Trump spune că Rusia „are toate atuurile”, dar cu toate acestea „e mai dificil să negociezi cu Ucraina”

Donal Trump, președintele SUA
Getty

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că i se pare mai uşor să trateze cu Rusia decât cu Ucraina, în cadrul eforturilor menite să încheie războiul dintre aceste două ţări, şi a susţinut că are încredere în preşedintele rus Vladimir Putin.

„Sincer, mi se pare mai dificil de tratat cu Ucraina, care nu are în mână cărţile” de negociere, a spus Trump în faţa presei. „Este probabil mai uşor de tratat cu Rusia”, a mai remarcat preşedintele american, la o săptămână după ce întâlnirea sa de la Casa Albă cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a transformat într-o ceartă între ei.

Printre reproşurile pe care Trump le-a adresat atunci lui Zelenski este acela că negociază dur şi că încearcă să dicteze deşi are o poziţie slabă de negociere.

Vorbind în fața reporterilor, Trump a recunoscut că Kievul este „extrem de pedepsit” și că Rusia „bombardează naibii Ucraina”.

Cât despre preşedintele rus Vladimir Putin, cu care Trump a convenit să iniţieze discuţii pentru o soluţionare negociată a războiului ruso-ucrainean şi pentru normalizarea relaţiilor ruso-americane, preşedintele SUA a dat de înţeles că se înţelege bine cu acesta.

Citește și
Elon Musk
Trump începe să-i impună limite lui Elon Musk: are voie doar să recomande, nu să decidă. Reacția miliardarului

„Întotdeauna am avut o relaţie bună cu Putin. Cred că el vrea să pună capăt războiului”, a susţinut Trump. „Cred că el va fi mai generos decât ar trebui să fie, iar asta este destul de bine. Aceasta înseamnă multe lucruri bune”, a adăugat preşedintele american, fără a detalia această afirmaţie.

Trump, avertisment pentru Rusia

Puţin mai devreme însă, el a lansat un avertisment sever la adresa Rusiei, ameninţând-o cu noi sancţiuni bancare şi cu taxe vamale dacă nu încetează acţiunile militare violente contra Ucrainei, după o nouă salvă de rachete şi drone lansate de Rusia asupra infrastructurii energetice ucrainene.

„Având în vedere că Rusia pur şi simplu "striveşte" Ucraina pe câmpul de luptă chiar acum, iau puternic în considerare sancţiuni bancare pe scară largă, sancţiuni şi taxe vamale contra Rusiei, până când se ajunge la o încetare a focului şi la un ACORD FINAL DE PACE. Rusia şi Ucraina, aşezaţi-vă acum la masă, înainte să fie prea târziu. Mulţumesc!”, a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

Zelenski cere un armistițiu parțial

Tot vineri, după bombardamentul rusesc, Zelenski a insistat asupra propunerii sale de declarare a unui armistiţiu parţial cu Rusia, în care ambele tabere să se angajeze că nu vor mai ataca ariergarda inamică cu arme cu rază lungă de acţiune, menţionând printre acestea rachetele, dronele sau bombele glisante.

Solicitarea lui Zelenski survine după ce armatei ucrainene i-a fost limitată capacitatea de a folosi astfel de arme în urma suspendării ajutorului militar american, inclusiv transferul de informaţii ce permiteau coordonarea atacurilor contra ţintelor ruseşti.

Potrivit publicaţiei Washington Post, Statele Unite au oprit inclusiv transferul datelor de ţintire pentru sistemele de rachete HIMARS, astfel că armata ucraineană nu mai poate lovi cu aceste rachete ţinte ruseşti la o distanţă mai mare de 65 de kilometri.

Decizia lui Trump de a opri ajutorul militar şi transferurile de informaţii pentru Ucraina a urmat altercaţiei verbale pe care a avut-o vinerea trecută la Casa Albă cu preşedintele ucrainean, căruia i-a mai reproşat lipsa voinţei de pace şi l-a avertizat că dacă nu încheie un acord cu Rusia nu va mai putea conta pe sprijinul SUA, în timp ce preşedintele ucrainean a insistat ca ţara sa să primească garanţii de securitate pentru a accepta o încetare a focului, garanţii despre care Trump consideră că ar trebui oferite de ţările europene, nu de SUA.

Delegaţii din Ucraina şi SUA vor avea săptămâna viitoare o întâlnire în Arabia Saudită pentru a discuta un cadru pentru un acord de pace, potrivit Washingtonului.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Donald Trump amenință Rusia cu sancțiuni dacă nu face pace în Ucraina. Ultimatum de la Casa Albă
Donald Trump amenință Rusia cu sancțiuni dacă nu face pace în Ucraina. Ultimatum de la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump dă un ultimatum Rusiei, după ce a anunțat în repetate rânduri implicarea lui în negocierile de pace. Vor fi noi sancțiuni și taxe vamale dacă nu se ajunge la un acord de pace în Ucraina.

Trump începe să-i impună limite lui Elon Musk: are voie doar să recomande, nu să decidă. Reacția miliardarului
Trump începe să-i impună limite lui Elon Musk: are voie doar să recomande, nu să decidă. Reacția miliardarului

Donald Trump a început să-i impună limite lui Elon Musk, după ce măsurile luate de miliardar au creat un haos în istrația publică americană și o avalanșă de acțiuni în justiție.

The Guardian: Viktor Orban sparge unitatea blocului european. Singurul lider UE care nu a aprobat declarația summitului
The Guardian: Viktor Orban sparge unitatea blocului european. Singurul lider UE care nu a aprobat declarația summitului

Liderii europeni care au purtat, joi, discuţii de urgenţă la Bruxelles au convenit asupra unei creşteri masive a cheltuielilor pentru apărare, pentru a susţine Ucraina, după ce Donald Trump a oprit ajutorul militar şi schimbul de informaţii furnizate de SUA Kievului.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.