DNA cere arestarea preventivă a primarului oraşului Sinaia. Acuzațiile aduse și ce spune edilul
Direcţia Naţională Anticorupţie cere arestarea preventivă a primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea, în dosarul în care este acuzat, printre altele, de luare de mită, după ce acesta ar fi încălcat cu rea-credinţă obligaţia de a nu-şi exercita funcţia.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au propus, luni, către Tribunalul Bucureşti înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive faţă de Vlad Gheorghe Oprea, primar al oraşului Sinaia, deoarece acesta ar fi încălcat cu rea-credinţă obligaţia de a nu-şi exercita funcţia.
Procurorii anticorupţie notează în referatul trimis instanţei că, începând cu data de 23 ianuarie, anchetatorii au dispus faţă de Oprea punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, printre obligaţiile impuse fiind şi interzicerea de a lua legătura cu martorii din dosar, atât direct, cât şi indirect.
Interdicții încălcate de Vlad Oprea
De asemenea, explică DNA, acestuia i s-a impus şi interdicţia de a se deplasa la sediul Primăriei Sinaia şi de a îndeplini funcţia de primar, în exercitarea căreia a săvârşit faptele de corupţie.
Măsura controlului judiciar pe cauţiune a fost prelungită succesiv de către procurorul de caz, iar obligaţiile impuse primarului Vlad Oprea şi menţionate anterior au fost confirmate şi de instanţa de judecată în urma contestaţiilor depuse, evidenţiază procurorii.
"În concret, în perioada martie - aprilie, inculpatul Oprea Vlad Gheorghe, deşi se afla sub măsura controlului judiciar pe cauţiune şi avea interdicţia de a exercita funcţia de primar al oraşului Sinaia, în fapt, ar fi exercitat atribuţiile de primar, dând dispoziţii directe viceprimarului oraşului Sinaia, în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor referitoare la relaţia cu consiliul local (discuţii cu privire la măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea acestora, propunerile de hotărâre ce ar trebuie aprobate sau respinse, pregătirea acestora etc.); exercitarea atribuţiilor referitoare la bugetul local al unităţii istrativ-teritoriale Sinaia (modalitatea în care să se supună dezbaterii în Consiliul Local Sinaia bugetul local) şi exercitarea de atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, de interes local (gestionarea de către Primăria Sinaia a relaţiei contractuale cu societatea de apă canal în ceea ce priveşte majorarea tarifelor, gestionarea de către Primăria Sinaia a unor terenuri aparţinând primăriei, suspendarea raporturilor de muncă a două angajate, scoaterea la concurs a unor posturi din aparatul istrativ al Primăriei Sinaia etc.)", se precizează în comunicat.
Ce spune Vlad Oprea
Vlad Oprea a reacționat pe Facebook, spunând că sunt „pure speculații” acuzațiile care i se aduc.
„În contextul materialelor de presa care au circulat ieri cu privire la persoana subsemnatului, dar si pentru ca am fost at in multiple randuri de diferiti reprezentanti ai mass-media, fac urmatoarele precizari:
Perchezitiile vehiculate in presa de ieri ca fiind efectuate la Sinaia nu au fost facute la locuinta subsemnatului si nu privesc persoana subsemnatului. Este o informatie falsa care a fost diseminata si propagata in mass media.
Afirmatiile privind incalcarea termenilor controlului judiciar sunt complet nereale si reprezinta pure speculatii, care nu au la baza nicio situatie reala, si sunt lansate in spatiul public de aceleasi persoane care desfasoara cu rea-credinta impotriva mea si a familiei mele o campanie negativa de imagine, in care se promoveaza nenumarate informatii false, dar si afirmatii vadit defaimatoare la adresa noastră. Nu întâmplător aceasta acțiune apare doar cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale.
Contrar tuturor acestor speculatii, mi-am respectat toate obligatiile impuse in sarcina mea de organele judiciare si mi-am exercitat in limitele legii drepturile pe care constitutia si legile tarii le garanteaza oricarei persoane.
Voi continua toate demersurile legale necesare pentru a se confirma nevinovatia mea, in cadrul dosarului si in fata oricaror organe judiciare competente, in cadrul procedural prevazut de lege”.
Lista acuzațiilor aduse primarului Vlad Oprea
Vlad Oprea este acuzat de DNA de luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, trafic de influenţă în formă continuată şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.
De asemenea, edilul este urmărit penal pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălarea banilor şi executarea fără autorizaţie legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizaţiilor emise a lucrărilor de construire sau de desfiinţare a unor imobile situate în oraşul Sinaia.