Deja s-a întâmplat a doua oara în ultimele zile. Un individ bolnav psihic a atacat o femeie, la Craiova. Sora îl externase

×
Codul embed a fost copiat

Un individ bolnav psihic a atacat o femeie în Craiova, după ce fusese scos din spital pe semnătura surorii sale. Este al doilea caz de acel fel numai săptămâna aceasta.

Individul a intrat, duminică dimineaţă, într-un hotel din oraşul Craiova şi a atacat, din senin, o angajată a unităţii de cazare. Este al doilea caz înregistrat săptămâna aceasta când un pacient cu boli psihice, scos de sub supravegherea medicilor de către membri ai familiei, atacă alte persoane. La Bacău, o tânără de 18 ani a fost omorâtă de un tânăr de 23 de ani externat sub semnătura bunicii. Individul de duminică fusese externat pe semnătura surorii sale, transmite news.ro.

În această dimineaţă, ora 07.30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat prin apel de urgenţă 112 de o femeie, de 32 de ani, din comuna Teasc, cu privire la faptul că, un bărbat necunoscut a pătruns în incinta unei unităţi de cazare din municipiul Craiova şi o agresează, aceasta fiind angajată. La faţa locului, conform principiului cel mai apropiat poliţist de locul evenimentului, a intervenit imediat o patrulă din cadrul Biroului Rutier Craiova, bărbatul de 57 de ani, din municipiul Craiova fiind imobilizat şi încătuşat”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Dolj.

Cercetările au fost preluate de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova, fiind desfăşurate activităţi pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale.

Atacatorul nu o cunoştea pe victimă, iar agresiunea a avut loc fără motiv. Bărbatul este bolnav psihic şi a fost scos din spital, recent, pe semnătura surorii cale care a venit din Germania şi a cerut externarea fratelui, considerând că acesta nu reprezintă o problemă pentru societate, au precizat surse judiciare.

Citește și
politist spania
Caz bizar în Spania. Român psihotic care a intrat într-o secție de poliție după ajutor, bătut de un polițist bolnav

Acesta este al doilea caz înregistrat în ultimele patru zile când un pacient cu boli psihice, scos de sub supravegherea medicilor de către membri ai familiei, atacă alte persoane. Joi, o tânără de 18 ani care locuia într-o casă din comuna Scorţeni, judeţul Bacău, a fost ucisă de un bolnav psihic, sub privirile fraţilor ei gemeni, în vârstă de 9 ani. Bărbatul, în vârstă de 23 de ani, vecin cu victima, a mers la uşa acesteia, i-a cerut un foc, după care a lovit-o cu un cuţit în zona gâtului. Fata a murit la spital, la scurt timp. Atacatorul fusese externat de la psihiatrie pe semnătura bunicii, susţin cei care îl cunosc.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
O femeie a fost ucisă de un bărbat bolnav psihic, în fața copiilor de 9 ani. A intrat peste ei în casă și le-a cerut un foc
O femeie a fost ucisă de un bărbat bolnav psihic, în fața copiilor de 9 ani. A intrat peste ei în casă și le-a cerut un foc

Caz îngrozitor în judeţul Bacău. O tânără de 20 de ani a fost înjunghiată şi a murit în scurtă vreme la spital, după ce a fost atacată în casa de un bărbat cu afecţiuni psihice. Martori la crimă au fost doi copii, fraţi gemeni ai victimei, de nouă ani.

Caz bizar în Spania. Român psihotic care a intrat într-o secție de poliție după ajutor, bătut de un polițist bolnav
Caz bizar în Spania. Român psihotic care a intrat într-o secție de poliție după ajutor, bătut de un polițist bolnav

Un polițist din Spania și-a cerut scuze în instanță și a oferit daune morale de 9.000 de euro unui român bolnav psihic pe care l-a reținut ilegal și l-a bătut crunt, după ce acesta intrase din greșeală în secția de poliție pentru a cere ajutor.

 

"S-a dus direct la sertarul cu bani". Spărgătorul în serie din Galați, bolnav psihic, ar fi acționat la pont

Polițiștii din Galați trebuie să rezolve o serie de furturi care par să fi fost comise de același autor, la sfârșitul săptămânii trecute.

Spărgător în serie bolnav psihic la Galați. Câți bani a furat până să fie prins
Spărgător în serie bolnav psihic la Galați. Câți bani a furat până să fie prins

Polițiștii din Galați trebuie să rezolve o serie de furturi care par să fi fost comise de același individ, la sfârșitul săptămânii trecute.  

Polițiștii americani nu știu nici acum unde se află rezervistul bolnav psihic care a ucis 18 oameni. Orașe întregi închise
Polițiștii americani nu știu nici acum unde se află rezervistul bolnav psihic care a ucis 18 oameni. Orașe întregi închise

Continuă căutările rezervistului american care a ucis 18 oameni și a rănit 13, într-un atac armat petrecut în statul american Maine. Poliția a anunțat că scafandrii au căutat inclusiv în apropierea docurilor unde a fost găsită mașina suspectului.  

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.