Adolescent din Alba, rănit grav după ce s-a jucat cu petarde. Chirurgii i-au amputat un deget

×
Codul embed a fost copiat

Un adolescent în vârstă de 15 ani din judeţul Alba s-a rănit grav la o mână după ce s-a jucat cu petarde. Băiatul a ajuns la spital în stare de şoc, cu hemoragie puternică și a fost transferat de urgență la Târgu Mureş.

Băiatul, din localitatea Meteș, povestește că imediat după ce a aprins petarda n-a mai apucat s-o arunce, pentru că aceasta i-a explodat în mână.

I-a provocat răni grave la mâna dreaptă, dar şi leziuni în zona abdominală.

Tatăl copilului i-a auzit strigătele de ajutor şi a sunat de urgenţă la 112 pentru a chema rapid o ambulanţă.

De durere, băiatul aproape că a leşinat, iar imediat ce a ajuns la spitalul din Alba Iulia, medicii de acolo au decis transferul la Târgu Mureş.

Citește și
urs
Un urs a fost observat într-un oraş din Apuseni şi într-o localitate de pe Valea Sebeşului. A fost transmis mesaj Ro-Alert

Chirurgii i-au amputat un deget și fac tot posibilul să reuşească reconstrucţia celorlalte degete ale mâinii.

Cum se apropie sărbătorile de Crăciun, poliţiştii atrag atenţia că materialele pirotehnice cumpărate de la vânzători ambulanţi, fără autorizaţie pot însemna un pericol real, în special pentru copii.

Și vânzarea către minori este infracţiune. Se poate pedepsi cu amendă ori chiar închisoare de la 3 luni la un an.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Copil de zece ani, cu degetele amputate și arsuri la nivelul feței după explozia unei petarde. I-au fost afectați și ochii
Copil de zece ani, cu degetele amputate și arsuri la nivelul feței după explozia unei petarde. I-au fost afectați și ochii

Un copil de zece ani din judeţul Prahova a fost rănit, după explozia unei petarde, iar poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală.

 

Un urs a fost observat într-un oraş din Apuseni şi într-o localitate de pe Valea Sebeşului. A fost transmis mesaj Ro-Alert
Un urs a fost observat într-un oraş din Apuseni şi într-o localitate de pe Valea Sebeşului. A fost transmis mesaj Ro-Alert

Prezenţa unor urşi a fost semnalată în zone din Munţii Apuseni şi de pe Valea Sebeşului, în cursul serii de vineri, fiind folosite petarde de către jandarmi şi emise mesaje RO-ALERT.

 

Incidente la meciul dintre FCSB și Rapid. Mai mulți eri au încercat să intre pe Arena Națională cu petarde
Incidente la meciul dintre FCSB și Rapid. Mai mulți eri au încercat să intre pe Arena Națională cu petarde

Nu au lipsit incidentele la meciul de sâmbătă seară dintre FCSB și Rapid. Înainte de partidă, mai mulți eri ai formației Rapid au încercat să intre pe Arena Națională cu petarde, însă au fost prinși de jandarmi.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.