Bărbat înjunghiat cu o foarfecă în cap, în centrul Timișoarei. Ce s-ar fi întâmplat cu puțin timp înainte

politie
Politia Romana

Un bărbat care care l-a înjunghiat pe un altul cu o foarfecă, în zona capului, miercuri seara, într-un cartier central din Timişoara, a fost depistat de poliţiştii locali şi a fost predat poliţiştilor Secţiei 1 pentru continuarea cercetărilor.

Poliţiştii locali aflaţi în zona centrală a oraşului au fost sesizaţi în cursul nopţii trecute că mai multe persoane au un conflict pe tronsonul care leagă străzile Mihai Eminescu şi C.D. Loga. Deplasându-se la faţa locului, au depistat trei persoane, dintre care una prezenta o plagă înjunghiată la nivelul capului. Cei trei, doi bărbaţi şi o femeie, sunt din Timişoara şi Iaşi, arată un comunicat al Poliţiei Locale Timişoara.

Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 46 de ani, l-ar fi înjunghiat cu un obiect ascuţit pe iubitul femeii, în vârstă de 37 de ani. Bărbatul a declarat că celălalt l-ar fi agresat în zona Piatra Craiului şi că atunci a scos o foarfecă şi l-a lovit în cap, după care a fugit spre locul în care a şi fost reţinut de poliţiştii locali, potrivit Agerpres.

La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj al Ambulanţei pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei în cauză au fost predaţi pe bază de proces-verbal poliţiştilor de la Secţia 1 pentru continuarea cercetărilor.

Citește și
Camere de supraveghere
Șoferii români, urmăriți de „Big Brother”. Poliția ar putea folosi camerele de supraveghere pentru a da sancțiuni
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
Citește și...
Șoferii români, urmăriți de „Big Brother”. Poliția ar putea folosi camerele de supraveghere pentru a da sancțiuni
Șoferii români, urmăriți de „Big Brother”. Poliția ar putea folosi camerele de supraveghere pentru a da sancțiuni

Camerele de supraveghere de pe străzi și drumuri ar putea fi folosite și pentru sancționarea șoferilor nedisciplinați.

Un bărbat din Focșani a sărit în fața unei mașini a luat un indicator și a spart geamul autovehicului. VIDEO
Un bărbat din Focșani a sărit în fața unei mașini a luat un indicator și a spart geamul autovehicului. VIDEO

Un bărbat a sărit în faţa unei maşini, într-o intersecţie din Focşani, apoi a luat un indicator rutier şi a spart geamul autoturismului. La volan se afla o femeie, care a filmat cum arată maşina după incident şi a chemat Poliţia.

Reacția primului șofer care a mers pe cel mai nou tronson de autostradă din România. „Chiar îmi imaginam”
Reacția primului șofer care a mers pe cel mai nou tronson de autostradă din România. „Chiar îmi imaginam”

În această vară, vom putea ajunge, în vacanță, de la mare până la munte, pe autostradă, în aproximativ cinci ore. Au fost dați în folosință ultimii 14 kilometri din A1, care duc la Curtea de Argeș și Transfăgărășan.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați
Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați

Zece persoane au fost reținute pentru fapte de corupție, descoperite de anchetatori la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara.  

LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României deubutează, astăzi, la Campionatul European de tineret  din Slovacia, competiție transmisă în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.