Amenda primită de un şofer de pe ambulanţă pentru că a lovit un mistreţ în timp ce mergea la un pacient

×
Codul embed a fost copiat

Situaţie aberantă în Cujmir, Mehedinţi. Un şofer de pe ambulanţă a fost amendat cu 870 de lei pentru braconaj după ce a lovit un porc mistreţ în timp ce mergea la un pacient.

Caz uluitor într-o comună din judeţul Mehedinţi. După ce a lovit cu ambulanţa un porc mistreţ, în timp ce se grăbea să ajungă la un pacient grav bolnav, un şofer a fost amendat şi reţinut timp de cinci ore pentru declaraţii. Într-un final, bolnavul a fost preluat de un alt echipaj, aflat la 60 de kilometri depărtare.

"În jurul orei 00:50, mă deplasăm cu autosanitara la Gârlă Mare, la un pacient. Mergând pe drum, la un moment dat, din partea stânga mi-a apărut un porc mistreţ, în scurt, în 2-3 metri. Asistenţă nici nu a avut timp să vadă... Eu am dat în frâne cât am putut, într-adevăr maşină a corespuns, a frânat, dar ce putea să mai facă?", a povestit ambulanțierul Alin Naramzoi, se arată în materialele filmate şi postate pe pagina de Facebook Observ Tot.

”Prima dată mi-a dat amendă dl. poliţist 870 de lei, a zis că nu am adaptat viteza la condiţiile de drum şi că mă bagă la conduită preventivă. Am venit în staţie, am aşteptat până s-a dus la Vanju Mare, a venit cu alcooltestul, m-a verificat, a ieşit zero, că nu am băut....I-am spus daţi-mi un avertisment. A zis: Nu se poate, trebuie să va dau o amendă, nu discut cu dvs. A mai fost un domn aicea, când a văzut a rămas şi el blocat, a şi plecat de lângă noi. Eu am plecat acolo să salvez omul, n-am plecat să omor porcu'! Şi eu aş fi vrut să-l evit, să nu-mi fărâme Salvarea!", s-a plâns ambulanțierul.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Sancțiunea dată de ANPC după accidentul suferit de fetița de 10 ani în Parcul Tei
Sancțiunea dată de ANPC după accidentul suferit de fetița de 10 ani în Parcul Tei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a dispus o amendă de 40.000 lei pentru istraţia Domeniului Public Sector 2 Bucureşti, după ce o fată a fost rănită din cauza unui echipament de joacă defect din Parcul Tei.

Schema incredibilă prin care un polițist rutier făcea bani din amenzi
Schema incredibilă prin care un polițist rutier făcea bani din amenzi

Când greşiţi în trafic, e bine să ştiţi legea şi să estimaţi corect amendă pe care riscaţi să o luaţi.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.