Ambulanţă vandalizată de un bărbat cu probleme psihice, care solicitase echipajul. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

O autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu a fost vandalizată de un bărbat din Răşinari care solicitase echipajul, după ce medicii sosiţi la faţa locului au constatat că nu are nicio urgenţă medicală.

Bărbatul de 35 de ani este cunoscut cu boli psihice şi a fost internat în Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, informează news.ro.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a declarat, miercuri, corespondentului News.ro, că s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru distrugere, după ce un bărbat de 35 de ani din Răşinari a vandalizat o ambulanţă.

”Bărbatul solicitase echipajul, iar când medicii au constatat că acesta nu are, de fapt, nicio urgenţă medicală, s-a enervat şi cu pietre a spart geamurile, parbrizul, luneta ambulanţei, dar şi capota”, a declarat Elena Welter.

Citește și
acc ambulanta
Bărbat ucis pe trecere de o ambulanță. Un copil de 5 ani se afla în autosanitară

Potrivit acesteia, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de Poliţie care l-a imobilizat pe bărbat şi la transportat la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, unde a fost internat.

Bărbatul este cunoscut cu probleme psihice, fiind luat în evidenţele medicilor de specialitate.

 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Amenda primită de un şofer de pe ambulanţă pentru că a lovit un mistreţ în timp ce mergea la un pacient
Amenda primită de un şofer de pe ambulanţă pentru că a lovit un mistreţ în timp ce mergea la un pacient

Situaţie aberantă în Cujmir, Mehedinţi. Un şofer de pe ambulanţă a fost amendat cu 870 de lei pentru braconaj după ce a lovit un porc mistreţ în timp ce mergea la un pacient.

Bărbat ucis pe trecere de o ambulanță. Un copil de 5 ani se afla în autosanitară
Bărbat ucis pe trecere de o ambulanță. Un copil de 5 ani se afla în autosanitară

Un accident mortal s-a petrecut joi la prânz în localitatea Lunca Corbului, din Argeş. Un bărbat de 38 de ani a sfârşit la spital, lovit de ambulanţă chiar pe trecerea de pietoni.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.