Copil de zece ani, cu degetele amputate și arsuri la nivelul feței după explozia unei petarde. I-au fost afectați și ochii

petardă
Shutterstock

Un copil de zece ani din judeţul Prahova a fost rănit, după explozia unei petarde, iar poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală.

 

La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii Secţiei Rurale de Poliţie Ciorani au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că o persoană ar fi fost rănită în urma exploziei unei petarde, în comuna Fulga. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un copil de 10 de ani, care prezenta leziuni la două dintre degetele mâinii stângi”, a transmis, luni, IPJ Prahova.

Sursa citată a precizat că, pentru acordarea primului ajutor, s-a prezentat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova care l-a transportat pe copil la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

La faţa locului au fost găsite şi ridicate fragmente de articole pirotehnice, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili provenienţa articolelor pirotehnice şi legalitatea comercializării şi deţinerii acestora”, au mio precizat poliţiştii.

Potrivit www.observatorulph.ro, copilului i-au fost amputate două degete şi a suferit arsuri la nivelul feţei, fiindu-i afectaţi şi ochii.

Citește și
Bărbat cu arsuri grave, după ce a aruncat o petardă peste o canistră de benzină, la Iași
Bărbat cu arsuri grave, după ce a aruncat o petardă peste o canistră de benzină, la Iași

Copilul a fost transferat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Bărbat din Iași, tatăl a trei copii, în stare gravă la spital, după ce a aruncat o petardă lângă o canistră cu benzină
Bărbat din Iași, tatăl a trei copii, în stare gravă la spital, după ce a aruncat o petardă lângă o canistră cu benzină

Distracțiile neinspirate de sezon fac deja primele victime. Un bărbat din Iași, tatăl a trei copii, a ajuns în stare critică la spital, după ce o petardă aruncată chiar de el a explodat. Omul are arsuri pe 75% din suprafața corpului.

Bărbat cu arsuri grave, după ce a aruncat o petardă peste o canistră de benzină, la Iași
Bărbat cu arsuri grave, după ce a aruncat o petardă peste o canistră de benzină, la Iași

Atenţie la pericolele de sezon! Un bărbat de 35 de ani din Iași a suferit arsuri grave, după ce a aruncat o petardă prin curte, la întâmplare, dar aceasta a nimerit chiar peste o canistră cu benzină care s-a aprins.

Cât valorează ochiul unei tinere pentru magistrați. Ce daune trebuie să e individul care i-a aruncat petarda în față
Cât valorează ochiul unei tinere pentru magistrați. Ce daune trebuie să e individul care i-a aruncat petarda în față

Un tânăr din Satu Mare a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a aruncat o petardă într-o fată, care a fost grav rănită la un ochi. Bărbatul trebuie să-i plătească victimei și 20.000 de euro, daune morale.

Un copil de 12 ani a fost rănit grav după ce a aprins o petardă găsită într-un șanț, de Revelion
Un copil de 12 ani a fost rănit grav după ce a aprins o petardă găsită într-un șanț, de Revelion

Un copil de 12 ani din Maramureș a fost grav rănit, la față și la un ochi, după ce a aprins o petardă, în noaptea de Revelion.

Fetiță de 13 ani, lovită în ochi de o petardă. Minora a fost transportată la spital
Fetiță de 13 ani, lovită în ochi de o petardă. Minora a fost transportată la spital

O fetiţă de 13 ani a fost lovită la ochiul drept de un fragment de petardă, în timp ce se afla cu alţi tineri pe un teren de sport din localitatea Poiana Buchin, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.