Vlad Oprea a semnat pentru prima dată controlul judiciar. Trebuie să plătească 600.000 de lei ca să nu fie arestat

×
Codul embed a fost copiat

Primarul orașului Sinaia a fost plasat sub control judiciar, pe cauțiune. Vlad Oprea trebuie să plătească 600.000 de lei, în caz contrar, anchetatorii vor cere arestarea lui preventivă, pentru fapte de corupție.

În plus, Oprea nu își poate și exercita funcția pe durata cercetării și nu poate părăsi ţara şi nici nu poate să ia legătura cu alte persoane cercetate în dosar.

El a semnat vineri la prânz pentru prima dată controlul judiciar la secţia de poliţie din apropiere. Poate să se bucure de aceasta măsura atâta timp cât va depune, într-un cont bancar indicat de DNA, cauţiunea de peste 100.000 de euro.

Vlad Oprea este acuzat de șase infracţiuni de corupţie. Una dintre ele se referă la o mită peste 200.000 de euro pe care ar fi primit-o de la patronul societăţii Nordis, Vladimir Ciorbă, cel care ar fi formulat şi denunţul către DNA. Banii s-ar fi încasat prin firma Privacons, istrată de mama primarului. Înţelegerea era ca Nordis să primească în schimb aprobarea şi avizele pentru construcţia unui hotel.

Anchetatorii spun că primarul ar fi folosit banii obţinuţi ilegal ca să cumpere o staţie de betoane în Turcia, dar şi un vechi castel în Franţa.

Citește și
Sorina Pintea suferă de o boală autoimună gravă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Primarul Vlad Oprea a transmis că va lămuri aceste acuzaţii.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Un avocat din Galați a fost reținut pentru trafic de influență. Cum l-au prins polițiștii
Un avocat din Galați a fost reținut pentru trafic de influență. Cum l-au prins polițiștii

Un avocat din Baroul Galaţi a fost reţinut pentru trafic de influenţă de către procuroriii DNA.

 

Călin Georgescu a fost la Parchetul General. Procurorii i-au prelungit controlul judiciar
Călin Georgescu a fost la Parchetul General. Procurorii i-au prelungit controlul judiciar

Procurorii Parchetului General au prelungit controlul judiciar al lui Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale. El este cercetat penal pentru șase infracţiuni, inclusiv instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.