Donald Trump e “măcelarul de la Casa Albă”, afirmă Traian Băsescu. Cum a ajuns fostul președinte al României în acest punct

traian basescu

Donald Trump e “Măcelarul de la Casa Albă” în viziunea lui Traian Băsescu, pentru că a slăbit capacitatea de apărare a Ucrainei, lovită acum aprig de forțele ruse.

Fostul preşedintele al României, Traian Băsescu, îl numeşte pe preşedintele SUA Donald Tump, într-o postare pe Facebook, “Măcelarul de la Casa Albă”, susţinând că slăbeşte consistent capacitatea de apărare a Ucrainei.

„Minţind fără ruşine, Trump explică lumii că Putin nu este agresor şi că Putin vrea pace, drept pentru care a sistat ajutorul militar şi informational pentru Ucraina. În realitate, cu bună ştiinţă, “Măcelarul de la Casa Albă” slăbeşte consistent capacitatea de apărare a Ucrainei pentru ca Putin să poată lovi nestigherit, ziua şi noaptea, oraşe şi infrastructuri critice”, a scris Băsescu pe Facebook.

Băsescu: rușii vor ajunge prin Moldova în Europa de Est

„Obiectivul tandemului Trump – Putin este capitularea Ucrainei, deschizându-se astfel accesul Rusiei către Republica Moldova şi Flancul Estic al UE”, consideră Băsescu, conform news.ro.

Fostul preşedinte se referă la obligaţia de a asigura Ucrainei resursele necesare pentru ca ţara să existe şi pentru a negocia o pace acceptabilă.

Citește și
traian basescu
Traian Băsescu: Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Și asta când vor rușii. Problema e că urmăm noi

„Nu va fi uşor având potrivnică frăţia Trump – Putin. Probabil că în viziunea lui Trump prin MAGA se înţelege şi sprijinirea lui Putin pentru măcelărirea a mii de ucraineni, copii, femei, bătrâni fără apărare, sub bombele ruseşti şi iraniene ale Criminalului Putin. MAGA! Da! Dar nu se va putea cu Trump şi haita lui”, a conchis Băsescu.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Băsescu, despre comunicatul SRV rus: „Nu mai au ruşine. Este clar că România este infiltrată de spionajul rusesc”
Băsescu, despre comunicatul SRV rus: „Nu mai au ruşine. Este clar că România este infiltrată de spionajul rusesc”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, despre comunicatul SRV din Rusia, în care era acuzată conducerea UE că ar fi în spatele deciziei de a aduce acuzaţii împotriva candidatului la preşedinţia României, Călin Georgescu.

Traian Băsescu: Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Și asta când vor rușii. Problema e că urmăm noi
Traian Băsescu: Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Și asta când vor rușii. Problema e că urmăm noi

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a declarat că, fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula în faţa Rusiei. El a atras atenţia, însă, că după acest moment ”urmăm noi”.

Traian Băsescu: ”România trebuie să iasă din laşitatea ei tradiţională, că ce-a făcut? Doar a vânturat grâul ucrainean”
Traian Băsescu: ”România trebuie să iasă din laşitatea ei tradiţională, că ce-a făcut? Doar a vânturat grâul ucrainean”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat, duminică, într-o emisiune televizată, contextul internaţional legat de războiul din Ucraina.

Traian Băsescu, despre ancheta în cazul lui Călin Georgescu: „Tardivă. Teoretic, nu ar mai putea candida”
Traian Băsescu, despre ancheta în cazul lui Călin Georgescu: „Tardivă. Teoretic, nu ar mai putea candida”

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu afirmă, despre ancheta în cazul lui Călin Georgescu, că este „tardivă”, dar că, „slavă Domnului, e bine că se-ntâmplă, că era să-l avem preşedinte dacă nu se reacţiona la timp”.

Traian Băsescu, despre Călin Georgescu: „Șarlatanul” a reușit cea mai incredibilă „performanță”
Traian Băsescu, despre Călin Georgescu: „Șarlatanul” a reușit cea mai incredibilă „performanță”

Traian Băsescu, fostul președinte al României, l-a criticat pe Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2024, despre care a spus că „a reușit cea mai incredibilă performanță”.  

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.