaptă în siguranţă spre coasta israeliană. Pasagerii sunt aşteptaţi să se întoarcă în ţările lor”, a declarat Ministerul israelian al Afacerilor Externe într-un comunicat de presă.

Velierul, la bordul căruia se aflau 12 activişti zi, germani, brazilieni, turci, suedezi, spanioli şi olandezi, a plecat din Italia la 1 iunie pentru a „sparge blocada israeliană” asupra Gaza, care se află într-o situaţie umanitară dezastruoasă după mai bine de un an şi jumătate de război.

Activiștii vor fi trimiși în țările de origine

Ministerul israelian de Externe a catalogat călătoria drept o cascadorie de relații publice, afirmând într-o postare pe X că „iahtul de selfie al «celebrităților» se îndreaptă în siguranță spre țărmurile Israelului”.

Acesta a afirmat că pasagerii se vor întoarce în țările lor de origine, iar ajutorul va fi livrat în Gaza prin canalele stabilite. Ulterior, acesta a difuzat imagini cu ceea ce părea a fi personal militar israelian care distribuie sandvișuri și apă activiștilor, care purtau veste de salvare portocalii.

Citește și
printul Paul al Romaniei
Când află Paul al României dacă va fi extrădat de zi. Aspectul „neobișnuit” remarcat de președintele instanței

După o escală în Egipt, flota a ajuns la mai puţin de 31 de mile marine (57 km) de Gaza, în ciuda ordinului dat de Israel armatei sale de a o împiedica să facă acest lucru. În cursul nopţii, Coaliţia Flotila Libertăţii, care a închiriat ambarcaţiunea, a anunţat că armata israeliană a abordat-o.

„Legătura a fost pierdută cu Madleen. Armata israeliană a abordat ambarcaţiunea”, a transmis aceasta pe Telegram, susţinând că echipajul a fost «răpit de forţele israeliene».

„Îi îndemn pe toți prietenii, familia și camarazii mei să facă presiuni asupra guvernului suedez pentru a mă elibera pe mine și pe ceilalți cât mai curând posibil”, a declarat Thunberg într-un mesaj preînregistrat difuzat după oprirea navei.

Cine se afla la bordul navei de ajutor umanitar

Pe lângă Greta Thunberg, la bordul iahtului se afla şi eurodeputata franco-palestiniană de stânga Rima Hassan. AFP nu a reuşit să eze niciuna dintre persoanele aflate la bord.

Liderul partidului LFI al lui Hassan, Jean-Luc Mélenchon, a denunţat într-un comunicat „arestarea ilegală” a celor 12 pasageri ai Madleen. Pe X, militanţii au declarat că se aşteaptă la „interceptarea şi atacul Israelului în orice moment” şi au făcut apel la guvernele lor să îi protejeze.

Luni, guvernul israelian i-a acuzat pe „Greta Thunberg şi ceilalţi (că) au încercat să organizeze o provocare mediatică cu singurul scop de a-şi face publicitate”. Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a anunţat duminică că a instruit armata „să împiedice nava Madleen să ajungă în Gaza”.

„Statul Israel nu va permite nimănui să încalce blocada maritimă a Gaza, al cărei scop principal este de a împiedica transferul de arme către Hamas, o organizaţie teroristă ucigaşă care ne ţine ostatici şi comite crime de război”, a adăugat Katz.

Israelul se confruntă cu presiuni internaţionale puternice pentru a pune capăt războiului din Gaza, unde populaţia este bombardată zilnic şi este ameninţată cu foametea ca urmare a restricţiilor israeliene privind ajutorul, potrivit ONU.

Mai multe tragedii recente au avut loc în apropierea unui centru de ajutor istrat de Fundaţia Umanitară Gaza (GHF), o organizaţie finanţată în mod opac, susţinută de Statele Unite şi Israel, cu care ONU refuză să colaboreze din cauza preocupărilor legate de procedurile şi neutralitatea sa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Când află Paul al României dacă va fi extrădat de zi. Aspectul „neobișnuit” remarcat de președintele instanței
Când află Paul al României dacă va fi extrădat de zi. Aspectul „neobișnuit” remarcat de președintele instanței

Curtea de Apel din Paris a examinat miercuri o a doua cerere de extrădare formulată de autoritățile române pe numele lui Paul al României, pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea pentru trafic de influenţă.

Un aliat al lui Putin a mers în Ucraina și anunță că vrea să reconstruiască țara. „Aș dori să preluăm unul sau două orașe”
Un aliat al lui Putin a mers în Ucraina și anunță că vrea să reconstruiască țara. „Aș dori să preluăm unul sau două orașe”

Serbia este pregătită să participe la reconstrucția unor orașe sau regiuni distruse în urma invaziei ruse, a declarat președintele sârb Aleksandar Vučić.

Descoperirea Poliției la domiciliul atacatorului de la școala din Graz. Planul diabolic nu a funcționat
Descoperirea Poliției la domiciliul atacatorului de la școala din Graz. Planul diabolic nu a funcționat

Planuri abandonate pentru un atac cu bombă au fost găsite la domiciliul autorului atacului armat de la o școală din Austria, a transmis poliția.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.